Începutul unei povești este una dintre cele mai dificile părți ale scrisului. Fără a mă crede și a-mi aroga veleități de scriitor, aceeași problemă se întâmplă ori de câte ori vreau să scriu pe o temă impusă. Dar cine nu știe despre lucrurile astea? Poate, superbloggerii?!? Sau mai degrabă ei sunt în capul listei?
Cuprins
Colecția de toamnă 2021 a provocărilor
În orice caz, subiectul nostru de astăzi este unul liber. Deși, are legătură cu SuperBlog ( și superbloggeri). Catalogul provocărilor de toamnă am numit acest articol, pentru că așa am perceput ediția de toamnă 2021 SuperBlog.
După o pauză de câteva ediții SuperBlog, nu am mai rezistat tentației și mi-am scris articolul de înscriere la ediția de toamnă 2021. Am făcut-o cu gândul că voi scrie doar la probele care mi se par potrivite sau atractive.
Bineînțeles, m-am gândit și la voi, dragi prieteni obișnuiți deja cu genul articolelor și categoriile abordate pe blog. Am spus-o și în articolul respectiv (simt nevoia să întăresc), vă mulțumesc, încă o dată, pentru răbdare, înțelegere și susținere.
Startul competiției și catalogul de provocări
Așadar, cu gândurile de mai sus m-am poziționat la startul competiției. Mi-am propus să o las așa, mai lejerescu. Asta și pentru că aveam un program destul de încărcat pe toată perioada competiției.
Hmmm. De parcă nu știam (cunoscându- mă totuși destul de bine) că nu voi rezista tentației. Adică, nu prea sunt în stare să încep lucruri pe care știu că nu le duc până la capăt.
Surpriza a venit din partea soțului meu, care m-a încurajat să scriu la toate probele. Să explic: mă susține întotdeauna și mă încurajează, mai ales pe partea de scris.
Susținerea, extrem de importantă
De data aceasta însă, a fost și mai convins (și mai convingător) în susținerea sa. Iar asta m-a ajutat enorm în momentele în care am avut tot felul de provocări, dincolo de cele ale sponsorilor.
Așadar, atunci când eram la un pas de a renunța și aveam cea mai mare nevoie de încurajări și susținere, el a fost acolo. M-a motivat, m-a încurajat cu argumente și a reușit să mă convingă că merită să scriu fiecare articol. Prin urmare am început să scriu filă după filă în catalogul provocărilor.
Despre SuperBlog am vorbit mereu în termeni cuminți și blânzi. Dar competiția nu este deloc o chestiune cuminte. Este mai curând un fel de nebunie frumoasă, dacă cele două cuvinte pot fi alăturate.
Provocări și provocări
Încercări care te fac să descoperi limite pe care nu bănuiai să fii în stare să le depășești. Provocări la rezistență și la puterea de a experimenta extremele bucuriei, ale surprizei sau mâhnirii.
Fiind vorba despre o competiție între oameni este firesc să întâlnim particularități. Suntem diferiți, suntem unici, nu suntem niște roboței creați identic. Prin urmare este imposibil să gândim la fel, să apreciem la fel. Și mai cu seamă să creăm la fel.
Desigur, valabilitatea se extinde și la jurați, care sunt adesea bănuiți de subiectivism și alte cele. Dar oameni suntem cu toții și cum perfecțiunea nu a fost atinsă, nu pot exista nici pretenții în acest sens.
Catalogul provocărilor sau nimeni nu- i perfect
Prin urmare, ei jurijează, noi ne mai supărăm, apoi privim lucrurile la rece și, cu toții mergem mai departe. Important este că ne putem exprima, putem spune lucrurilor pe nume și avem la îndemână instrumente de reglare a lucrurilor. Putem contesta, putem pune capăt participării etc.
Însă tot ce povestesc eu aici, nu trebuie văzut ca un tablou de luptă, Doamne ferește! E ca într- o familie care se confruntă cu crizele adolescenței copiilor din dotare. Sau cine știe ce alte probleme pot apărea, de altfel inerente într- o familie.
Ca într- o familie
Părinții (sau unul dintre ei), încearcă să facă pace în familie, să medieze și să păstreze totul sub control. În familia SuperBlog, părintele sau diplomatul competiției este Claudia.
Dar asta nu este nicio noutate pentru cei care au participat măcar o dată la SuperBlog. Și nici faptul că simțim nevoia să- i mulțumim de fiecare dată. Probabil niciodată suficient. Mulțumesc, Claudia!
Competiția SuperBlog – o nebunie frumoasă
Dacă v-am introdus puțin în atmosfera competiției, am făcut-o pentru a vă face să înțelegeți un pic din această nebunie frumoasă, cum am numit- o mai devreme.
Așadar, cum s-a dat startul competiției, am notat în catalogul provocărilor și primul motiv (sau motivație) să merg mai departe.
A fost o inițiativă pe care eu am apreciat-o foarte mult, știind din propria experiență că va avea un impact pozitiv asupra blogului. Implicit și asupra mea. Este vorba despre pagina de prezentare a fiecărui concurent, o inițiativă extraordinară a echipei SuperBlog. Mulțumesc, echipă SB!
Catalogul cu note bune
Prima notă, una chiar bunicică, a fost un 95 pe care l-am primit și privit, ca pe un stimulent. Prima din catalogul notelor de care sunt mândră, a fost din partea unui sponsor cu pretenții. Asta nu înseamnă că am primit note mici la el până acum. Dar aceasta a fost- cred-, cea mai mare.
Sigur că a venit și momentul primei dezamăgiri, când nu am înțeles de ce am luat o notă mică (din punctul meu de vedere, 84), din partea unui brand despre care eram foarte documentată.
Probabil că povestea era prea, povestită. Sau, cine știe, poate i- au încurcat ghilimelele folosite pentru alt sens dat cuvântului folosit. De altfel, după cum observați, în acest articol nu am folosit deloc ghilimelele. :)
Catalogul provocărilor de toamnă 2021 SB
Acela a fost și momentul când am spus prima oară că pun punct competiției. În plus, plecam într- o vacanță surpriză primită în dar de ziua mea. Iar eu știam cam cum stă treaba cu net-ul în destinația respectivă. Prin urmare nu-mi dădeam șanse de a respecta deadline- urile.
Lucrurile însă nu au stat deloc astfel. După cum știți, am reușit să scriu pentru toate probele și am adunat o colecție frumușică de note mari și de premii în catalogul provocărilor.
Dar ce poate fi mai palpitant decât alternanța dintre bucuria extremă și neplăceri? Dacă nu ar fi așa, cu siguranță nu ne- am aminti cu atâta plăcere încât să mai și povestim. Sau să le scriem în catalogul, pardon, blogul personal.
Ce vreau să vă mai spun, este ceva ce reprezintă reversul bucuriei și satisfacției. Când am constatat faptul că notele obținute erau fix la un punct de premii, m-a dat peste cap.
Am ales să merg până la capăt
Prima dată când s-a întâmplat acest lucru m- a uimit, dar și amuzat. Apoi, când situația a devenit repetitivă, am intrat în zona de scenarită și cea a conspirațiilor.
În final, am înțeles că trebuie să iau lucrurile așa cum vin, așa cum sunt. Așa trebuia să se întâmple iar eu am ales să merg până la capăt. Și să-mi demonstrez mie, nimănui altcuiva, că pot și vreau să pot. Și să adun provocări pentru catalogul de toamnă.
Catalogul meu cu provocări se completa pe măsură ce mă apropiam de finalul competiției. Nu, nu am să vă mai povestesc de inconveniente și tot felul de lucruri sau întâmplări menite să mă împiedice să scriu. Pentru simplul motiv că am reușit să fac față tuturor acestora.
Când presiunea dispare
Vreau să vă povestesc despre surprizele plăcute. Spre exemplu, mi-a plăcut ideea testării unor produse, în mod special kfea ua al cărui gust m-a cucerit și m-a determinat să devin client.
Altă surpriză plăcută a venit din partea unui alt sponsor cu ștaif. Muncisem pentru provocarea respectivă, deși ideea și punerea în pagină a fost plăcută și ușoară. M-am împotmolit însă la titlu, pe care l- am tot schimbat. Într- un final i- am dat drumul așa, nemulțumită fiind de titlul respectiv.
Abia la câteva ore după publicare și urcare pe platformă, când presiunea scăzuse, mi-am dat seama că mă învârtisem tot timpul pe lângă titlul potrivit. Din punctul meu de vedere, titlul acela mi-ar fi ridicat punctajul. Dar așa a fost să fie! Presiunea de a mă încadra în termenul limită a funcționat din nou.
Alte premii
Însă chiar și fără premiu, am avut parte de o surpriză foarte plăcută. Aceasta a venit din partea sponsorului, care a distribuit articolul. De altfel nu fost singurul sponsor care a apreciat și procedat în acest fel articolele aflate pe primele 10 locuri.
Sigur că întotdeauna contează și premile, dincolo de satisfacția scrisului, de adrenalină și spiritul competițional. Unul dintre premiile obținute a fost din partea SpringFarma. Scris din experiența proprie, cu sinceritate, articolul a obținut 100 de puncte.
Un alt premiu l-am obținut pentru articolul scris în vacanță, despre bradul de Crăciun – natural sau artificial. Iar satisfacția a fost de două ori mai mare, știind cum am reușit să înscriu articolul la limita limitei. De asemenea, în afara acestor premii am primit câteva și pentru că sunt finalistă.
Locul 7
Cu alte cuvinte, locul 7 pe care l-am obținut la sfârșitul competiție nu a fost decât o confirmare a ceea ce știam, dar refuzam să văd. Sau să recunosc. Atunci când te aștepți mai puțin și condițiile nu sunt dintre cele mai favorabile (nu vreau să folosesc chestia cu zona de confort), rezultatele sunt dintre cele mai bune.
Desigur, nici susținerea nu este de neglijat. Dar mai important decât orice, rămân experiența și stilul personal. Chiar dacă nu toate articolele mele au fost apreciate de jurii și premiate, eu nu am renunțat și nu voi renunța la stilul meu.
Îmi voi păstra amprenta personală, experiența îmbrăcată în poveste. Iar eu cred că este și esențial. Sigur, este loc de mai bine, asta este lesne de înțeles. La fel și faptul că îmi doresc să fiu mai bună, să mă perfecționez, să mă dezvolt. Ca fiecare dintre noi.
La final
Închei articolul cu opinia mea despre cea mai longevivă competiție blogosferică, SuperBog. Competiția este competiție punct. Cred însă că trebuie să luăm ce e este bun, benefic din ea. Pentru mine, atâta timp cât tratez lucrurile din acest unghi este perfect. Sunt extrem de mulțumită și recunoscătoare că am participat la această ediție. Chiar și fără o gală offline.
În concluzie: fiecare participare la competiție aduce plusuri. Pe lângă experiență și dezvoltare, pe lângă premii și mediatizare, câștigul constă în oamenii pe care îi cunoaștem, în prietenii noi sau vechi.
De asemenea, vreau să îi felicit pe toți cei care au câștigat, care au participat și chiar pe cei care ne-au încurajat sau doar privit de pe margine.
Până la ediția viitoare, să ne citim cu bine!
Iar până data viitoare, inspirați și sănătoși să fim!
Cu drag, MM
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți și prietenilor și abonați-vă.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Felicitări pentru participare și pentru locul obținut! Și, evident, mult succes și de acum înainte! :)
Am citat câteva articole scrise pentru această competiție și mi-a plăcut că ți-ai păstrat stilul.
Inspiratia este necesara zi de zi! Felicitari pentru tot ce ai realizat!
Felicitari !!!!! De data asta chiar a meritat munca.
E foarte frumoasa aceasta competitie, iti dai seama care-í sunt superputerile si iti faci superprieteni din toata tara. Felicitari!
Eu am participat o singură dată, dar selectiv, așa. Nu am scris la toate probele.