Unde ești, copilărie, cu Eminescu – al meu, cu tot?

Plopii fără soț – preluare foto sursa google

15 ianuarie. O zi ca oricare din calendar pentru unii, o sărbătoare pentru mine (alții). Ziua marelui nostru Eminescu!

Zi peste care nu pot trece fără a o marca. De mulți ani, de când…

Unde ești copilărie…?

Am avut o copilărie privilegiată. Sau am fost un copil privilegiat? De ce?

Pentru că am locuit timp de peste 10 ani în curtea școlii și o parte din profesori, navetiștii, rămâneau câteva ore bune în școală. Uneori timpul și-l umpleau cu mine. Profesori de română, franceză, chimie sau muzică își făceau de lucru introducându-mă în noțiunile științelor pe care le predau. Așa am prins drag de unele.

Apoi, erau laboratoare, săli de sport sau biblioteci. La o parte aveam acces mai tot timpul, iar la bibliotecă aveam o intrare secretă pe care o descoperisem și pe care o transformasem în locul meu, lumea mea. Acolo am descoperit taina cărților.

Tata m-a învățat să citesc înainte să intru în clasa întâi, iar pe la 9 ani am citit prima mea carte, Coliba Unchiului Tom.

Asta mi-a declanșat pasiunea pentru citit și m-a determinat să consider cărțile cei mai buni prieteni. Erau aproape de mine, mă ajutau când aveam nevoie, erau tăcuți și fideli. Citeam tot ce mi se recomanda sau ce aș fi dorit eu să aflu și nu aveam de unde. Creșteam cu ele, mă maturizam, mă formam ca om, mă îndrăgosteam.

 cu Eminescu

Într – o seară, aflată în locul meu drag, căutând ceva de citit, am dat peste poezii de  Eminescu.

Am început să citesc și am uitat că trebuia să ies din ascunzătoare. Eram atât de fascinată încât părea că sunt într-o altă dimensiune. Am auzit la un moment dat vocea mamei care mă striga și căuta disperată. Se rupsese vraja, reveneam la realitate. Mi-am părăsit locul dar am luat cartea strângând-o la piept de parcă găsisem o comoară.

”O, rămâi, rămâi la mine –

Te iubesc atât de mult!

Alt tale doruri toate

Numai eu știu să le-ascult;”

Fragment ”O, rămâi…” –  Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – preluare foto google

”Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci” –  Tudor Vianu.

Ce aș putea eu spune despre Eminescu, geniul înnăscut, încât să fie ceva ce nu s-a spus sau ceva într-atât de deosebit fără să pară foarte puțin, foarte sărac?

Eu, biet muritor și doar iubitor de Eminescu pot spune doar că din momentul ”descoperirii”pentru mine a reprezentat fericirea.

Eu cred că fericirea există cu adevărat atunci când ești îndrăgostit!

Prima dragoste

Iar eu eram îndrăgostită de Eminescu. De poezie, de poet, de vers, de iubirile lui, de inteligența, frumusețea scrierilor sale. Cu fiecare lectură, fiecare cuvânt citit, eram tot mai convinsă că reprezenta hrana sufletului meu.

Erau fiori ce mă transformau, mă simțeam ca străfulgerată de o sumedenie de artificii minuscule.

Era ca și cum aș fi descoperit lumea ideală. O lume în care nu era loc de insensibilitate, urât, minciună, neinteligență sau răutate. Da, chiar așa, o lume perfectă.  Pentru că așa era Eminescu: ideal, nemărginit.

…

”Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,

În calea timpilor ce vin

O stea s-ar fi aprins; ”

Fragment ”Pe lângă plopii fără soț” – Mihai Eminescu

Visătoare și romantică incurabilă cum mă pot autocaracteriza, nici nu era greu. Ce tânăr nu și-ar dori să trăiască o iubire ca în poeziile eminesciene?

”… Îl vede azi, îl vede mâini,

Astfel dorința-i gata;

El iar privind, privind de săptămâni,

Îi cade dragă fata.”

Adolescent

Am început să citesc mult, să mă documentez despre viața lui, despre opera literară, iubirile, locurile, prietenii, tot ce ținea de Eminescu.

Citeam Eminescu oricând. Citeam când mă simțeam singură, citeam când eram în culmea bucuriei, citeam când mă simțeam neînțeleasă. Respiram Eminescu.

Era iubirea mea secretă, ideală.

Am fost pe urmele lui, la propriu și la figurat.

În Ipoteștiul de poveste, pe lângă plopii fără soț sau teiul din Copoul Iașului, în Botoșani sau imaginar prin Viena, Cernăuți, Berlin. Am văzut operele originale și obiectele personale. Părea prezent în fiecare loc sau lucru. Sau poate doar așa simțeam eu, veșnic îndrăgostită.

În poet, prozator și jurnalist, descopeream același talent, din vârful peniței ieșind critici sau adevăruri supărătoare pentru unii lideri politici. Pe mulți a deranjat cu remarcile sale despre politică exprimate ca jurnalist dar și poet, în scrierile sale.

”Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta” – era un slogan al vremurilor des întâlnit.

…

”Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ași bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei!

Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire. ”

Fragment din Scrisoarea a III_ a – Mihai Eminescu

Perfect valabil și acum.

Cred că aș fi putut să vorbesc sau să recit la orice oră din și despre operele lui Eminescu. Sau poate că aș fi putut scrie câte ceva dacă mi-aș fi pus intelectul la treabă.

”Vesel și trist, blând și aspru, comunicativ și ursuz…” cum îl descria Caragiale sau ”

…cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate pământul românesc.”… cum scria George Călinescu, e ceea ce consider potrivit de spus și acum despre Eminescu.

Teiul lui Eminescu –  preluare foto sursa google

”Vesel și trist, blând și aspru, comunicativ și ursuz…” cum îl descria Caragiale sau ”

…cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate pământul românesc.”… cum scria George Călinescu, e ceea ce consider potrivit de spus și acum despre Eminescu.

…

”Astăzi chiar de m-aș întoarce

A – nțelege n-o mai pot …

Unde ești, copilărie, cu Eminescu …

Cu pădurea ta cu tot?”

Fragment ”O, rămâi…” Mihai Eminescu.

Sunt și multe controverse despre viața, moartea sau chiar opera sa. Nu vreau să intru în polemici. Nici în detalii. Spun doar că mi se pare injust să judeci altceva decât talentul, geniul așa cum este el. Nu omul, cu ale lui ”păcate”.

Pentru mine rămâne marele geniu, marele nostru poet.

Desigur, ca în orice domeniu sunt gusturi și gusturi. ”De gustibus non disputandum”, nu?

Dar oare nu de aceea suntem unici?

Totuși, să ne păstrăm valorile cum se cuvine. Să nu ne pierdem identitatea, rădăcinile.

Zic eu,  Uniq(ue), umila iubitoare de Eminescu.

Simte, iubește, trăiește!

MM

Categories: Cultură/artă/carte

Etichete: carte, copilărie, Eminescu

Experiența de la (cota 1400) Super Blog Hai să dăm reset: Vreau să fiu sănătoasă !