Vară cu parfum de amintiri

Salutare, dragilor! Vara e aici, cu acte în regulă, pardon, echinocțiu. Digur, o putem certa pentru comportament căci își cam face de cap, ca și suratele sale. Important însă este că s-a instalat cu bagaje cu tot. Iar din bagaj, deocamdată a scos primul episod de caniculă. Compensează din plin cu parfumul forilor de tei și aerul de vacanță.

Tot umblându-i prin bagaj, de fapt asistând la ”despachetat”, m-a dus cu gândul la povești de viață. De vară. Aș putea să încep cu ”pe vremea mea”, pentru că da, iată am ajuns aici. :) Știu, nimeni cu crede că ajunge și aici, dar credeți-mă, se întâmplă. E inevitabil. Nu știu de ce, dar în creierul meu se aude ”nu contează cât de lung ai părul (sau cât îți este vârsta :-P ), important e ce și cum gândești”. :-P Foarte posibil să nu știți despre ce vorbesc. :) E în regulă.

Aminteam însă de o poveste de vară. Una dintre acele povești pe care doar vara știe să le dea din nou viață. Vară cu maci și parfum de tei, cu parfum de… amintiri. Care, de fapt e genul de poveste 2, 3 …, all in one. Poveste care cuprinde mai multe povestioare sau, mai multe veri.

Vară minunată, doar pe jumătate

În acea vară absolvisem cu brio un prestigios liceu din oraș și savuram succesul obținut la bac. Mă pregătisem, cu meditații și tot tacâmul, pentru facultate. Pentru cea pe care mi-o doream, ASE. Pe ultima sută am renunțat și m-am reorientat către una din facultățile din oraș.

Doar așa, de dragul de a da un examen, pentru că facuatea mi se potrivea ca ”nuca în perete”. Bașca, nu eram pregătită la una din materii. Și mai ales, nu mă întâneam niciunde cu fizica. Una din materiile de examen. Evident (și logic), nu am intrat.

Din motive de…, fizică. Și ce dacă luasem 8,67 la mate!?! La fizică am avut 3,40. Și, uite- așa m- am trezit dintr-o vară magică, într-una mai puțin. Dar nu m-am descurajat și nu am renunțat. În toamnă am intrat în învățământ, cu un job de profesor. Unde am avut un succes extraordinar.

O profesie care mi se potrivea ”mănușă”

Sincer, nu e laudă. Niciodată nu am făcut-o, dimpotrivă mi-am văzut doar defectele. Însă nu știu cum altfel să numesc entuziasmul directorilor față de prestația mea. Reușisem să-i fac pe adolescenții frumoși (și nebuni) să vină la orele mele și să obțină note de trecere. Iar ăsta chiar era un succes. Prin asta nu se înțelege indulgență, căci nu exista așa ceva din partea mea. 

Pentru limpezime, la sfârșitul fiecărui trimestru, nu exista elev care să nu știe noțiunile de bază ale chimiei. Despre atom, molecule, tabel Mendeleev, formule, cel puțin cele simple. Nu totul, nu toți de note între 8 și 10, dar și cei mai slabi știau de 5-6.

Inspecțiile directorilor și ale inspectorilor se încheiau cu felicitări și recomandarea să urmez cursurie Institutului de chimie. Spuneau că am veleități, profesia de profesor protivindumi-se mănușă. Și mai ales, am rezultatele de partea mea.

Toți avem niște modele în viață

Au fost câțiva oameni model care mi-au înfluențat dezvoltarea, formarea ca om. În viața tuturor există, nu-i așa? Printre ei, un model de profesor, profa de chimie din liceu. Domna Șova, o doamnă în adevăraul sens al cuvântului, un pedagog desăvârșit. Un vis de om. Profesioanal, dar și ca personalitate, aspect, caracter, integritate, tot ce vrei.

Totul era impecabil la profesoara mea de chimie. Avea un stil și niște metode de predare-ascultare inedite, astfel încât nu aveai cum să nu te pregătești. Puteai avea 5 note sau doar 1, note de 10 sau de 3, nu conta.

Metoda de ascultare aleasă în ziua respectivă te putea nimeri indiferent de situația din catalog. Mi-a plăcut atât de mult încât, în momentul în care am ajuns la catedră, i-am preluat parte din metode.

Profa impecabilă

Am rostit ”impecabil”. Da, așa era profa mea. Când apărea, nu puteai să nu-i admiri felul în care arăta. Felul în care se comporta, profesa. De la ținuta perfectă, asortată, cu bun gust, ca scoasă din cutie, la pedagog. Apropo, îmi amintesc perfect cât de surprinsă am fost când am observat că, până și sutienul era asortat cu bluza.

Nici vorbă de indecență. Fiind în prima bancă, nu-mi scăpau nici cele mai mici amănunte. Bine, mă și preocupau aspectul, hainele. Eram pasionată de modă. Într-una din zile, am observat cum decolteul bluzei sale mov a lăsat să se întrevadă puțin sutienul. Avea aceeași culoare cu bluza. Mov. Nu era o culoare des întâlnită la desuuri, în acele vremuri. Prin urmare, a fost ceva ce m-a lăsat fără cuvinte!

Curiozitatea m-a împins să urmăresc și mai abitir ”aspectul”. Ei bine, profa m-a dat gata când am ajuns la concluzia că își asorta ținutele cu sutienul. Atât am observat eu. (:)) Altfel aș fi spus că se asorta cu lenjeria intimă. Că sunt convinsă că așa era, nu neg, dar e altceva.

Stil, atitudine, profesionalism

Încă de atunci eram adepta stilului unic, deosebit. Deci, e de înțeles aprecierea maximă față de stilul profei. Chiar și eu, deși aveam uniformă impusă, aveam grijă să fie ceva ”altfel”. Îmi plăceau la nebunie lucrurile deosebite, lucrate cu stil, personalizate.

Mama era un alt exemplu prin articolele vestimentare pe care le purta. Erau diferite față de ce vedeai pe stradă sau în magazine. Iar eu mi-am promis că așa voi fi în materie de stil. De altfel, eram destul de mică, atunci când am cerut o rochie ”lucrată, nu cumpărată”. 

Revenind la jobul meu de tânăr profesor, începuse să-mi placă! Îmi plac copii,  iar cei ai căror profă eram, erau ca și ai mei. Chiar dacă erau destul de mari, iar eu destul de tânără. Dar visul meu era altul. În paralel cu meseria pe care mi-o făceam, cu succes după spusele supriorilor, învățam. Mă pregăteam din nou pentru facultate.

O (altă) vară fierbinte

Urma o (altă) vară fierbinte. Picase ASE-ul și geografia (turism) de pe lista de preferințe. Hătărâsem să rămân aproape de familie și să urmez facultatea de limbi străine. Astrele însă aveau alte planuri cu mine. Ceva sau cineva, a lucrat în așa fel încât am ratat examenul oral. Din cauza unei pene auto, am ajuns mult prea târziu pentru a mai intra la proba eliminatorie. 

Desigur, m-am perpelit, m-am jelit. Nu prea știu ce s-a întâmplat, dar nu eram foarte afectată. Îmi părea rău mai mult pentru ai mei. O vedeam ca o dezamăgire pentru ei. Eu consideram că faptul era consumat. Nu regretam nici munca pe care o depusesem pentru a mă pregăti. Era oricum o investiție. În mine.

Mi-am luat un timp de reflecție, petrecând o vară mai pe chill. Demoralizată, dar nu în așa măsură încât să renunț să urmez o facultate. În mine se dădeau niște lupte adevărate cu privire la viitorul meu. Știam ce vreau, dar poate nu găsisem cu adevărat drumul meu. Da, îmi plăcea meseria de profesor, dar nu mă simțeam atât de împlinită pe cât credeam. Era ceva care mă determina să plec pe altă cale.

Din nou la școală!

Totuși, nu voiam să stau acasă. Am muncit și în vacanțele anilor de liceau, darămite acum?!! Încă o vară se scursese iar toamna cu ale ei melancolii sosea. Odată cu ea, școlile își redeschideau porțile, iar eu m-am întors la postul de profesor. Spre bucuria directorului care nu mai știa cum să mă convingă (și pe părinți), că aceasta îmi era menirea.

Bineînțeles, nu am cedat. Nici măcar la rugămințile și insistența tatei. Cumva, peste vară se cernuseră toate și se conturase o direcție. Decisesem și alesesem deja cu totul altă specialitate și alt centru universitar. Era ceea ce îmi doream cu ardoare la acel moment.

Uniforma militară a fost dintotdeauna pentru mine, ceva fascinant. Iar tata era încă unul din modelele mele. Planetele sau cine știe ce anume ne duc pe drumuri nebănuite. Începuseră să iasă la iveală tot mai mult și cu tot mai multă convingere, înclinațiile pentru meseria de militar. De parcă totul era plănuit dinainte, totul părea legat de cariera militară. Orice făceam, oriunde mergeam, oamenii pe care îi întâlneam aveau legătură cu această onorabilă profesie.

Era un semn sau, cine știe?!

Era clar un semn sau cel puțin așa credeam. Nu mai încăpea îndoială, trebuia să încep pregătirile pentru examenul de ofițeri. Totul părea să fie de partea mea. Doar părea, deoarece, cel mai puternic contestatar era tata. Nu-și dorea în ruptul capului să urmez o carieră de militar. Iar argumentul cel mai des folosit era: ”e suficient un militar în familie”.

Probabil, știa mai bine decât oricine despre ce vorbește. Pe mine însă nimeni și nimic nu mă mai putea face să-mi schimb convingerile. Și, am reușit. Mai mult, l-am convins să mă însoțească să parcurg toate etapele eliminatorii. Când a văzut că nu are cu cine se înțelege, nu a avut încotro, și m-a însoțit. Era vorba de tot ce trebuia făcut la nivel de județ. Căci examenele și probele- de dicție, limbi străne, medicale, sportive și cele scrise – se desfășurau la Sibiu.

Iată-mă așadar ajunsă și în Sibiu! Vară, parfum de tei, atmosferă de oraș- cetate, emoții incomensurabile, vise și speranțe. Tot tacâmul, știți și voi. Dar, n-am să vă povestesc despre probe și rezultate. Sau despre sublocotenentul Irina, comandantul detașamentului. Care, apropo, m-a plăcut din prima clipă. Avea mereu un sfat, o recomandare.

Vară cu parfum de… oraș medieval

Adevărul este că fără ea, aș fi picat de la proba medicală. Serios, comisia mă scotea sub înălțime. :) Dar eu aveam înălțimea, trecusem printr-o comisie. Deși nu mi se întâmplă des, atunci am avut noroc să întâlnesc un om extraordinar. M-a încurajat și m-a susținut pe tot parcursul examenelor și al probelor. Și mai spuneam că nu povestesc. :) Asta pentru a nu mă  dezminți de ”poveste all in one”. :) 

Revin la acea vară în care am descoperit Sibiul. Povestesc despre ceva ce pentru mine, la acel moment, a părut… fabulos. Sibiul îmi era cunoscut doar din cărțile de geografie, ilustrate și alte… reportaje. L-am descoperit cu adevărat în acea vară, în cele câteva zile pe care le-am petrecut după examen. Orașul, absolut minunat, oraș- cetate cu aer medieval. Prin care m-am plimbat și am trăit momente, chiar memorabile. Din moment ce vorbesc după atâția ani…!!!

I-am străbătut străzile, Piața Mare, Piața Mică, străduțele, edificiile. M-am rătăcit printre clădirile care respirau, musteau de istorie. Într- o  zi, după ce pașii m-au purtat pe aleile parcului Sub Arini, am ajuns la o cafenea. Simțeam că trebuie să-i calc pragul, mă atrăgea teribil. Era doar un sentiment, pentru că nu știam nimic despre locație.

Cafeneaua fetelor

Voiam doar să stau eu, cu o cafea bună și gândurile mele. Am intrat și, surpriza a fost colosală. Interiorul era atât de intim și plăcut, iar parfumul…, oh, da! Era un parfum deosebit care îți dădea de înțeles chiar fără să ai alte informații, că…

De fapt, era o combinație între cafenea, cofetărie, bar doar pentru femei. Ceea ce mi s-a părut, nici nu știu ce cuvânt să folosesc! Adică, atât de surprinsă am fost, încât m-am ciupit. Mi-am verificat documentele, în caz că va fi nevoie. Era în regulă! Mă aflam exact unde mi-aș fi dorit, fără să știu, fără ca cineva să mă îndrume.

Locul în care am simțit pentru prima oară în viața mea, că pot fi eu. Când mi-am lăsat ”bagajele” și m-m simțit liberă. Sau eliberată. Habar nu am de ce sau care a fost mecanismul care a acționat asupra interiorului meu. Mă credeam undeva în afara țării, în locuri similare din capitale vest-europene. Locurile la care doar visam. Despre care citem și imaginația își dădea silința să dea pe afară.

O experiență cât o vară sau chiar mai mult

Dar era totul atât de real, atât de relaxant! Cafeaua pe care am băut-o, probabil cea mai tare! Ce spun eu ”probabil”, sigur așa era, deoarece era cafea la filtru. Efectul, și el cel mai cel. Am stat acolo, în ”cafeneaua fetelor” cum am numit-o eu, preț de vreo două ore. Sigur că avea un nume, un istoric, dar nu este subiectul prezentei povești. După ce am părăsit localul, am avut senzația că m-amtransformat în alt om.

Părea să am o altă viziune asupre viitrului meu, o claritate pe care nici nu bănuiam că o pot avea. Nu știu cum este o experiență de tipul transformărilor în magie sau, de tunelul timpului. Experiența aceea pe care eu am trăit-o în acea vară, deși acum pare ceva banal, am asemuit-o cu așa ceva. O magie bună, cu efect direct. 

A fost așa o experiență faină! de libertate, de relaxare maximă, de transformare.

Cu bucurie și drag,

Mirela

Mulțumesc pentru vizită!