Bun găsit, dragilor! Cărțile reflectă de cele mai multe ori realitatea. Poveștile de viață inspiră oamenii cu aplecare către scriitură. Așa ajung ele să fie cunoscute, iar cititorii să recunoască, să se regăsească în personaje și/sau situații. Chiar și cărțile de ficțiune pornesc de la un sâmbure de realitate. Spun mereu atunci când vin cu câte o postare, o experiență, că scriu o poveste. Astăzi nu mai este o poveste. Este o scrisoare către toți cei cu inima și sufletul român. Scrisoare către cei care gândesc.

Scrisoare – apel la responsabilitate

Mi-ar plăcea să pot scrie o carte! Rectific: mi-ar plăcea să reușesc să scriu o carte. Pornind de la realitate, adică o carte non fiction. Despre ceea ce (ni) se întâmplă. Evident, vorbesc despre ceea ce simt eu și mulți asemenea mie din jurul meu. Din cercurile în care mă învârt. Destul de mulți. Semnificativ. Preponderent în țară, dar și în diaspora. 

Mă simt îndreptățită să scriu această scrisoare. Măcar aici. De carte nu știu dacă poate fi vorba. Dar de o scrisoare, da. Nu-i nevoie să-mi amintiți că nu mai citește nimeni (bloguri). Doamne-ajută, măcar să rămână doar la acestea. Despre apartenență, afinități, nici măcar preferințe politice, precizez eu: nu există.

Nimic. Nada, niente, nathing, rien. Cam atât știu vorbi pe lângă limba română. Cea corectă pe care am învățat-o cu drag, cu iubire de neam și țară. Fără a-mi aroga vreun nume de vreun fel pentru acestea.

Scrisoare către conștiință

Cred de asemenea că nu este nevoie să amintesc, nu judec pe nimeni. O știți bine cei care mă citiți de ani (buni). Așadar, îmi asum riscul și scriu aici această scrisoare. Scrisoare către conștiință. Căci, ceea ce ni se întâmplă, ni se întâmplă tuturor deopotrivă. Nu am scris niciodată despre politică. Dimpotrivă, am refuzat (politicos!) ofertele de promovare primite în acest sens. Deși, poate un bănuț în plus nu mi-ar fi stricat.

Numiți cum doriți decizia mea, eu am încadrat-o în conduită morală. Eh, niște principii la care țin și după care m-am ghidat în viață. De ce această decizie de a scrie o scrisoare acum? Păi, să vedem. În primul rând pentru că nu sunt chiar frunză-n vânt. Și nici născută ieri nu sunt. Experiența, cultura, realizările, locul în societate sunt lucruri care vorba aceea, ”mă recomandă”.

Apoi, pentru că am trăit în comunism. Pe bune. Asta așa, să mă încadrez în limbajul mult mai prezent în exprimarea zilelor noastre. Nu din ce mi s-a povestit, din ce am citit- și am citit ceva la viața mea-, etc. Am crescut și trăit într-o dictatură pe care am simțit-o în fiecare zi, în fiecare direcție, prin fiecare por al corpului meu. Am fost martora schimbării de regim.

Scrisoare scrisă cu responsabilitate, decență, asumare 

Aș spune ”am luptat” la revoluție. Dar nu am făcut-o cu arma în mână. Ci așa cum am putut eu, cu puterile mele. În orice caz, nu de pe canapea. Nici ascunsă în birourile încuiate din care ”conducătorii iubiți” sperau să nu putem scăpa. Fiți fără grijă, nu am certificat de revoluționar. Deci, nu aparțin clasei politice de nicio orientare.

Ce vreau să spun este altceva: pot face comparații. Pot scrie această scrisoare cu decență, responsabilitate, asumare și nu în ultimul rând, cu sinceritate. Din dreptul meu, din punctul meu de vedere. Anii de după revoluție au venit cu provocări care mai de care. Nouă ăstora care ni se spune ”the oldies” și cărora ni s-au pus tot felul de etichete, nu neapărat din punct de vedere al vârstei, ne-a păsat și ne pasă.

Mai mult decât de propria ființă. Sau de cei dragi, apropiați. Știu despre toate acestea, nu doar bănuiesc. Deoarece am trăit într-un regim dictatorial, un regim în care știu ce s-a întâmplat. De la cei din agricultură, la cei din învățământ, de la copil la adult sau senior.

Paiul din ochii altuia sau bârna … ?!?

Ne-am spus cuvântul când nimeni nu credea că o mai putem face. Am îndurat ce mulți nici măcar nu își pot imagina. Ei, și acum vine marea mea întrebare: Unde sunt cei care știu aceste lucruri? Sau cei care se regăsesc în ceea ce am spus eu în câteva cuvinte?

Ce s-a întâmplat de ne-am trezit pe drumul greșit? Unde este dorința de libertate? Oare am uitat care ne sunt idealurile? Pentru ce am luptat? I-am uitat pe cei care și-au dat viața pentru libertate, democrație, drepturi? Sau să numesc asta abandon!?! Atât de simplu!?! Atât de ușor!!? Atunci, înseamnă că ne putem gândi la un singur lucru: nu ne pasă decât de propria persoană. 

Da, dezamăgirile vin din partea oamenilor ajunși în fruntea statului. Dar unde punem copiii noștri în ecuația aceasta? Viitorul lor? Atât de tare suntem preocupați de ceea ce lăsăm moștenire? Atât de mult ne pasă de părinții, bunicii, străbunicii care au luptat în al Doilea Război Mondial? De moștenirea care ne-au lăsat-o? Atunci de ce îi mai acuzăm pe alții? Vedem paiul din ochii altuia și nu vedem bârna din ochii noștri?!?

Informarea este vitală

Să ne informăm este esențial. Vital. În perioada aceasta am ascultat discursuri, interviuri de tot felul. Multe, cu toate tipurile de oameni. Vocea unanimă dincolo de ceea ce exprimau? Incertitudine. Derută. Neîncredere. Mai puțină rațiune. Toți spun aproximativ aceleași lucruri, dar transmit total diferit.

I-aș îndemna pe toți să facă apel la rațiune, pe lângă cele atinse deja de mine. Și să reflecteze la spusele unui adevărat om politic, Ion Rațiu. Din nou, fără simpatizări sau apartenențe politice. ”Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”

Despre asta este vorba. Nu poți face alegeri fără analiza unui discurs, fără a cântări cu propria-ți materie cenușie. Cum să crezi în toate aberațiile care se spun?!! Oare chiar merită țara asta conducători care să o joace la ruletă? Merită părinții și bunicii să fie trecuți în anonimat? Copiii să rămână fără rădăcini? E greu de crezut că s-a ajuns aici.

Ce faci în caz de catastrofă?

Știu mulți resemnați care au dat bir cu fugiții din fața catastrofei. În situații de acest fel ai într-adevăr trei opțiuni. Dar, mă gândesc că acționăm ca și cum ar fi despre casa și familia noastră. Poți fugi desigur din fața tsunami-ului salvându-te pe tine și lăsându-i pe ceilalți pradă prăpădului. Aceasta este una dintre opțiuni.

A doua ar fi să începi să te adresezi prin orice mijloace instituțiilor, mas media, etc., cerând anchete și demisii. Iar a treia, să contribui cu forțele tale la salvare. Bineînțeles, îmi veți spune că e ca o picătură într-un ocean. Da, foarte adevărat! Dar pic cu pic se face oceanul, nu? Fiecare din noi își poate aduce contribuția. Oare nu așa s-a întâmplat cu revoluțiile?

Dragii mei, eu nu sunt în grupul numărul doi! Chiar dacă am ales să scriu această scrisoare. Eu sunt în cea de-a treia categorie, în care se fac lucruri. Îmi place să cred că și voi. Fac mai mult decât să scriu o scrisoare. Scrisoare pe care, recunosc, aș vrea să o deschidă și cei care au plecat din țară.

Încotro???

Cei care au făcut-o pentru că au putut, au avut această oportunitate. Celor care și-au dorit mereu schimbare, și-au dorit să se întoarcă, dar nu au făcut-o niciodată. Aici nu este vorba despre cum pare, cum se vede din depărtare. Nici despre X sau Y. Este despre logică și responsabilitate.

Încotro ne duce o alegere sau alta? Care este direcția? Mai ales pentru noi, cei din interior. Care trăim totuși aici. Care iubim libertatea de a pleca oriunde și oricând, la fel ca și ei. Dar mai mult ca turiști, călători, e adevărat. No offense, again! Vă pasă totuși de cei de acasă, nu-i așa? De România. Vă doriți să veniți acasă, în vizită de câte ori doriți sau să vă întoarceți definitiv. Ei bine, contează și ”picătura” voastră! O știți și voi, sunt convinsă.

Sper de asemenea ca scrisoarea mea să dea gândit și tinerilor cu drept de vot. Care nu știu ce înseamnă dictator, ci doar își imaginează. Ba, unii îl și elogiază. Ei bine, dragi tineri în care își pun speranțele de viitor părinții voștri și nu numai, realitatea bate filmul. Credeți-mă pe cuvânt, nu este nici pe departe ce vedeți în filme. Sau ce vă imaginați.

Libertatea, drept câștigat cu prețul vieții

Libertatea este un drept care se câștigă cu un preț incomensurabil. Cu viața. Nici nu vreau să mă gândesc cam cât ați rezista într-un regim totalitar. Sunteți generația inteligentă care poate face diferența între situația economică și cea politică. Cea economică este cea care ne lovește și ne afectează pe toți. Când politica pare că poate fi făcută de oricine.

Parcă vă aud întrebând de ce nu vede toată lumea, din toate părțile, evoluția cursului sau a bursei de valori. Sigur că așa ar fi normal, dar nu intrăm în detalii. Efectul bumerang va fi simțit peste câteva zile în prețuri. Unii însă pot citi, vedea și printre rânduri.

Mă îndrept către final, căci o mie de vorbe doi bani nu fac. Scrisoarea mea poate fi mult mai lungă și mai amplu detaliată. Dar pentru asta sunt cărțile, nu? M-aș adresa prin intermediul acestei scrisori și fermierilor, pensionarilor, profesorilor și întreprinzătorilor. Mai mici sau mai mari. Fiți vigilenți și realiști, așa cum sunteți de obicei! Nimic nu pică din cer. Iar de încă o revoluție, mă tem că nu mai e nici timp, nici energie.

Scrisoare apel la conștiință – la final

Suntem supărați, suntem loviți din nou. Dramatic, ne înconjoară crize de tot felul. De data aceasta însă, fără picătura de responsabilitate cu care putem contribui fiecare, nu cred că o mai scoatem la capăt. La capătul cu lumină, desigur. Fiți prezenți, fiți cei care contează pentru voi, pentru noi. Pentru viitor, pentru evoluție și pentru pace. Pentru bine.

Până data viitoare, alegeți inteligent!

Cu onestitate și drag, 

Mirela