Salutare! Am spus ca am confiscat luna septembrie? Am spus. Iată încă o dovadă: am profitat de vremea blândă și am petrecut (încă) o seară în București. Ne-am gândit să căutăm locuri în care săi mâncăm bine și ce am putea face într-o după amiaza/seară de duminică de septembrie. Am ascultat toate opiniile și am decis să încercăm ceva mai picant, mâncare mexicană la El Torito. Cum ținem la sănătate, după masă, am făcut o plimbare în centru, la fântânile ”cântătoare”.
Mâncare mexicană la El Torito

Așa cum fac de obicei, imediat ce am aflat și experimentat, împart cu voi impresiile. Știm cu toții că mâncarea mexicană este renumită prin gustul picant. Italienii sunt renumiți pentru paste și pizza, francezii pentru rafinament și paharul cu vin roșu (resverarolul! :)) și mexicanii au ca specific multitudinea de condimente.

Deși nu sunt fan al mâncării picante, minoritatea se supune majorității 😊, am hotărât că mă descurc. Îmi propusesem să aleg ceva mai puțin picant, prin urmare am făcut rezervare la El Torito Restaurant. Cât pe ce să nu reușesc să rezerv, nu mă așteptam să fie atât de aglomerat, dar am reușit să ”prind” o masă la demisol. Curiozitatea, bat-o vina, ne-a dat ghes să acceptăm.

Decorul interior al restaurantului te introduce oarecum în stilul mexican. Curat, cu ambianță plăcută, muzică și decorațiuni specifice culturii mexicane, dar și elemente moderne cum ar fi meniurile pe tabletă. Bine până acum, notă mare!

Totuși, tablete mai văzuserăm, asa că nu am prea înțeles de ce s-a lăsat atât de mult așteptat băiatul care lua comanda. Deși, am primit și explicația: ”venise o masă de 14 persoane”, nedumerirea a rămas. Parcă văzuserăm mai mult personal la sosire !?! În fine, am lansat comenzile, dar timpul de la primirea meniului până la servirea felurilor comandate a fost lung, o ora, o oră și 5-10 minute.

Meniul
Meniul atrăgător, cu feluri specific mexicane și foarte diversificat a primit nota mare din partea noastră. Mâncarea bună, gustoasă dar cam departe de rețetele și specificul menționat, mexican.

Quesadillia cu pui (preferata mea), comandată de mine, avea cam (prea) mult cașcaval nici vorbă de gust picant. Fac această referire pentru că, după știința mea, rețeta conține ardei iute sau sos picant, măcar guacamole, nu pentru că i-am simțit lipsa. Mă întreb totuși, ceilalți clienți comandă separat ardeiul iute sau sosul picant? Ar fi bine de știut pe viitor! Noi nu am fost întrebați.

Fajitas arăta spectaculos, aburindă, foarte bună și gustoasă, curcubeu pe cerul gurii. Lipsea doar un mic amănunt: specificul mexican, multitudinea de condimente. Deși era însoțită de trei sosuri, niciunul picant. Gustoase au fost și aripioarele picante, puțin picante :)) ar fi corect spus și tacos.

Trecând peste aceste amănunte, peste încurcătura băuturilor sau necuviința ospătarului, a fost bine. Recomandarea nu prea știu cum să o formulez, dar încerc. Dacă doriți să mâncați ceva gustos, cu specific mexican dar nepicant/picant la cerere, la prețuri bune (totul la 150 lei), în condiții decente și timp mare de așteptare, mergeți la El Torito.

Fântânile
După masa copioasă, am pornit pa plimbare, să ajutăm digestia :)). Frumos, impresionant, mai ceva ca fântânile cântătoare din Playa Las Americas din Tenerife. Ce nu mi-a plăcut, lipsa de organizare, e drept că o deviere a circulației ar fi deranjat participanții la trafic, dar o soluție ar fi putut fi găsită. Aglomerație mare, degringoladă, lume agitată. Am renunțat după 10 minute.

Recomand să profitați de orice vreme frumoasă, de orice ocazie, să fiți cu cei dragi, pentru a petrece așa cum vă simțiți bine. Treceți cu vederea peste neplăceri, mâhnire, iritare și nu vă lăsai afectați. Până data viitoare, trăiți, simțiți, iubiți în fiecare clipă!
UniquebyMM
Felicitări pentru articol, Mirela!
Informații utile. Iar mi-ai stârnit pofta cu bunăciuni culinare.
Să te înjur? Recunoaște că meriți.
Delicioase imagini, îmi venea să le scot la imprimantă, să le înfulec pe dată.
Nah, acum mi-e foame!
Pfftiiuu, ce muștruluieli meriți.
Felicitări încă o dată, Mirela!
PS-Chestia cu dictatura majorității, uh…
Mulțumesc! Eu vin cu ideile, tu dă fuga și pune-le în practică :). Fără înjurături :)
Apropo, urmează un nou articol cu/despre mâncare :)
Imi plac mancarurile picante, cu alte cuvinte, mi-ar placea un meniu mexican, dar nu si experienta pe care ai avut-o in acel restaurant. Putin probabil sa ajung pe acolo, dar daca s-ar intampla, categoric as ocoli localul respectiv.
Să știi că nu este chiar de ocolit.
Doar că avem pretenții, firesc, nu?
Avem si noi un restaurant mexican in Cluj, dar inca nu am ajuns acolo.
De încercat. Poți cere mai puțin picant, la noi a fost așa fără cerere :)
Eu tacos am mancat o singura data anul asta si nu mi au priit, aveau tot felul de sosuri si stomacu meu nu a rezistat prea bine.
Tacos este preferatul piticului :)
Eu prefer quesadilla.
Dar poți cere fără sosuri.
Eu ador mancarea mexicana si in ultima vreme o incerc ori de cate ori se tine Street Food Festival la noi in oras, ba chiar am inceput sa o prepar si acasa si sa o adaptez pe gustul meu.
Da, fac și eu acasă quesadilla.
Pe celelalte nu le-am încercat dar cred că nu aș da greș :)
Bineînțeles, pentru mine mai puțin picant :)
Am fost și eu la El Torito chiar de ziua Mexicului, împreună cu colegii de la muncă. Mâncarea mi-a plăcut, într-adevăr nu prea picanta, dar mi-a plăcut.
Păi și mie mi-a plăcut! Am spus doar că nu este picantă, așa cum este specific Mexicului :)
Nu am mancat pana acum mancare mexicana., dar as incerca fara sa stau pe ganduri
Mexicană să fie! :)
daca nu e prea picanta mancarea… eu zic pas! noi mancam foarte picant si simt nevoia de mancare mexicana adevarata, nu ce gasesc la semipreparate. plus ca timpul de asteptare mi se pare sub orice limita!
Cam așa am zis și eu, dar una peste alta, a fost bine.
Compania a înlocuit neplăcerile.
Nu am fost pana acum la un restaurant mexican dar imi place mancarea lor traditionala. Gatesc si eu acasa cand am chef de ceva de genul asta
Gătesc și eu, spre exemplu quesadilla cu pui reinterpretată:)
Totul arata atat de apetisant!!! Iubesc mancarea mexicana
Totul arata foarte bine. Pacat ca sunt atat de departe de Bucuresti!
Uite ca mancare mexicana nu am apucat sa mananc inca, desi tot zic sa incerc. E o recomandare de luat in seama.
Da, mai ales dacă este mai puțin picantă :)
Este foarte gustoasă, merită!
Mie imi place si mancarea picanta. :D
Cred ca mancarea a fost wow la felul cum arata…totusi m-ar fi deranjat sa astept o ora si ceva pentru ea…
Ne-am bucurat unii de alții. în familie, așa se întâmplă, Am povestit totuși pentru că nu-mi place să scriu nedrept și din dorința de a îndrepta, dacă se poate.