Lumea este împărțită, dar asta se întâmplă de când lumea și pământul. Insist să cred (și să o spun) că suntem diferiți, suntem unici. Fiecare are propriiile convingeri, propria abordare, propriul nivel de înțelegere, de cultură, informație. Prin urmare, încerc să înțeleg lucrurile din această perspectivă.

Teatru pe marea scenă a lumii (!?!)

Sunt exemplul care crede în puterea informației corecte. Niciodată nu voi putea sta departe de scena evenimentelor. De aceea, oricât m-aș strădui să înțeleg, nu mă pot regăsi în tabăra celor care ignoră realitatea. Încerc doar să înțeleg: pe marea scenă a lumii se joacă teatru?! Ce fel de teatru?

De o lună suntem martorii unor evenimente care ne trec prin stări contradictorii. Asemeni unei piese de teatru pusă în scenă de un neprofesionist. Oare este o scenă de teatru pe care se joacă o piesă din altă dimensine?

Altfel, de ce nu- i înțelegem actele care se derulează prin fața ochilor? De ce nu i-am aprecia actorii, costumele, regizorii etc? Să fie o călătorie în timp despre care nu ne-am dat seama? Istoria este repetitivă precum moda? Am învățat undeva despre asta?

Omenia – unde se află?

Și-atunci, cum rămâne cu evoluția? Să fie vorba doar de evoluția științei, cercetării, automatizării și robotizării etc.?!? Iar omenia (sau/și omenirea) să se afle în pericol de involuție, tocmai datorită evoluției celorlalte? Poate chiar pe cale de dispariție? Să fi uitat să fim oameni?

Cam multe întrebări, aveți dreptate! Mi-am dat seama și de faptul că nu prea am găsit răspunsuri. După impresia că am jucat într-o piesă de teatru prost scrisă (pandemia), am realizat că nu am prețuit suficient nici pacea.

În zadar am folosit cuvântul, căci adevăratul său sens l-am ignorat. Poate am crezut prea mult în puterea de a reveni la normalitate.

S-a împlinit deja o lună de la izbucnirea unui război, a cărei scenă de teatru se află la o aruncătură de băț de noi. De o lună de zile s-a cam terminat cu pacea pe partea asta de planetă. 

Actorul principal, rolul suprem

Pentru câteva zeci de milioane de oameni pacea este un vis îndepărtat. Pentru copiii fără nicio vină, prinși în vâltoarea războiului, pacea are o valoare greu de cuantificat. Pentru ei, călătoria spre necunoscut este o șansă la viață.

Ne-am trezit cu un război, pe care cu  siguranță, nimeni nu și-l dorea. În afara celui care se crede actorul principal. Cel care își arogă rolul suprem, rol de stăpân al imensei scene: scena lumii. Crezându-se stăpânul lumii a hotărât să împrăștie durere, moarte, suferință. Și din ce în ce mai multă teroare.

Planeta Pământ ne aparține și nouă

Dar ca la orice piesă de teatru proastă, nu există aplauze. Doar, ”aplaudaci” care vor fi din ce în ce mai puțini. Din nou am speranță!?! Din nou pornesc în călătoria imaginară printr-o lume cu omenie.

O călătorie pe Paneta Pământ- care îmi aparține puțin și mie, și ție, și vouă-, frumoasă, sănătoasă și în pace. Așa cum o știam.

Închid ochii mă văd copil. Sunt în mijlocul unui câmp imens cu flori, râd, cânt, sunt fericită. Fără griji. Fără temeri. Pentru că, atunci când întorc capul îmi văd părinții, fratele, prietenii.

Apoi, toți copiii aceia care suferă din cauza războiului apar în câmpul meu cu fericire. Ne prindem de mâini, cântâm cu bucurie ca în cântecul lui Michael Jackson:

We are the world

We are the world, we are the children
We are the ones who make a brighter day
so let’s start giving
There’s a choice we’re making
We’re saving our own lives
It’s true we’ll make a better day
Just you and me.

Dar este doar un vis! Odată ochii deschiși, realitatea este aceeași: teribil de crudă. Să nu mă gândesc! Să mă detașez! Să nu privesc, să nu ascult! Dar cum aș putea face toate astea?

Atrocitățile secolului XXI

Bunica era ucraineană. Și nu pot să nu mă gândesc, că este posibil să am o rudă printre refugiați sau printre cei care și-au pierdut viața. De la ea și de la bunicul, care a făcut războiul și a fost prizonier la ruși, știu despre ororile petrecute atunci. Dar doar ca o poveste.

Pot însă să compar ce mi-au povestit,cu ce se întâmplă acum, în secolul XXI. Nu, nu este nicio diferență între atrocitățile de atunci și cele de acum.

 

Și nu pot să nu mă întreb, de ce oare nu profităm de viață, de oportunități pe timp de pace? De ce oare eu am amânat atâta o căltorie în Ucraina? În Moldova. În toate părțile lumii mai apropiate sau mai îndepărtate. De ce oare nu trăim și ne bucurăm de fiecare clipă?

Timpul trebuie doar prețuit

Știu. Pentru că suntem atât de absorbiți de probleme pe care le considerăm de importanță vitală.  Astfel încât nu conștientizăm că timpul este singurul care nu face concesii. El doar trece. Tăcut și aparent insgnifiant, trece pe lângă noi și ne trezim că … e prea târziu. Nici vorbă să-l poți da înapoi sau să repari ceva. Trebuie doar prețuit! 

Să nu iau în seamă realitatea! Hmmm. Ne-a fost dat să trăim timpuri istorice, cum să ignori așa ceva? Se schimbă valorile, se schimbă cursul, poate ordinea mondială?!? E sfărșitul unei piese? Se trage cortina, se schimbă costumele, se închid ușile. Odată cu ele rămân închise vechile valori și pacea. Se scrie o nouă piesă de teatru. Cu alți actori, alte roluri, alt decor, alți … figuranți?

Piesa -i gata

Eu nu pot face asta și sunt convinsă că nu mă voi îmbolnăvi din această cauză. Sunt sigură că nu o voi lua razna, atâta timp cât nu mă plâng. Cât există speranță. Atâta timp cât (încă) suntem în pace.

Cât timp cred că va veni vremea când vom putea spune: Piesa s-a sfârșit, ieși din scenă acum paiață/Teatrul este gol/A fost doar un rol.*

Piesa -i gata, trag cortina. Călătoria mea pe scena imaginară a teatrului lumii se termină. Rămâne speranța de pace și bine în lume. Și în noi!

 

Până data viitoare, sănătoși și în pace să fim!

Acestea au fost ”Cuvintele de luni: teatru, pace, călătorie.”
Citiți și celelalte texte  ale  acțiunii „Cuvintele de luni” din grupul Viața de blogger:

Liniște înainte ca sufletul să pornească în marea Călătorie ⋆ Rândurile Evei (randurileevei.ro) 

Anotimpuri (irinascrie.ro)

Când apare pacea? – Madalina Orian

Fake news – Illusion’s Street (wordpress.com)

 

Cu drag, MM

 

*(Parafrazare versuri Jean Constantin)