Salutare, dragi prieteni! E aproape Crăciun! Un Crăciun care nu știu de ce, dar îmi pare atipic. Parcă lipsesc bucuria, entuziasmul, chiar și zgomotul. Știți gălăgia aia făcută de tobe, clopoței și glasuri de colindători?

Aproape Crăciun Fericit

De mult, odată (sau ”pe vremea mea”), se colinda în Ajunul Crăciunului. Nici cu 2 zile, nici cu o săptămână înainte. Era însă atâta bucurie, se simțeau și auzeau repetițiile, pregătirile. Oamenii erau veseli și binedispuși, împărțeau cu bucurie mici daruri pe care le aveau prin gospodării. Nu existau multe din ce există astăzi pe piață, dar căldura și dragostea cu care împărțeau valorau mai mult decât tot ce avem acum.

Mai apoi, colindătorii, caprele, căluții și alte datini și obiceiuri au început să se desfășoare mai devreme. Cu cel puțin o săptămână înainte, copii și tineri își făceau simțită prezența pe ulițele satelor, pe străzile orașelor. 

Alaiul aducea cu el zarva și voioșia care se împrăștia mai ceva ca praful magic al zânelor. Intrai automat într-o stare de bine, de suflet plin de viață și bucurie!  Magie? Miracol? Ei bine, asta era magie! După ani și ani, am aterizat în zona sudică a țării. Aici am întâlnit pentru prima oară colindători de tot felul, mai reali și mai puțin, prin metrouri, tramvaie, trolee, etc. Cu o lună înainte de Crăciun.

Aproape Crăciun … în liniște?!?

Cu două zile în urmă, am fost acasă. Adică acolo unde m-am născut. Așa o liniște nu îmi amintesc să mai fi întâlnit. Nimeni pe stradă, dar nici vreun guițat de porcușor sacrificat de Ignat. Nu tu zgomot care să semene cu vreun instrument muzical care sugerează ”încălzirea”. Nimic care să  semene cu repetițiile legate de tradițiile sărbătorilor de iarnă.

Chiar dacă era aproape Crăciun. Nici urmă de copii care se strâng să colinde, nici vreun bătrân scripcar, acordeonist, etc. Sau … un tată cu servieta ”de convocare” într-o mână și un brăduț în cealaltă. Imaginea asta este una dintre cele mai dragi. Dar nu am crescut aici. Prin urmare, nu prea știu cum procedau tații cu brăduții pentru ai lor copii. Îmi amintesc de al meu.

De mult, odată

Am simțit un fior rece când mi-am dat seama în ce dată suntem. Zilele de decembrie’89 au început să-mi defileze prin minte. Atunci când colindătorii au tăcut brusc iar străzile s-au umplut de oameni. Și mai apoi de tancuri, forțe de ordine și militari. Totul pare desprins dintr-o poveste de demult. De mult, odată, când am ieșit pe străzi crezând în libertate și democrație. Într-o lume mai bună pentru copiii noștri. 

Mi-am alungat gândurile, am închis sertarul cu cheiță, spunându-mi că satul a îmbătrânit. Dacă nu s-ar ridica câte un fir de fum din coșurile caselor, ai crede că e un tablou pictat de Tonitza. Adevărat, majoritatea tinerilor au plecat prin lume să își facă un rost. Ah, iar a ieșit visul de libertate din cutie, cum iese fumul prin orice fisură!

Totuși, e aproape Crăciun

Totuși, e aproape Crăciun și nu ar trebui să mă las copleșită de tristețe. Cu siguranță, pe drumul de întoarcere voi întâlni semnele specifice sărbătorilor. În afara aglomerației din trafic sau din magazine. Am plecat cu noaptea în cap, prin urmare, cel mai probabil e prea devreme pentru colindat și chiar pentru repetiții. 

Sau, poate nici nu am fost prea atentă. Sigur, undeva între zidurile clădirilor se fac pregătiri și răsună colindele noastre strămoșești. Cel puțin în școli și săli de spectacole, sigur se desfășoară serbări, spectacole, etc. Poate un pic upgradate, dar cu miez de tradiții, datini și obiceiuri originale.

Spre dezamăgirea și mâhnirea mea, pe drumul de întoarcere a fost la fel. Cei 300 de km parcurși, prin toate satele și orașele- mai mici sau mai mari- au fost la fel. Deși e aproape Crăciun, se simte un fel de tristețe apăsătoare ca zilele umede, înnorate și cețoase. În afara ornamentelor, a luminițelor de pe stâlpi,- unele tare urâte, de-a dreptul hidoase-, nimic. Doar e … aproape Crăciun!

Să colindăm!

Nici măcar brazi cumpărați și transportați cu mașinile personale nu am întâlnit cine știe ce. Știu, se poartă plasticul. Care, apropo: este mult mai puțin prietenos cu natura decât bradul natural. Din concluziile studiilor efectuate de cercetători, nu invenția mea. Adevărul e, că mă întrebam: oare de ce nu se instalează un brad artificial în Rockefeller Center. (?!?) Să li se tragă de la tradiție sau nu au fost în stare să construiască un brad artificial de asemenea dimensiuni? :-) 

În orice caz e aproape Crăciun. Merită să lăsăm deoparte toate gândurile negative, amintirile triste sau, știu și eu, supărările. Să facem loc bucuriei, speranței și recunoștinței. Să trăim momentele de acum cu intensitate și fericire. Să iubim și prețuim pe cei ce îi avem, să fim recunoscători pentru ce avem, pentru ce suntem.

Să dăruim! Cât putem, dar cu multă iubire pusă în ceea ce dăruim. Să colindăm! Să-i colindăm noi pe cei dragi sau, în casă în jurul bradului. Să nu renunțăm la tradiții și obiceiuri. Crăciunul, sărbătorile de iarnă sunt despre începuturi, renaștere, despre bucurie și viață. Este Sărbăoarea nașterii lui Isus. Deci este despre viață și speranță.

De aproape Crăciun:

Cred că este o datorie să ducem mai departe datinile, tradițiile și obiceiurile noastre unice. Este moștenirea noastră de secole, care ne definește ca popor. Așa cum viața merge mai departe. Dacă unii cu mai puțină istorie sunt în stare să își păstreze tradiții și obiceiuri, ba chiar să le și exporte, noi de ce nu le-am păstra și transmite?

Dragilor, e aproape Crăciun. Zilele acestea vor fi dedicate familiei, relaxării sau chiar bilanțurilor. Prin urmare, cu toții vom fi mai puțin activi (sau așa cred) în zona online. Drept pentru care, vreau să vă urez Sărbători fericite! Crăciun cu pace și sănătate, cu belșug și bucurie! Vă mulțumesc că m-ați însoțit și în acest an pe drumul virtual al poveștilor și experiențelor mele!

Până data viitoare, un Crăciun așa cum vi-l doriți!

Cu bucurie și drag,

MM

P.s. Mi-am propus să mai scriu câteva rânduri la finalul acestui an, sper să fiți prin preajmă. Îmbrățișări și, chiar dacă nu avem o iarnă ca în povești sau ca în copilărie, colindul meu preferat:

…..