Subiectele legate de matematică nu sunt foarte atractive pentru cei mai mulți dintre noi. Însă eu mă număr printre cei care au iubit matematica. Am folosit timpul trecut, dar am o explicație pentru asta. Chiar dacă nu mai ocupă același loc, prima dragoste nu se uită niciodată, nu-i așa?
Cuprins
Meditațiile la matematică offline vs online
Nici în cazul meu nu s-a întâmplat, doar nu mai sunt atât de conectată cu matematica. Lipsesc exercițiile, mai exact. Așa e viața: te duce pe drumuri pe care nu le bănuiești. Dar matematica are locul ei în inima mea. Ca și proful de mate cu care am început meditațiile.
De ce abordez subiectul? Pentru că meditațiile la matematică au fost și vor rămâne foarte importante în viața noastră. Fie din perspectiva elevului, fie al părintelui, profesorului sau chiar al angajatului. Și nu în ultimul rând, pentru că vreau să aflați despre experiențele mele și despre Centrul Unirea.
Centrul Educațional Unirea este un centru de meditații. Primul sediu a fost deschis în București (în 2010) – Piața Unirii. Ulterior s-au deschis și în orașele Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Constanța.
Altfel spus, arc peste timp, dacă vreți să vedeți lucrurile în această cheie. Sau, meditațiile offline versus online.
Matematica se face cu creionul în mână
”Matematica se face cu creionul în mână”, obișnuia să- mi spună primul prof de mate cu care am făcut meditații. Și așa am făcut! Atât la meditațiile la matematică pentru bacalaureat cât și la cele pentru alte examene și olimpiade. A fost cel care m-a ajutat să descifrez secretele matematicii și să o iubesc.
Așteptam meditațiile ca pe cel mai plăcut mod de a-mi petrece timpul. Poate sună ciudat, dar chiar asta simțeam. Acum îmi dau seama cu adevărat, că era meritul profesorului meu.
Meditațiile la mate (offline)
Pentru a ajunge la meditațiile la mate (offline), mergeam pe jos aproximativ patru km. (dus- întors). De două ori pe săptămână, pentru două ore de matematică pură. Pentru timpul în care descopeream tainele științei exacte.
Două ore intense, cu exerciții și probleme rezolvate cu creionul în mână. La sfârșit, veneau satisfacția și rezultatele, care mă motivau și mai mult.
De ce meditații
De ce făceam meditații? De drag, dar și din nevoia de a înțelege mai bine, de a lucra metodic. Pentru că, asta înseamnă de fapt meditațiile: predarea materiei pe înțelesul nostru.
Ne ajută la pregătirea pentru bac și la admiterea la facultate. Pentru examenele de liceu, evaluare națională, concursuri sau olimpiade. În plus, ne ajută să scăpăm de emoțiile și tracul examenelor. Să căpătăm încrederea de care avem nevoie.
Meditațiile se pot desfășura individual, dar și în grupuri de câte cinci- șase participanți. Eu am avut ocazia să particip în ambele formule. Dar cel mai bine a funcționat în formula individuală.
Cum ar fi fost … online
Poate și aici a fost tot meritul profesorului. Pentru că, da, aportul profesorului este incontestabil. O confirmă experiențele trecute, dar și cele de astăzi.
După doi ani grei în care totul s-a schimbat, învățământul a fost teribil de afectat. Majoritatea activităților (și cursurile) s-au mutat în online. Iar eu nu pot să nu mă întreb: cum ar fi fost să am la dispoziție meditații la matematică online?
Meditații la matematică offline vs online
Oare cum ar fi fost să pot apela la meditațiile la matematică la Centrul Unirea? Evident, primul răspuns este că nu aș fi fost nevoită să merg atâția kilometri pe jos.
Deși mersul pe jos face bine, mi-ar fi plăcut să fac meditații online. Aș fi avut timp în plus pentru ”joaca” cu exercițiile la mate. Sau pentru alte pasiuni. Apoi, am aflat informații despre Centrul Unirea, care m-ar fi convins cu siguranță. Iată câteva dintre acestea:
De ce Centrul Educațional Unirea
- Ne putem conecta de oriunde și de pe orice dispozitiv. Avem nevoie doar de o conexiune stabilă la internet. Cu alte cuvinte, poate avea acces oricine, din orice colț al țării.
- Alegem tipul de meditație care ni se potrivește. Cu alte cuvinte beneficiem de un plan personalizat.
- Programul este flexibil- se stabilește în funcție de orarul solicitantului.
- Ședințele de meditații pot fi programate pe parcursul întregii săptămâni, de luni până duminică, între orele 7:00 și 21:00;
- Stabilim singuri câte ședințe și cât de des dorim pe săptămână, în funcție de obiectivele stabilite și de nivelul de studii.
- Ședința de meditații matematică online durează două ore academice, 2 x 50 minute.
- Profesori calificați. Aceștia sunt selectați datorită competențelor și experienței lor didactice. În cazul în care nu rezonăm cu profesorul, se poate solicita oricând un alt cadru didactic.
- Totul se desfășoară într-un cadru organizat, fiscalizat, pe bază de contract. După un program prestabilit, agreat de comun acord (cu părinții și copiii).
- Ședință demo gratuit
Ce face diferența
Există însă ceva care diferențiază Centrul Unirea față de alte centre de meditații. Este vorba despre faptul că Centrul Unirea oferă posibilitatea înregistrării tuturor ședințelor de meditații.
În acest fel, cursanții pot revedea ședințele de pregătire ori de câte ori doresc. În plus, părinții au posibilitatea de a urmări la rândul lor, modul în care se desfășoară ședințele de meditații.
-Gama largă de module disponibile, pachetele și prețurile oferite de Centrul Unirea. Practic, acoperă toată aria de pregătire și este accesibil unui mare număr de solicitanți.
La final
Ei bine, dragilor, toate acestea mi-au reactivat dragostea de matematică. Cu alte cuvinte, m-au convins să mă înscriu la meditații online la matematică. De ce vă mirați? Am găsit aici modulul care mi se potrivește.
Concret, am decis să mă înscriu la meditațiile online pentru GMAT. Dar nu înainte să le povestesc prietenilor și copiilor despre toate avantajele Centrului Unirea.
Voi ați aflat despre Centrul Unirea? Aveți experiențe despre meditații la matematică din trecut sau din prezent? Ați apela la acest gen de pregătire la Centrul Unirea?
Până data viitoare, alegeți inteligent!
Cu drag, MM
Articol înscris în competiția Spring SuperBlog 2022
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți prietenilor. Abonați-vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Mi-ar fi plăcut sa fie meditațiile online și când eram eu în școală…
Ma bucur ca exista si meditatii online, o varianta potrivita pentru zilele noastre sau pentru a economisi un pic de timp!
Nu sunt mare fan matematica dar eu sm facut meditatiile offline cu colegi si a fost chiar util.
Mie nu mi-a placut matematica si sigur as apela la ei pentru fiul meu.
Meditatiile sunt necesare, offline mult mai ok, dar eu zic ca e bine ca exista si varianta de online.
Nu am facut niciodata meditatii, cat am stiut am stiut suficient pentru mine, mai ales ca mate oricum nu a fost ceva care sa ma ajute pe viitor( in cazul meu)
In ultimul timp am inceput sa indragesc variantele online si sa consider ca pot fi uneori la fel de utile desi cred ca matematica necesita ceva mai multa observatie si poate ca ar fi mai utila daca este facuta face to face
Am urat matematica cu viata mea, am făcut si meditatii, insa tot nu s-a prins de mine. Cred ca totuși e altceva cand profesorul e langa tine
Cred că dacă ești determinat, meditațiile de orice fel sunt foarte utile. Nu știam de centru Unirea.
Eu una n-am fost fana matematica. Cu algebra ma impacam cat de cat insa cu geometria deloc. De aceea am si ales un profil uman la liceu si am continuat in directia asta si la facultate si ulterior job.
Insa meditatiile online mi se par o idee foarte buna iar inregistrarea lor va ajuta persoana respectiva sa isi improspateze memoria.
Nu cred ca as putea fi atenta la meditații online. Țin minte când eram în liceu, pregătindu-mă pentru bac, îmi era greu să mă concentrez la ce zice profa de mate și offline.
da, cu siguranta as apela la acest tip de meditatie pentru copiii mei.
Ce fain, ma bucur ca te ai inscris, arata destul de atragator, o sa tin cont pentru fii mea atunci cand va veni momentul. Mi a placut foarte mult matematica , m am meditat si eu atunci cand am fost in preajma examenelor si cusiguranta as apela si la varianta online pentru fata mea! Multumesc pentru info!
Nici nu stiu cum este mai bine pentru copii. Eu mi-as dori sa invete si sa fiu sincera am fost incantata si de predatul offline, desi mult mai bine poti lucra online