Bun găsit, dragii mei! Iată-ne pășind cu încredere și încântare în luna martie! Martie, care nu este doar începutul calendaristic al primăverii și sărbătoarea mărțișorului. Martie, care nu reprezintă numai începuturi sau bucuria cu care întâmpinăm trezirea la viață a naturii.
Cuprins
Fresh & refresh creativității
– Spring SuperBlog
Pentru mine, martie este o mică minune care contribuie la întregirea mea ca ființă. Un fel de cadou pe care viața sau divinitatea a binevoit să mi-l ofere. Gura de oxigen, de fresh (& refresh) pe care mi-o oferă în fiecare an de ceva timp.
Martie este ca un cocktail fresh, nu neapărat alcoolic, deși uneori este chiar indicat. Ingredientele prezente au efect imediat și acționează cu efervescență. Muuulte bule și culoare. Acesta are efect energizant și activează instant creativitatea, pofta de viață și voioșia. Dar cum se truduc toate acestea pentru cei din jur, pentru voi, prietenii de pe aici? Simplu: aniversări și eveniment.
Și, aș începe cu aniversarea blogului meu, deoarece are legătură cu evenimentul care se declanșează odată cu începutul lui martie. Să fiu mai clară, aniversarea coincide cu startul competiției SuperBlog ediția de primăvară. Coincidență sau nu, eu una nu știu cum aș putea rămâne indiferentă.
Pentru cine nu a auzit, între noi fie vorba, greu de crezut chiar și printre începători, SuperBlog este cea mai longevivă competiție de blogging. Are 2 ediții pe an- primăvara cu start pe 1 martie și toamna începând cu 1 octombrie. Iar când spun longeviv, aflați că a adunat deja 28 de ediții (incluzând-o pe aceasta).
Vrei un cocktail fresh, energizant?
Vrei să ai parte de aventură, de efervescență, de un cocktail energizant și provocator? Îți dorești competiție, premii, conversații faine și să-ți descoperi limitele? Înscrie- te la Spring SuperBlog 2024! Greu nu este, dacă ai împlinit 18 ani, ai un blog de cel puțin 3 luni și 20 de articole scrise în limba română.
Scrii un articol cu care să te înscrii pe platformă și pregătește-te de aventură. Atenție, trebuie să citești cu mare atenție și regulamentul. Astfel, vei avea o imagine clară asupra regulilor competiției. Sigur, tot pe site vei găsi testimoniale, sponsori, podcasturi, etc.
Startul s-a dat deja, prima probă a fost lansată, dar pentru a avea parte de toate surprizele, ar fi bine să te grăbești. De această dată nu vă voi mai spune din ce motive îmi pun la fiecare ediție întrebarea ”Să mă înscriu?”. Am mai povestit, o spun mulți dintre cei care au în palmares multe ediții, premii, gale, experiențe.
Fiți cu ochii pe competiție
Vă voi spune ce este important: să fiți cu ochii pe competiție, să fiți pregătiți pentru provocări, să activați (reactivați) creativitatea. Vă puteți alege concurentul sau concurenții pe care să-l/i susțineți. Pe scurt: să trăiți din plin primăvara cu Spring SuperBlog 2024.
Dacă ne vom întâlni ca și competitori, vom avea ocazia să ne duelăm în articole creative. Vom discuta în comunitate despre teme, jurii, note sau, chiar ne vom ajuta la nevoie. Cam despre asta este vorba în această comunitate efervescentă.
În plus, Claudia și Albert sunt gata să ajute, să medieze, să calmeze eventual spiritele. Fiindcă așa cum stă bine unei comunități cu oameni creativi, bulele efervescente mai dau pe afară. Bineînțeles, toate acestea sporesc farmecul competiției. În cazul în care nu ne vom întâlni în acest rol, vă voi susține, citi și face galerie. Din ambele ipostaze, de concuncurent sau susținător, vă urez mult succes!
Ready, start, go!
Spuneam mai devreme că martie este cocktailul fresh servit de primăvară. Printre ingrediente, multe aniversări. Prin urmare, doar energia și creativitatea îmi vor fi cei mai buni aliați. Dar nu, nu vă voi povesti acum și aici, mai multe despre partea aceasta. Pentru simplul motiv că suntem abia la începutul lunii martie.
Iar începutul aparține aniversării celor 7 ani de UniquebyMM și Spring SuperBlog 2024. Un început care te revigorează și te updatează ritmului de primăvară. Din ce în ce mai alert, mai fresh, mai colorat. Așadar, ready, start, go! Intrați în ritmul primăverii și al competiției. Spring SuperBlog se potrivește perfect!
Până data viitoare, creativitate maximă!
Pentru că pot, :-) prin intermediul acestui articol îmi anunț înscrierea la Spring SuperBlog 2024. Vă aștept!
Cu bucurie și drag,
MM
Mi-a placut mult comparatia ta cu cocktailul fresh. :) Iti doresc inspiratie si mult succes in competitie.
Mult succes! Eu am ales sa nu particip in aceasta editie, poate la urmatoarea.
Bafta ! Eu am zis pas de data asta !
Vă îmbrățișez!
Și eu m-am jurat că nu și nu, dar până la urmă nu am rezistat. :)
Nu știu cât și dacă voi scrie la toate probele, dar vedem
Pupici!
Iti doresc mult succes in competitie. Eu stau foarte prost cu timpul si am ratat si anul asta, dar sper sa ma inscriu in iarna si sa ne intrecem
Multa creativitate iti doresc! Bafta!