Bun găsit! Vă mai amintiți hitul ăla ”Eu vara nu dorm”? Vara asta n-am dormit nici eu, nici în vacanță n-am fost, am renovat. Pe scurt: Eu vara nu dorm, renovez, redecorez. Povestea ați aflat-o, v-am spus cum a ieșit, dar nu am apucat să vă spun despre mobilier, aparatură, decoruri. Iată cum întâmplarea, provocarea, mai exact, face ca astăzi să fie vorba exact despre aceste lucruri.
Eu vara nu dorm, renovez, redecorez
Dacă la renovare contribuția mea a fost minimă spre deloc, la redecorare îmi revine aproape toată responsabilitatea. Îmi place, am simțul esteticului, zic și eu, mă preocupă oarecum curentul feng-shui și, nu sunt la prima experiență. Cum am reușit să -mi fac spațiile în care petrec cea mai mare parte din timp așa cum mi le-am dorit, vă invit să aflați citind până la capăt.

Odată cu schimbarea culorilor și stilului de zugrăveală, mobilierul bucătăriei trebuie ales în ton complementar. Gătesc în stilul meu, sunt chef în bucătăria mea iar ajutor de bucătar este soțul, prin urmare avem nevoie de o bucătărie organizată și foarte bine utilată. Pe lângă mobilierul care trebuie să răspundă exigențelor și problemelor de utilitate, aparatura, vasele și ustensilele alese cu mare atenție.

Bucătărie în stilul meu
Am conștientizat că sănătatea trebuie pusă pe primul loc și am ales un stil alimentar sănătos. În alegerile mele mai trebuie să iau în considerare că îmi place să-mi strâng familia și prietenii la masă și să transform fiecare masă împreună, în sărbătoare. Pornind de la aceste concepte, bucătăria mea va fi exact cum mi-o doresc, potrivită stilului, familiei. este suficient să anunț o rețetă cu priză la public și cât ai zice gata, se strânge gașca :).
Așadar, lista mea este completă și pentru că timpul costă, îl voi folosi inteligent: intru pe Somproduct. Aici găsesc cam tot ce mi-am notat, plasez comanda online sau prin telefon și am câștigat timpul pe care l-aș fi pierdut prin magazine. Deviza Somproduct, ”inspiring comfort” și calitatea produselor pe care le oferă m-au convins.

Pe listă am aragaz -plită, cuptor încastrat, mașină spălat vase, robot, toaster, blender, suport sticle, farfurii, pahare, căni, suport condimente, raft pentru cărțile de bucate. Frigiderul este de asemeni încadrat în bucătăria mea, apoi espressorul, ustensilele și suportul pentru cuțite.

Masa
Locul pentru luat masa este separat, într-un spațiu special amenajat cu masă din lemn masiv și scaune. Fețele de masă sunt cele care desăvârșesc ”opera” de decorare, împreună cu setul de farfurii, oliviera, paharele și tacâmurile. Culoarea și nota veselă o dau florile și decorațiunile.

Ca în orice bucătărie, sunt prezente prosoape, mănuși de gătit, cântarul și alte gadgeturi de bucătărie. Bucătăria mea este delimitată de bar, pentru care am luat două scaune din piele ecologică. De multe ori stăm aici la taclale și un pahar de vin natural.
Mobilierul din lemn îmi dă siguranță și energie iar formele rotunjite sunt considerate benefice, astfel că am ales mobilă din lemn. Apoi, celelalte elemente le-am ales în funcție de stilul meu, funcționalitatea și calitatea acestora.

În stilul nostru alimentar folosim legume, fructe și carne în mare parte naturale din curtea sau grădina noastră. Ne dorim ca alimentele să-și păstreze din calități, vitamine și asta m-a determinat să fiu mult mai atentă în alegerea produselor.

Spre exemplu, vasele de gătit pe care le-am ales sunt realizate din oțel inoxidabil, rezistente la coroziune și șocuri și au proprietăți bacteriostatice. Supa de găină cu legume proaspete pregătită în acest tip de vas va satisface cu siguranță exigențele tuturor.
Între aragaz și chiuvetă, am plasat un ghiveci cu o floare suculentă pentru că îmi plac florile și pentru a da aspect viu, culoare. În teoria feng shui se spune că aceasta are și rolul de a despărți energia apei de cea a focului și evitarea accidentelor.
Aceasta este povestea redecorării bucătăriei mele, desigur pe lângă restul casei, munca mea din această vară, în care mă simt minunat. Până data viitoare, inspirație și confort !
UniquebyMM
Sursa: somproduct.ro; pinterest; arhivă personală
Articol proba nr 3 Superblog


Cand casa e decorata pe gustul tau, ajungi sa te simti acasa!
Corect! Iar când gustul este ajutat de produse de calitate și companii/magazine care au ca preocupare confortul și inspirația, totul merge ca pe roate.
Eu nu prea am treaba cu bucataria in general, pentru ca al meu gateste, dar la amenajari si redecorari ma bag cu drag.
Și noi gătim ”în familie” adică amândoi, dar chef sunt eu :)
La decorat sunt șef plin :) doar ne consultăm.
La decorare pot spune ca ma descurc cat de cat. Imi place sa imi aranjez singura camerele.
Felicitări!
Pe mine mă preocupă mult culorile, foemele, regulile feng shui, apoi le îmbin, combin etc. :)
Eu tare tanjesc, pentru ca nu am casa mea. Locuiesc in chirie si din nefericire nu pot redecora dupa bunul meu plac. :( Dar in casa mea imi voi face o bucatarie de revista, categoric! :)
Draga mea, vei reuși! Și visul va deveni realitate, crede-mă. Succes!
Nici eu n-am somn vara si redecorez, fac curat, mut, schimb electrocasnicele prea vechi si asa mai departe. iar toamna incep sa ma plang ca nu mai am bani… :))
Bine ai venit în club :) !
Cred ca o bucatarie decorata asa cum iti place, face totul mai frumos si stai mai cu drag sa gatesti.
Da!
Te inspiră, te face să te simți bine, relaxat și creativ.
Bucataria este locul in care petrecem mult timp. Trebuie sa o facem pe placul nostru. Suna de vis bucataria ta.
Corect! Cea mai mare a timpului o petrecem în bucătărie. Mulțumesc!
Abia astept sa incepem si noi constructia casei ca sa imi fac casuta asa cum vreau :) Multumesc pentru recomandari.
Eu trebuie sa recunosc ca am admirat mult locuinta dumneavoastra, e renovata cu mult bun gust si eleganta.
Am intrat si eu recent pe site-ul celor de la Somproduct si chiar ma gandeam sa redecorez si eu bucataria si sa fac cateva investitii
imi place cum ti-a iesit bucataria! e tare faina!
Mulțumesc!