Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect

Salutare! Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect. Încep cu o destăinuire: mi-ar fi plăcut să fiu arhitect. Aș fi folosit planșeta și creionul ca pe niște obiecte magice, aș fi pus un pic din stilul arhitectonic specific ”micului Paris”. Puțină magie din arhitectura reprezentativă, stil neoromânesc sau neobizantin, un amestec de Art Nouveau, elemente bizantine, italiene și etnografice. Bucureștiul meu iubit ar fi fost astfel salvat de clădiri și spații abandonate sau, care ”zgârie retina”.

Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect

Magia ar fi continuat cu biroul, aflat în clădirea gri, cu aer apăsător, posomorât și lumină naturală puțină, în ciuda arhitecturii valoroase. L-aș transforma într-un loc prietenos, larg, cu ferestre mari prin care sa pătrundă generos  lumina. Aș folosi culori calde și blânde, aș păstra doar două dintre cele existente, puțin mai sobre. Sistemul l-aș gândi total diferit, alt concept, cu lumină caldă.  Mobilierul comod și prietenos ar favoriza deschiderea, comunicativitatea oamenilor cu care interacționez.

Devenit arhitectul propriei case, mi-am lăsat imaginația și dorința să lucreze, alegând un loc în care pădurea să-mi fie aproape. Sau, poate că ea mi l-a ales, alegându-mă pe mine. Ori de câte ori o priveam, la fiecare vizită a locului, îi auzeam printre foșnet de frunze șoaptele ”aici, aici, aici e locul tău!” Și, ”aici” a devenit locul casei mele. ”Aici” a devenit ”acasă”, pădurea de peste drum fermecându-mă, oferindu-mi liniștea, culoarea și oxigenul ei pur.

Propriul arhitect

Arhitectul din mine a scos creionul magic și  a pornit la treabă. Schițam elementele principale, încadrarea în perfectă armonie cu pădurea,  amplasarea în suprafața de teren, împărțire, totul în detaliu. Și totuși, aveam nevoie de sprijinul unui  birou de arhitectură, cu oameni care să intre în magie, empatici cu mine și pădurea. Făcusem cu ea, pădurea, un legământ că o voi apăra de urât și inestetic, de invazie și rău.

Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect

Norocul mi-a surâs, omul ales a ținut cont de schițele ”arhitectului din umbră” finalizând un proiect de casă care respecta la virgulă condițiile. Simbioza creată a funcționat (aproape) perfect. Pădurea îmi e alinare, dor și bucurie, eu îi sunt prieten și aliat.

Spațiul de acasă bine împărțit, decorul cald, prietenos. Mireasma emanată de salcâmii sau teii din pădure, cântul păsărilor ce ajung la mine îmi dau energia și doza de fericire a fiecărei zile. Locul, casa pădurea sunt parte din mine și mă simt grozav.

Între timp, am o planșetă și toate cele necesare unui arhitect, nu, nu (eu) m-am apucat de studii de specialitate :) și, m-am trezit lucrând. În biroul mei de acasă, la lumina naturală care pătrunde din plin prin ferestrele velux, amenajat după cum am simțit, lucrez cuminte la arhitectura străzii și a pădurii.

”Simplitatea este cheia eleganței”

Transform casele vechi ale vecinilor, strică ambianța, în unele utile, bine împărțite, aerisite și cu bun gust. ”Simplitatea este cheia eleganței” (Coco Chanel) se aplică și aici, unde nu este nevoie de sofisticat, mare, alambicat. Culori fără viață, nepotrivite și o mie de acareturi, așa cum arată acum casele, stau ca un ghimpe între celelalte.

Așez casa din stânga casei mele în planul doi, lăsând planul unu, spre stradă pentru grădină și alei. Parter plus etaj, cu suprafața de 90 -100 metri pătrați pe nivel este suficient pentru familia cu 4 membri. Parterul are prevăzut un dormitor, bucătărie, baie și living iar etajul, două dormitoare, baie mică, dressing și spațiu de relaxare/living. Culoarea deschisă în care este vopsită casa la exterior dă aspect de curat, simplu, elegant.

Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect

Spațiu pentru copii

Spațiul din dreapta, o suprafață liberă plină de buruieni și mizerie, pe planșeta mea prinde contur un loc pentru copii. Un loc destinat  copiilor aflați în vacanță sau timpul liber, dar care nu merg (încă) într-o destinație de vacanță. Loc pentru activități de relaxare și educare, o vacanță altfel. În primul plan al spațiului am desenat aleile cu flori și pomi fructiferi care împrejmuiesc spațiul.

Planul următor este cel în care am așezat clădirea, parter plus etaj  și mansardă, cuprinde sală de mese, bucătărie, dormitoare, bibliotecă. Spațiul special conceput pentru copii, unde mănâncă, se odihnesc, se joacă (șah, jocuri educative), citesc sau participă la diverse alte activități.

Planul trei devoalează o  piscină, șezlonguri, umbrele, tobogan, nisip, spațiu verde, foișor. Copii învață să înoate iar cei care știu deja, se joacă sau se întrec înot. Culorile vii, viața dată locului prin  prezența și glasul vesel al copiilor umple strada și o transformă.

Pădurea

Trec la planșa următoare și ”sculptez” de data asta, acolo unde pădurea îmi permite, locuri de odihnă sau mici parcuri. În locurile parcă special create, oaze în care soarele pătrunde mai mult, desenez bănci și căsuțe pentru păsărele. Din loc în loc, așez hrănitori pline cu hrană, adăpători pentru animalele din pădure.

Făcusem o promisiune pădurii, pe care din păcate, nu am reușit și o parte din pădurea mea dragă a fost defrișată pentru  a se construi. Pe planșeta mea însă pot lucra la desființarea acestui loc și desenez un parc pentru iubitorii de cățărat, pentru sporturi sau orientare în natură. Adun copiii în grupuri mici și vizităm pădurea, învățăm despre copaci, păsări, vizuini și scorburi. Despre natură și importanța ei în viața noastră, despre nevoia de protejare a acesteia.

Mi-ar fi plăcut să fiu arhitect, da, dar la vremea alegerii drumului în viață mi s-a spus că nu am talent la desen. Probabil că așa este, dar imaginația te poate scoate de multe ori din impas. Astăzi mi-am imaginat că sunt arhitect și v-am povestit, nu imaginativ,  despre pădurea, strada, casa din Cernica. Sper că mi-a ieșit!

Până data viitoare, dați frâu imaginației și construiți ce vă doriți!

UniquebyMM

Proba nr 5 Superblog 2018 AIA -Proiect