Bun găsit prieteni! Toamna frumoasă și bună ne face să fim mai optimiști. Printre atâtea întâmplări și provocări, soarele ne zâmbește și ne mângâie. Iar uneori, e suficient să- i simțim energia. Apoi, își trimite razele jucăușe printre frunze, printre viile încărcate, printre mere și gutui. E mijloc de toamnă frumoasă și generoasă! E vreme de bine și frumos. De ce nu, e vreme de citit Cântărețul nocturn scrisă de Johanna Mo. 

Promisiunea este a doua datorie, așa am învățat de mică. Desigur, important este să o și respecți. Mie una îmi place să-mi respect promisinile și (cred), mi-a și ieșit într-un procent foarte mare. Astăzi, promisiunea pe care vreau să mi-o onorez se referă la cărțile citite.

Cuprins

Cântărețul nocturn – scrisă de Johanna Mo

cântărețul

Aminteam că am adunat deja 3 (între timp 4) cărți despre care nu am povestit. Între timp, am redus din handicap (:)) și mai am două.  Așa a venit rândul romanului ”Cântărețul nocturn” scris de Johanna Mo. O carte emoționantă și plină de suspans până la elucidarea tragicului caz. 

Unul dintre personajele romanului Cântărețul nocturn este Hanna. Este un investigator inteligent care se întoarce pe insula în care s-a născut, din sudul Suediei. Se simte atrasă ca de un magnet, simte că acolo îi este locul și rostul.

Cântărețul nocturn – personaje

În același timp, Hanna își dorește să lămurească niște lucruri, întâmplări care i-au schimbat viața. Să înțeleagă și să se convingă dacă vinovăția de care fusese acuzat tatăl său. Aceasta îi afectează profund existanța, fiind etichetată ca fata criminalului. 

20231003 175526 Cântărețul nocturn - scrisă de Johanna Mo

Întoarsă în locurile natale, Hanna are parte de surprize de tot felul. De la polițistul care a instrumentat cazul tatălui său cu care va lucra, la foști colegi.  De la oameni care o urăsc, care îi trimit amenințări, care o vor dispărută, la cea  mai bună prietenă. 

Rebecka este mama a doi copii, dintre care un adolescent în devenire, Joel. Aceasta are o viață complicată, însă cea mai mare încercare este moartea copilului său. Cea care îi dă vestea este chiar fosta sa prietenă, Hanna. Ocazie cu care se și întâlnesc pentru rima oară de la întoartecea Hannei.

O călătorie captivantă

Cântărețul nocturn este mai mult decât un thriller inteligent. Este o călătorie captivantă în mintea și psihicul victimelor, dar și al făptașilor. În acest context, atât Rebecka cât și Hanna traversează o perioadă extrem de tensionată și dificilă. Ambele se luptă cu situațiile prin care trec, dar și cu trecutul.

cântărețul

Hanna vrea să descopere adevărul despre moartea adolescentului de cincisprezece ani. Fiind vorba despre fiul celei mai bune prietene, rolul ei este și mai dificil. Calitățile sale- istețimea, perseverența și seriozitatea- nu sunt simple calități. Ci și recomandările noului său șef, cel care conduce echipa în care lucrează.

Investigatoarea trece însă și prin multe alte situații care o duc cu gândul la trecut. Crima reînvie fantomele din viața ei petrecută pe insulă până să o părăsească. Iar partenerul său băgăcios, mai mult o încurcă.

Personaje – între trecut și prezent

Întoarcerea ei după o lungă perioadă de timp stârnește sentimente greu de gestionat în rândul familiei victimei tatălui său și nu numai. Amenințări cu moartea, mesaje și telefoane anonime, oameni care îi arată ura și disprețul chiar în față. Toate acestea îl determină pe partenerul Hannei să-și pună întrebări. Deși este convins de profesonalismul ei, raportează șefului unele lucruri.

cântărețul

Personajele cărții Cântărețul nocturn sunt atât de pline de viață, atât de bine conturate, încât ai senzația că sunt reale. De altfel, pe măsură ce numărul paginilor citite crește, te simți acolo, parte din acțiune. Scriitoarea reușește să facă cititorul să se atașeze de Hanna, dar și de adolescentul Joel.

De cealaltă parte, Rebecka se trezește din presupusa dramă a despărțirii de amant. Adevărata nenorocire este cruda realitate prin care trece: moartea lui Joel. Odată cu moartea fiului său, Rebecka descoperă că nu știa aproape nimic despre el.

Prietenie & profesionalism

Habar nu avea că fiul său se lupta cu sentimentele pe care le simțea pentru a se înțelege. Era derutat în legătură cu orientarea sa sexuală și consuma substanțe interzise. Ar fi fost suficient să-i privească cu atenție desenele și ar fi descoperit sensibilitatea, dar și frământările lui. Abia pe măsură ce se derulează ancheta, Rebecka află aceste lucruri.

20231003 175806 Cântărețul nocturn - scrisă de Johanna Mo

Hanna și-ar dori să îi poată spune mai mult prietenei sale, dar un profesionist ca ea știe că acest lucru nu este posibil. În schimb, Rebecka nu judecă lucrurile în această cheie și este deranjată de comportamentul Hannei. Astfel, relația lor de prietenie este din nou pusă la încercare.

Johanna Mo povestește în Cântărețul nocturn ultimele zile din viața lui Joel. Ca un jurnal în care acesta și-ar fi notat tot ce gândea, tot ce i se întâmpla. De la petrecerea la care participase cu familia, la vecinii lor, până în clipa în care își pierde viața.

Mi-a plăcut, recomand!

Sentimentul de vinovăție o copleșește, însă din păcate nu mai poate repara nimic. Încearcă să repare relația dintre ea și soțul său. Începe să vadă cu ochii realității lucruri pe care le-a privit greșit, superficial. Va reuși Rebecka să înțeleagă lucrurile întâmplate și să meargă mai departe? Să reia prietenia cu Hanna? Sigur veți afla din Cântărețul nocturn.

cântărețul

Desigur, acestea nu sunt singurele întrebări care și le pune cititorul cărții Cântărețul nocturn. De pildă, ar mai fi și: Cine l-a omorât pe Joel? Ce mobil ar putea sta la baza uciderii unui adolescent? Să fie legat de faptul că acesta consuma substanțe interzise? Să fie vorba despre orientarea sa sexuală? Sau ceva care să-l fi supărat pe tatăl său biologic?

În orice caz, Cântărețul nocturn este o carte apărută la Editura Rao. Foarte interesantă, de la un capăt la altul, stilul de carte care îmi place mult. Pentru apropierea de realism, pentru suspansul în care mă ține până când cazul este rezolvat. Voi ați citit cartea? Ce altceva mai citiți?

Până data viitoare, toamnă bogată (și) în cărți!

Cu bucurie și drag,

MM

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

trick or treat

soțul

diva

Rate this post