După ce am recepționat strigătul de ajutor al bucătăriei și am reușit să o salvez așa cum am povestit, a venit momentul să ”resuscitez” inima băii mari. Asemenea bucătăriei, baia avea afecțiuni grave și parcă mă implora să fac ceva și pentru ea. Aș putea jura că îi auzeam strigătul de fiecare dată când îi deschideam ușa: salvează -mă!
Cuprins
Baia și strigătul de ajutor: SaviniDue
Sensibilitatea nu m-a lăsat indiferentă la strigătul ei de disperare. Într-adevăr, nu era vorba de ceva superficial, o cârpeală ici-colo și gata. Nici vorbă de ipohondrie sau alint din partea băii mele! Mobilierul prezenta răni grave, obiectele sanitare păreau că își dau ultima suflare iar din personalitate nu mai rămăsese aproape nimic.
Dintr-o singură privire, oricine ar fi văzut-o, ar înțelege că lucrurile sunt grave. Oglinda nu mai redă imaginea clară și corectă, sursa de iluminat este insuficientă, lavoarul ciobit iar ușa dulapului atârnând inestetic, gata-gata să cadă, oferă imaginea jalnică a camerei de baie.
Fără nicio îndoială, se impun măsuri urgente. Dar parcă poți interveni în cazuri grave dacă nu ai profesioniști!?! În cazul meu, este necesar ca întregul mobilier și obiectele sanitare să fie înlocuite. Știu exact ce îmi doresc: o baie în care să mă simt bine, care răspunde nevoilor mele, în culori și stil personalizat, care să mă reprezinte. Dar pentru asta am nevoie de ajutor specializat.
“Baia reprezintă un spațiu personal, intim, pentru fiecare dintre noi. Este un refugiu din viața cotidiană, un spațiu destinat relaxării și bunăstării.”– Piersante Savini, Owner
De ce am ales SaviniDue
Ca la orice caz în care se solicită ajutorul, mai întâi se evaluează situația și abia apoi are loc intervenția. Am sărit peste specialist, dar asta numai din cauză că în cazurile grave nu prea mai ai opțiunea de a alege. Aici însă, tocmai acesta este aspectul cel mai important: am posibilitatea alegerii specialistului în materie de băi. Astfel, alegerea mea s-a oprit la mobilierul de baie cu design modern de la SaviniDue.
Savini Due este o companie cu sediul în Sebeș, România. A fost înființată în anul 2003 de antreprenorul italian Piersante Savini, din dorința sa de a-și transpune în realitate viziunea despre ceea ce înseamnă confort și estetică într-o baie.
Astăzi, Savini Due se numără printre companiile de top din Europa, cu o prezență consolidată în 28 de țări: Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, România, Ungaria, Grecia, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Elveția, Bulgaria, Cipru, Malta, Polonia, Ucraina, Rusia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Suedia, Georgia, India, Moldova.
Calitate, profesionalism, poveste de succes
De ce am făcut această alegere? În primul rând pentru că îmi doresc așa cum spuneam, o baie care mă definește. Și am pornit de la pasiunea mea pentru călătorii. Ador marea, soarele, nisipul și, mi-aș dori ca măcar puțin din acestea să se regăsească sub o formă sau alta în baia mea. Mi-ar plăcea ca atunci când petrec timp în baie, culorile, relaxarea, lumina, materialele sau obiectele să aibă o legătură cu elementele vacanțelor mele. Să am o frântură și în baia mea.
Apoi, deoarece apreciez calitatea și profesionalismul. Ador poveștile de succes și respect mediul. Desigur, nu este de neglijat nici faptul că îmi place eleganța, dar și designul funcțional și modern.
După evaluarea băii și expunerea dorințelor, am ales profesionistul care îndeplinește toate cerințele. Sintetizând în câteva cuvinte: are o poveste de succes, are stil diversificat, tehnologie performantă, colecții noi și posibilitate de personalizare. Obiectele de mobilier sunt realizate din materiale de calitate, cu pasiune, și respect pentru natură.
Savini Due va produce din 2021 mobilier realizat numai cu materiale din lemn certificate FSC®: aceasta certifică trasabilitatea și originea lemnului.
Baia și strigătul de ajutor – SaviniDue
Toate aceste motive m-au îndreptat către Savini Due și noile sale colecții de mobilier. Aici am găsit o gamă de oglinzi de baie și lămpi LED de unde mi-am ales modelul cel mai potrivit. Sistemul de iluminare LED și factorul de mărire sunt exact elementele care mă vor ajuta în rutina zilnică de îngrijire și înfrumusețare. În plus, oglinda va putea fi integrată și combinată cu majoritatea pieselor de mobilier.
Colecțiile portofoliului Savini Due oferă oportunitatea de a ne personaliza baia, oferind soluții de la mobilierul modular suspendat, la mobilierul în stil clasic.
Tot aici am posibilitatea de a alege din gama de dulapuri de baie modulare, astfel încât să-mi creez propriul design. Formele și dispunerea lor în funcție de aspect și funcționalitate, îmi permit să obțin linia și personalizarea băii mele. De asemenea, mi-au atras atenția sertarele cu sistem soft-close de înaltă calitate și extracție completă, cât și suportul pentru prosop din metal cromat, pe care mi le-aș dori în baia mea.
Alegerile mele
O atenție deosebită merită și lavoarul și capacul de WC. Lavoarul preferat este cel de dimensiuni generoase și material elegant și durabil. Desigur, v-ați întrebat – și pe bună dreptate – ce culoare, ce materiale și ce linii mi-am ales. Ei bine, mi-am dorit legătura cu vacanța și natura în baia mea și asta voi avea. Un design inspirat de mișcarea naturală a apei și de armonia formelor pe care le creează în natură – spune totul.
În ceea ce privește linia, prefer liniile curbe pentru armonie și energie bună, pentru eleganță și bun gust. Aceasta este alegerea mea, completată de culoarea albastru pastel mat. Detaliile calde, de nisip și soare, le-aș realiza cu ajutorul obiectelor decorative, dar m-aș juca puțin și cu nuanțele dulapurilor modulare, creând adevărate ”pete de culoare”.
Dar eu nu sunt designer și nici profesionist în materie (și materiale) de mobilier pentru baie. De aceea, am apelat la experiența, profesionalismul, dedicarea și atenția la detalii pe care le-am descoperit la SaviniDue. Ei mă vor consilia asupra materialelor și vor face ca tot ce mi-am dorit, să se transforme în realitate pentru baia mea.
La final
Gata! Baia mea arată așa cum mi-am dorit și pentru asta îmi va mulțumi. Iar pentru că m-am convins că a meritat investiția de încredere în această companie, nu mă opresc aici. Voi apela la SaviniDue și pentru baia mică, care împărtășește aceeași soartă cu sora ei mai mare.
Voi ați aflat despre Savini Due? Aveți piese de mobilier, oglindă de baie sau chiar una dintre cele 23 de colecții ? Care este opinia voastră despre acestea? Dar despre alegerile mele? Abia aștept răspunsurile voastre în comentarii.
Până data viitoare, alegeți întotdeauna ceea ce vi se potrivește!
Cu prietenie, UniquebyMM
Articol scris pentru proba extra- concurs SuperBlog.
Sursa foto: savinisue.ro
Mulțumesc pentru vizită!
Vă aștept cu articole interesante și despre modă, călătorii, carte & cultură, experiențe etc.
Citiți și: Dor și amintiri de călătorie – Durău
Arată minunat alegerile tale pentru o baie perfectă, as spune eu. Cu siguranță voi arunca un ochi la portfofoliul SaviniDue pentru o baie perfectă.
Este prima data când aud de Savini Due. Ce propuneri faine ai ales. Un articol util
Ce mult îmi plac alegerile tale, chiar asa arata o baie ideala și pentru mine!
Sunt foarte frumoase piesele de mobilier. Nu avem nimic de la ei, inca.
Am o masca suspendata si lavoarul aferent, doar ca peretele meu din rigips ( da, din asa ceva e facut peretele baii mele de la un bloc proapat construit) n-a suportat o atare greutate si i-am pus picioare. Am stricat tot fasonul.
Ce idei superbe, mulțumim!
Ce bai minunate! As vrea si eu pe viitor sa facem un upgrade in baie, mersi pentru idei!
Eu am o baie destul de mica, dar as face ceva modificari in ea!
Tocmai asta este ideea: la SaviniDue găsești soluția potrivită fiecărui spațiu. Îți poți personaliza, ”desena” cum dorești baia pe care o ai. Și eu am una mică pe care o voi face după gustul meu.
Hugs!
De-ar fi putin mai simplu mi-ar fi placut sa-mi fac si eu baia cap coada. Cei de la Savinidue au niste lucruri tare frumoase