Vara pare să fie prin definiție anotimpul vacanțelor. Iar vacanțele, tot prin definiție includ relaxare, odihnă și stare de bine. Cu alte cuvinte, vacanțele de vară sunt cele mai favorabile perioade pentru citit.  Indferent de stil, de autor, de loc sau mai știu eu ce alt criteriu, cărțile sunt cele care contribuie din plin la starea relaxantă de vacanță. Din această perspectivă, vă voi povesti puțin despre ce am mai citit în periada aceasta de vacanță.

În urmă cu ceva timp am primit de la Editura Rao două cărți. Una dintre acestea, Fior – un thriller, care, deși un roman de debut, m-a ținut cu sufletul la gură. Am terminat-o foarte repede de citit și mi-a plăcut mult, dar am scris totul aici.

IMG 20210721 104756 Ce am mai citit: Să ucizi SS

 A doua carte se numește Să ucizi SS – scrisă de Bill O’Reilley & Martin Dugard. Așa cum titlul sugerează, v-ați dat seama că este vorba despre genul de carte cu trimitere la istorie.

Ce am mai citit – Să ucizi SS

Vorbim mereu atunci când facem referire la o carte, despre stilul de scriere pe care îl preferăm. Este firesc să citim ceea ce ne place, ceea ce este în topul preferințelor noastre și evident, ceea ce ne relaxează. Dar dincolo de toate acestea, cred că există cărți al cărui gen, deși mai ”greu de digerat” sunt necesare. Am vrut să evit în mod expres cuvântul ”trebuie”. Necesar mi se pare mult mai potrivit, deoarece nu există în nicio logică, vreo impunere sau intervenție de orice fel asupra preferințelor fiecărui om.

IMG 20210605 112308 Ce am mai citit: Să ucizi SS

Explic de ce spun (scriu) astfel, evident din punctul meu de vedere și exprim propriile opinii. Cred că istoria nu poate fi ceva opțional, deoarece (zic eu așa),  fără istorie nu ar exista prezent și nu s-ar putea construi viitorul. Îmi pare extrem de important să cunoaștem ce s-a întâmplat, ce jertfe s-au făcut pentru ca noi să ne bucurm de libertate de exprimare, de mișcare, de gândire, de vot, de democrație, de evoluție. Așadar, spun necesar pentru că istoria, în umila mea opinie, este o piatră de rezistență în temelia culturii oricărui om care se respectă.

Am citit Să ucizi SS

Am citit Să ucizi SS într-un ritm mult mai lent decât citesc de obicei, o recunosc. Și nu, nu este singura carte de acest gen pe care am citit-o. Dar, este tipul de carte care merită aprofundată. Informațiile din cartea aceasta cer mai multă  atenție și capacitate mai mare de, procesare – să spun așa.

IMG 20210721 104934 Ce am mai citit: Să ucizi SS

Cartea Să ucizi SS este despre vânătoarea naziștilor care au făcut atâta rău lumii. Vânătorii de naziști au ajuns în această postură datorită circumstanțelor internaționale, unde Vaticanul, Crucea Roșie și Statele Unite ale Americii au reprezentat verigi imortante în ”drumul șobolanilor”. Așa a fost numit drumul prin care nume și numere importante în ierarhia partidului nazist au scăpat temporar sau definitiv de justiție.

Subiect și opinii

Începând de la Procesul de la Nürnberg și până în zilele noastre, ”vânătoarea” continuă.  Astfel,”vânătorii de naziști” și-au predat unii altora ștafeta căutărilor, de-a lungul generațiilor. Ei caută încă și reușesc să descopere naziști de frunte. Poate părea incredibil, dar din lectura cărții aflăm despre nume care au reprezentat figuri sinistre ale lagărelor, descoperite chiar în ultimii ani (2019).

IMG 20210721 104832 Ce am mai citit: Să ucizi SS

”Pe o mică mașină de calcul, am adunat numărul celor asasinați, va scrie Ferencz*. Când cifra a depășit un milion , m-am oprit din socoteală. Era suficient pentru mine. Am luat primul avion spre Nürnberg.”

*Benjamin Ferencz – avocat devenit din lipsă de personal procuror – șef al celui mai mare proces criminal din lume, așa cum îl numise chiar el.

Autorii cărții pe care tocmai am terminat-o de citit, au scris cartea după o foarte temeinică și bună documentare. Se vede și se simte asta pe măsură ce citești pagină după pagină. Datele concrete, faptele descrise și numele reale ajută cititorul să afle lucruri de o importanță extrordinară.

De asemenea, autorii evidențiază fapte, chiar secrete, legături, documente încheiate la nivel înalt pe care nu le-am fi bănuit. Pentru mine, ceea ce am citit în Să ucizi SS m-a ajutat să înțeleg multe lucruri și, să aflu unele total necunoscute.

citit - cărți editura rao

Recomandare

Mie mi-a plăcut cartea și o recomand tuturor celor care vor să afle adevăruri istorice. Celor care vor să-și îmbogățescă cunoștințele, cultura. Chiar dacă nu se află pe lista preferințelor, lista scurtă sau lista cu cele mai relaxante cărți.

Voi ce mai citiți? În vacanțele voastre alegeți doar cărți „ușoare”, relaxante sau preferate? Sau citiți și cărți din categoria celor mai ”grele”?

Până data viitoare, vacanță cu lecturi interesante!

 

Cu drag, Unique by MM

 

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut, vă aștept cu articole interesante și despre:  sănătate, fashion, călătorii, carte & cultură, experiențe etc.

S-ar putea să vă intereseze și:

Top sfaturi pentru somn de calitate

Vacanțele și călătoriile, mai mult decât relaxare

Peștele în alimentația sănătoasă de vacanță

 

Rate this post