-
Dacă ar fi existat Work and Travel USA …
Bun găsit! Încep articolul adresându-vă o întrebare: ați muncit în vacanțele voastre? Sigur că voi continua înainte să aflu răspunsurile voastre:). Terminasem clasa a zecea când mi-am surprins părinții spunându-le că vreau să mă angajez. Mi-am argumentat (bine) cerința și am început primul job din viața mea. Îmi doream independență financiară, doream, deși aveam uniformă impusă, să-mi aleg singură hainele pentru școală dar și ”civile” :). Mai mult de atât însă, voiam să văd cu ochii mei, ”cât de greu se câștigă banii” și ce înseamnă un program de lucru, o echipă și dacă fac față sarcinilor trasate. Experiența mi-a plăcut, strânsesem ceva bani și, de atunci, până la terminarea facultății am tot lucrat în vacanțele mari. Mă întreb, oare cum ar fi fost dacă aș fi avut posibilitatea să lucrez și să văd alte locuri? Cum ar fi fost lansarea mea în carieră și ce drum aș fi avut dacă ar fi existat programul Work and Travel USA?
Dacă ar fi existat Work and Travel USA …
În biroul mic în care erau înghesuite două fișete și trei mese ce țineau loc de birouri de lucru, mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă. Ajung prima în birou și îmi place să-mi pregătesc frontul de lucru, să iau pulsul, să-mi studiez lucrările pe care le am de făcut. Scot dosarul din dulap și odată cu el, observ zburând, un pliant. Îl ridic și citesc:
Alege astăzi să petreci o vacanță cu Work and Travel! Work and Travel SUA este programul de schimb cultural internațional destinat studenților la zi din diverse țări care doresc să viziteze America în vacanța de vară și să lucreze.
Avantajele Work and Travel:
- șansa de a descoperi America și cultura, de a vizita orașele preferate și a munci pe perioada vacanței de vară
- exersarea limbii engleze și îmbunătățirea ei, gratuit
- șansa de a câștiga experiența asupra vieții, observarea propriei culturi și perceperii asemănărilor dintre culturi
- extinderea interacțiunii comerciale, îmbunătățirea cunoștințelor într-o companie globală
- înțelegerea culturii de business și câștigarea unor abilități necesare traiului zilnic
- oportunitatea de a lega prietenii cu studenții Work and Travel din diverse țări
- câștigarea independenței și a maturității
Sună mai mult decât interesant! Cum îmi place mie să călătoresc, mi s-ar potrivi mănușă, îmi spun în dialogul cu mine însămi și citesc în continuare. CND Turism are oferte de vacanțe prin care ai ocazia să trăiești o experiență inedită dar și o pistă de lansare în viața de adult.
Mă și văd în America, de altfel, visul oricărui student și nu numai, dornic de noi experiențe și aventură. Hmmm, două dileme nu-mi dau pace: dacă sunt eligibilă (verific!) și cu ce să încep călătoria mea prin America?
New-York, Washington …
Să fie statul Mississipi care are cel mai lung râu al Americii și căruia i se mai spune și ”Râul Omului Bătrân”? Ajunsă aici, sigur aș vrea să văd Universitatea unde a avut loc primul transplant de plămân (1963) și primul transplant de inimă(1964). Dar, nu aș rata nici Greenwood, Capitala Mondială a Bumbacului și Tupelo, locul de naștere al marelui Elvis. Am aflat că în Edwards este cea mai mare plantație de cactuși pe care nu aș vrea să o ratez.
Sau poate statul Washington, singurul dintre cele 50 al cărui nume i s-a dat după un președinte american. Primul obiectiv, Redmond, locul Corporației Microsoft urmat de Seattle, cel mai mare oraș dar și locul primului restaurant rotativ. Tot în Seattle s-a născut Jimi Handrix și a fost fondat Starbucks, cel mai mare lanț de băuturi pe bază de cafea din lume. Interesante sunt și pădurile din Peninsula Olympia care se află printre cele mai ploioase din lume sau Zillah, locul celei mai vechi benzinării, încă funcțională.
Firesc, pe lista mea se află New-Yooork, New-Yooork! Locul unde m-aș rătăci cu siguranță fără însoțitor și unde există 58 de specii diferite de orhidee. Prima capitală a Statelor Unite și locul unde George Washington a depus jurământul, 1789 la Federal Hall. Locul unde se află râul Geneesee, printre puținele care curge de la sud spre nord și posesorul unei linii de 1.161,94637 Km de metrou. Rezervația Niagara, primul parc statal al Statelor Unite este locul pe care nu l-aș rata, la fel și Institutul Modei și Tehnologiei din Manhattan. Singurul institut din lume care oferă diplomă de absolvire a studiilor de Marketing de Cosmetice și Parfumerie.
Florida, Hollyood …
Dar câte nu ar mai fi de văzut și aflat în America! Los Angeles, Hollyood, Florida, Marele Canion, San Francisco … Fără îndoială nu aș reuși să vizitez și să învăț mai nimic de una singură. Pe lângă oportunitatea oferită de Work and Travel Vacante Speciale de a călători și munci în America, mi-aș face prieteni. Studenții veniți din toate colțurile lumii pot schimba impresii, lega prietenii și experimenta împreună deschiderea de noi perspective. Împreună cu noii colegi și prieteni aș profita să aflu cât mai multe despre cultură, despre locuri și tradiții.
Jobul oferit este bine plătit, biroul elegant, bine luminat și utilat, atmosfera prietenoasă. Îmi place ce fac, iar banii câștigați sunt suficienți pentru achitarea investiției în program dar și să vizitez tot ce îmi doresc. Bagajul meu de cunoștințe cu care mă întorc acasă este însă cel mai important.
Concluzie:
Cel mai probabil, experiența pe care aș fi trăit-o dacă ar fi existat acest program mi-ar fi schimbat viața. De ce? Pentru că o experiență ca aceasta de îmbinare a plăcutului cu utilul mi-ar fi ajutat în dezvoltarea personală și profesională. De aceea, sunt în măsură să recomand tinerilor studenți să fructifice orice șansă și să profite de programului Work and Travel.
Aștept opiniile voastre despre acest subiect.
UniquebyMM
Cum ar fi fost pentru mine dacă ar fi existat Work and Travel – proba nr 17 Superblog 2018
O vacanță romantică, sau măcar un City break Eu vara nu dorm, renovez, redecorez
21 thoughts on “Dacă ar fi existat Work and Travel USA …”
Lasă un răspuns
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
- Cofeina și efectele consumului excesiv
- Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Surpriza aniversării de 50 de ani
- Mi-am comandat o saltea Amber!
- Experiența mea cu saloanele de cosmetică
- Interviul călătorului prin gânduri, Mihaela Loredana Mușetescu
- Cadouri și perle, rafinament și eleganță
- 10 tipuri de cafea
- Destinații de vacanță perfectă în doi
- Contact
- Elena Chedică Mateică la Cofeina și efectele consumului excesiv
- albusteluta la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Beauty With Camy la Cofeina și efectele consumului excesiv
- yonella la Cofeina și efectele consumului excesiv
- lifestylebycata la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Ioana S. Pavel la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Alexandra Pricop la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Rox la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Gabriela Corina la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Aluculesei Brindusa la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Secretele Simonei la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Ioana Vlad la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Dana otet la Experiența mea cu saloanele de cosmetică
- Andraxela la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Andraxela la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Bratu Gabriela la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Rodica Mihaela la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Lamiita Petre la Cofeina și efectele consumului excesiv
- lifestylebycata la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- elizaatudosie la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
Produsele cosmetice cu ingrediente naturale

Bun găsit! Indiferent de anotimp, hidratarea este deosebit de importanta pentru organism. Atât la interior cât și la exterior, corpul are nevoie de o hidratare corecta pentru o bună funcționare. Hidratarea interioară se realizează cu ajutorul lichidelor, legumelor, fructelor, alimentelor. Pentru hidratarea exterioară avem nevoie de creme, uleiuri sau alte produse cosmetice specifice. Dacă pentru […]
Cofeina și efectele consumului excesiv

Bun găsit, prieteni! Oare câți dintre noi încep ziua cu o cafea și o consideră aproape de neconceput altfel? Recunosc, nu dețin datele unui studiu cu acest subiect dar știu sigur că este substanța cea mai consumată din lume. Și mai cred, că și printre voi, prietenii mei, sunt mulți iubitori ai acestei băuturi miraculoase. […]
Unde se mai mănâncă/petrece bine ?

Bun găsit, prieteni! Cum am spus, profit de fiecare ocazie să sărbătoresc. Sărbătoresc iubirea, sărbătoresc mărțișorul, sosirea primăverii, frumusețea, ziua – nu- știu – cui și nu -știu- ce, pe scurt, sărbătoresc viața. Cum săptămâna trecută am avut un motiv, de ce nu? ne-am bucurat de câteva ore frumoase, împreună . Ne propuseserăm să ieșim în […]
Prietenii mei cărțile de pe librăria online

Bun găsit, prieteni! Știu că mulți dintre voi aveți cel puțin o pasiune comună cu mine sau măcar rezonați. Asta mă ajută să scriu cu mai multă plăcere și despre pasiuni, să împărțim opiniile simțindu-mă în largul meu. Zilele trecute povesteam piticului despre copilărie și aventurile de atunci la care bunicul era campion. Când mi-a […]
Experiența mea cu saloanele de cosmetică

Bun găsit! Primăvara este aproape și pregătirile pentru acest anotimp care trezește natura la viață sunt prezente în viața fiecăruia. Despre frumusețe, întreținere și îngrijire corporală am mai vorbit dar cu siguranță subiectul este unul inepuizabil. Ați aflat de pe blog despre produse cosmetice, sfaturi și îngrijire la noi acasă etc. După cum ați observat […]
- Cofeina și efectele consumului excesiv februarie 21, 2019Bun găsit, prieteni! Oare câți dintre noi încep ziua cu o cafea și o consideră aproape de neconceput altfel? Recunosc, nu dețin datele unui studiu cu acest subiect dar știu sigur că este substanța cea mai consumată din lume. Și mai cred, că și printre voi, prietenii mei, sunt mulți iubitori ai acestei băuturi miraculoase. […]UniquebyMM
- Unde se mai mănâncă/petrece bine ? februarie 19, 2019Bun găsit, prieteni! Cum am spus, profit de fiecare ocazie să sărbătoresc. Sărbătoresc iubirea, sărbătoresc mărțișorul, sosirea primăverii, frumusețea, ziua – nu- știu – cui și nu -știu- ce, pe scurt, sărbătoresc viața. Cum săptămâna trecută am avut un motiv, de ce nu? ne-am bucurat de câteva ore frumoase, împreună . Ne propuseserăm să ieșim în […]UniquebyMM
- Prietenii mei cărțile de pe librăria online februarie 17, 2019Bun găsit, prieteni! Știu că mulți dintre voi aveți cel puțin o pasiune comună cu mine sau măcar rezonați. Asta mă ajută să scriu cu mai multă plăcere și despre pasiuni, să împărțim opiniile simțindu-mă în largul meu. Zilele trecute povesteam piticului despre copilărie și aventurile de atunci la care bunicul era campion. Când mi-a […]UniquebyMM
- Experiența mea cu saloanele de cosmetică februarie 16, 2019Bun găsit! Primăvara este aproape și pregătirile pentru acest anotimp care trezește natura la viață sunt prezente în viața fiecăruia. Despre frumusețe, întreținere și îngrijire corporală am mai vorbit dar cu siguranță subiectul este unul inepuizabil. Ați aflat de pe blog despre produse cosmetice, sfaturi și îngrijire la noi acasă etc. După cum ați observat […]UniquebyMM
- Interviul călătorului prin gânduri, Mihaela Loredana Mușetescu februarie 14, 2019Bun găsit, dragi prieteni! Pregătesc de ceva timp surprize (plăcute) pentru voi iar acum este timpul să dezvălui una dintre ele. După primul interviu din viața mea de blogger am vrut să pot avea invitați de același calibru, pentru a cunoaște oameni grozavi. Mai un refuz, mai o teamă, mai o aglomerare a evenimentelor, timpul […]UniquebyMM
Sincer, am muncit și nu numai în vacanțe. Dar nu ca angajat, era și greu în timpul comunismului ci mai degrabă ca un mic antreprenor. Pe scurt, reparam biciclete, printre altele. 🙂 Dacă aș ajunge în State aș vrea să văd Marele Canion și Parcul Yellowstone.
Eu am fost protejată de familie în ceea ce privește munca fizică, dar eram destul de chinuită la practica care se făcea în școli, facultăți.
Am muncit în schimb la birou, în magazine , Coop de consum sau cum se numeau, în școli etc
În America, dacă ar fi să ajung, nu știu ce aș vrea să văd mai întâi.
Mă și sperie la cât de mare este 🙂
Din pacate, nici eu nu am mers in America prin programul Work & Travel, iar acum regret. Cu siguranta o astfel de experienta ar fi avut numeroase avantaje pentru mine.
Da, sunt convinsă că ai fi avut multe beneficii.
De aceea recomand tinerilor să valorifice fiecare șansă.
O oportunitate frumoasa de care as fi vrut sa fi putut profita.
Pacat ca nu mai am varsta studentiei. Ce mi-ar fi placut.
🙂
Si mie mi-ar fi placut sa am sansa sa lucrez printr-un astfel de program dar nu existau pe atunci asa ca ma multumesc cu ideea ca macar baiatul meu are aceasta sansa daca isi doreste.
Cand am intrat in facultate m-a atras acest program, insa are si dezvantaje, pe langa avantajele prezentate. Intr-adevar, sunt chestii pozitive, insa e foarte obositor, e mult de munca, mergi la munca de jos si esti tratat precum un sclav (am avut foarte multi prieteni care s-au intors dezamagiti). Conceptul e bun, insa nu e derivat la fel in practica.
Mulțumesc pentru opiniile tale!
Abordarea mea a fost pentru competiție, în plus, mi-am imaginat ce ar fi fost dacă…
deci nu am exprimat opinii dintr-o experiență proprie.
Ce pot spune concret, din experiența băiatului care a studiat facultatea în Anglia,
este diferit, ai altă deschidere, înveți despre țara, cultura, oamenii de unde te afli,
dar nicăieri nu sunt câini cu colaci în coadă. El a muncit și a învățat, s-a întors în
țar și pot spune c este realizat.
Chiar cred ca acest program e o oportunitata pentru cei tineri. Asa vor face exact ceea ce le place dar si cu rezultate pe viitor.
Si mie mi-ar fi placut sa muncesc in State in timpul studentiei, desi sunt constienta ca ar fi fost foarte multa munca. Dar altfel, reusesti sa vezi America!? Oricat de mult ai munci in Romania. Eu n-am reusit.
Cred ca fiecare om a visat macar o singura data sa plece in America, chiar si prin work and travel, din pacate nu am avut ocazia, insa nici nu stiu daca as acceptat-o, pentru ca nu prea sunt genul sa plece.
Da, fiecare își cunoaște propriile posibilități, mă refer la toate aspectele
și, mai cred că fiecare are drumul lui în viață. Cred în ”nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este întâmplător”.
Cred ca oricarei dintre noi i-ar placea sa ii se indeplineasca visul american. As vrea sa ajung si eu in America macar o data sa vizitez frumusetile ei
Avem visuri și asta este important!
Când crezi în ele cu tărie, se împlinesc.
Important este să visăm și să credem în visurile noastre.
Sincera sa fiu, imi pare tare rau ca nu am plecat cu Work&Travel pe parcursul facultatii, dar acum mi s-a ivit sa plec cu Erasmus si nu as vrea sa mai ratez. 😀
Da, da, go on!
Merită, îți spun din experiența băiatului meu care a făcut facultatea în UK.
Imi pare tare rau ca pe perioada facultatii nu m-am interesat si eu de programe de acest gen. Ar fi fost o experienta foarte frumoasa
Daca as mai fi fost studenta cu siguranta as fi mers si eu intr-o astfel de experienta!