Brazi stilizați, luminițe și Moși de diferite mărimi, oferte de tot felul, toate ne duc cu gândul la sărbătorile de iarnă. Nici nu este nevoie de un jurnal sau de vreo alarmă, un reminder care să ne dea de veste numărul de zile râmase până la Crăciun.

Privesc în jurul meu agitația oamenilor în căutarea cadourilor potrivite (sau mai puțin potrivite) pentru cei dragi. Aș putea alege și eu câte un parfum la ofertele imbatabile cu care încearcă să mă convingă comercianții. Sau, un obiect vestimentar care știu că-i va fi util, cărți… etc. Dar nimic din toate acestea nu ar putea transmite sentimentele pe care aș vrea să le pun în cadoul de Crăciun din acest an. Cadoul memorabil pentru aniversarea noastră (Anyoli).

cadoul - Nadia Vișan Anyoli

Fiecare om are o poveste de dragostea, iar eu v-am spus-o pe a mea, care a început într-o toamnă și a fost ”consfințită” de Crăciun. S-au scurs mulți ani de la Crăciunul în care am răspuns ”DA” iubirii și mi-am primit inelul de logodnă. Fiecare an scurs a reprezentat o cărămidă zidită la ”templul” iubirii noastre. O construcție rezistentă, bazată pe (evident) iubire, pe încredere, pe respect, înțelegere și credință.

Cadoul memorabil pentru aniversarea noastră (Anyoli)

S-au strâns amintiri prețioase, am învățat împreună să ne fim prieteni și sprijin atunci când avem nevoie unul de celălalt. Să trecem cu bine peste orice provocare sau obstacol oferite de viață, cu generozitatea-i bine-cunoscută. De Crăciun, am aniversat mereu și anii adunați împreună și ne-am dăruit ceva simbolic. Dar anul acesta este unul special, aniversarea anilor adunați împreună. Aniversarea noastră.

cadoul - brățară Anyoli

Ocazie cu care mi-ar plăcea să găsesc cadoul inedit, inteligent, cadoul care să transmită cu sinceritate, din profunzimea sufletului meu, un mesaj. Fie un mesaj text sau o fotografie, de ce nu, un filmuleț video, poate chiar un link sau un document tip Biblia.

Știu, mi-ați putea recomanda bijuteriile care pot fi inscripționate cu un mesaj, ca inelul primit de la bunica. Sau ca verighetele pe care le purtăm. Dar eu aș vrea ceva care să poată fi accesat cu ușurință, ori de câte ori și-ar dori să-l citească sau să-l privească, să-mi audă vocea etc.

Bijuterii inteligente

cadoul - lanțișor Anyoli

În plus, iubitul eu nu este genul care să poarte bijuterii, dar o cruciuliță sau o pereche de butoni ar putea fi cadoul potrivit. Dar cum să poți grava un mesaj, să pui o poză, un video sau un link? Poate că tehnologia inovatoare și inventivitatea creativă se pot îmbina cu arta, iar rezultatul: niște bijuterii inteligente

Astfel, cadoul pe care i l-aș oferi soțului meu ar putea reprezenta ceva memorabil, unic și extraordinar. Pentru că, a dărui nu înseamnă să cumperi ceva, orice și apoi să oferi  ceea ce ai ales. A dărui înseamnă să pui suflet, să poți transmite odată cu ceea ce ai ales, ceva din sufletul tău. O părticică din inima ta, sentimentele pe care le nutrești față de cel căruia vrei să-i oferi cadoul.

Anyoli

Cadoul - Nadia Vișan -Anyoli

Și iată, dorința mea devine realitate! Cum? Cu ajutorul conceptului unic de a oferi emoția, amintirea, foto, link -ul sau documentul: Anyoli. Ați auzit de acest concept nou, unic pe piață, de cadoul inteligent? Ei bine, Anyoli este un e-shop de bijuterii Premium, realizate după conceptul de cadou viu.  Este vorba despre tehnologie și concept patentat.

Este o adevărată minune, deoarece funcționează extrem de simplu: ori de câte ori dorește să asculte sau să privească mesajul, doar atinge bijuteria de telefon. Cu alte cuvinte, un fragment plin de emoție și iubire poate fi pus într-o pereche de butoni. Sau, mă gândesc dacă bugetul îmi va permite, că ar fi frumos să purtăm amândoi câte o cruciuliță. Deși, butonii sunt unisex, deci aș putea opta pentru două perechi. Deocamdată însă, mă concentrez pe cadoul pentru el.

cadoul - inel Anyoli

Cadoul inteligent – de la imaginație la realitate

Vedeți voi dragi prieteni de ce spun mereu că nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este întâmplător?!? Iată câteva argumente în acest caz: Anyoli înseamnă – dincolo de numele e-shopului de bijuterii unicat -, ”Mesagerul lui Dumnezeu”. Iar eu cred că ne-a fost mereu aproape și ne-a călăuzit.

Mi-am dorit atât de mult ca anul acesta plin de semnificații pentru mine și familia mea să rămână memorabil! Și iată, Dumnezeu a făcut ca ajungând în această competiție, să descopăr acel ceva care îmi poate împlini dorința. Acel quelque chose (vorba francezilor) Anyoly care se potrivește perfect stilului meu, unicității despre care vă tot amintesc.

Apoi, este vorba despre bijuterii și pietre semiprețioase, pe care probabil v-ați dat seama, pur și simplu le ador. Și nu în ultimul rând, soluția frământărilor mele de a oferi un cadou inedit, care să conțină o bucățică din povestea noastră de iubire. Dar, să vă spun cum funcționează. Voi lua ca exemplu chiar perechea de butoni inteligenți pe care doresc să-i ofer soțului meu.

cadoul - butoni Anyoli

Cum funcționează

  • Firesc, primul lucru pe care îl fac este  accesarea site-ul Anyoli
  • Aleg bijuteria pe care doresc să o dăruiesc.

Cum spuneam, am ales perechea de butoni inteligenți din aur galben de 18K și piatră Onix. Piatra de Onix negru transmit  putere și oferă sprijin atunci când suntem confuzi, întâmpinăm greutăți, suntem stresați. De asemenea, ajută la concentrarea energiei și alinierea ei cu o putere superioară.

  • Adaug bijuteria în coșul de cumpărături și  încarc mesajul special care va da viață cadoului (butonilor)
  • Pot încărca un mesaj text, poză, video, link sau chiar un document tip Biblia. În acest fel, bijuteria oferită – butonii în cazul meu-  va fi din suflet pentru suflet. Eu am ales un video de 50MB, dar nu trebuie să vă faceți griji. În cazul în care doriți să încărcați un videoclip mai mare,  lăsați un mesaj și echipa Anyoli vă va ajuta.
  • Când cadoul va ajunge la destinatar (iubitul meu soț)  căruia îi voi oferi o frântură din sufletul meu, mai este un singur pas de parcurs.
  • Doar simpla atingere a cadoului de telefonul ce are instalată aplicația Anyoli și mesajul va apărea pe  ecranul telefonului. Acesta va crea emoția, zâmbetul și surprinderea pe care le-am dorit.

Fără grijă, fără stres!

Nu trebuie să vă faceți griji în privința tipului de telefon, deoarece există o listă cu peste 500 de telefoane pe care  poate fi descărcată aplicația. Inclusiv pe Huawei ai căror posesori suntem (eu și soțul meu). Menționez de asemenea că nici numărul accesărilor nu este limitat, putând suporta în jur de 100.000 de accesări (adică vreo 30 de ani). Ceea ce înseamnă bucurie pe termen lung,

Anyoli 11 Cadoul memorabil pentru aniversarea noastră (Anyoli)

Ce trebuie reținut:

  • Pentru ca destinatarul să se poată bucura de cadoul special, este nevoie să se asigure că sunt pornite atât datele mobile / WiFi-ul, cât și NFC-ul;
  • Telefonul de pe care va fi scanat cadoul viu trebuie să aibă instalată aplicația Anyoli;
  • Odată ce persoana căreia i-ai trimis surpriza va atinge cadoul viu de telefon, va putea vizualiza mesajul ori de câte ori va dori să te simtă aproape;
  • Odată citite, mesajele pot fi accesate și offline;
  • Mesajul din bijuteria oferită persoanei dragi poate fi schimbat în orice moment;
  • Destinatarul va fi notificat în momentul în care mesajul s-a schimbat;
  • Cel care a oferit cadoul va fi notificat în momentul în care mesajul este citit prima oară de către destinatar;
  • Există posibilitatea de a schimba mesajul ori de câte ori se dorește

Nimic complicat, nimic anormal într-o lume a tehnologiei în plină dezvoltare. Sunt atât de fericită că am descoperit acest mod inedit de a dărui, încât cuvintele îmi par simple și puține. Întotdeauna soțul meu a fost cel care mi-a făcut surprize extraordinar de plăcute. De această dată eu voi fi cea care îl va lăsa fără cuvinte.

Cadoul memorabil pentru aniversarea noastră Anyoli

cercei 1024x1024 1 Cadoul memorabil pentru aniversarea noastră (Anyoli)

Dar nu vă faceți griji! Vă voi ține la curent cu reacțiile și impresiile soțului, după ce va primi cadoul viu la care m-am gândit. Încă nu am făcut comanda, deoarece am citit că Anyoli are în stoc toate bijuteriile iar livrarea se face între 2 și 5 zile. Între timp, poate mai suplimentez și bugetul alocat cadourilor pentru acest Crăciun.

Deși lansat de curând – 20 octombrie 2021- s-ar putea ca unii dintre voi să fi aflat deja despre noul concept și e-magazinul Anyoli. Sunt tare curioasă să vă aflu opiniile în cazul acesta, dar și în cazul în care acum ați aflat pentru prima oară.

Opinii proprii

Ce pot să vă spun eu este că mi-a plăcut extrem de mult povestea Anyoli, dar și faptul că am descoperit că există și o piatră care se numește Aniolite. Este o piatră tămăduitoare, de o frumusețe aparte, pe care mi-aș dori-o într-o bijuterie, pentru că face legătura între minte și inimă.

Mi-a plăcut conceptul și îmi plac bijuteriile care sunt foarte fine, exact pe gustul meu. Sunt confecționate din diferite tipuri de aur, argint și conțin pietre semiprețioase a căror simbolistică transmite ceea ce crezi că s-ar potrivi. Mai mult, există deja patru colecții, cu bijuterii extrem de frumoase și inspirate: Love, Dio, Fill Moon și Nature. De asemenea, o colecție pentru copii.

La final

Ar mai fi mute de spus despre Anyoli,  despre entuziasmul meu sau despre povești ce pot fi transformate în realitate. Mă opresc însă din dorința de a nu vă pierde de cititori. Închei cu îndemnul de a vizita și a alege un cadou viu, cu suflet, un cadou inedit marca Anyiloi. Și nu vă temeți, funcționează ca și cardul apropiat de POS.

Până data viitoare, alegeți cadoul cu suflet care (vi) se potrivește!

Cu drag, MM

Articol înscris în competiția SuperBlog 2021.

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

Cafeneaua Unique Café by GGM Gastro

âShopping și economisire – cashback cu CashClub

Sursa foto: Anyoli

5/5 - (1 vote)