Salutare, dragilor! De mai bine de 4 ani vă țin ancorați în povești care îmbracă experiențe trăite și nu imaginate. Scriu cu pasiune și sinceritate despre produse, servicii sau activități în care cred și care v-ar putea fi utile. Dau o mână de ajutor, susțin acolo unde pot, încercând să fiu blogger – OM! Sau invers!?! O glumă desigur, pe care mi-am amintit-o de la începuturile bloggingului (prietenii știu!). Dar despre ce vreau să vă povestesc astăzi are legătură cu blogul, bloggerii și bloggingul mai mult decât vă imaginați. Despre o campanie Thecon adresată bloggerilor: #sustinembloggerii.
Campanie adresată bloggerilor #theconsustinebloggerii

Am căutat să acopăr o arie cât mai largă de interes, pentru că viața așa este: diversă și ofertantă. Acesta a fost gândul cu care am pornit la drum cu blogul meu, locul în care mă simt mai curajoasă, unde mă deschid și mă exprim cel mai bine.
Firește, mi-am dorit să fiu mai bună, să am condei mai bun, verb și inspirație, să vin cu subiecte unul mai interesant și mai atractiv decât altul. Mi-am dorit să fiu mai creativă, uneori mai incisivă, să fiu între primii și să am un blog cât mai competitiv. Să arate mai bine, să încarce mai repede, să am trafic, cuvinte cheie și SEO… să fim mândri unul de celălalt- blogger- blog.
Ajutorul potrivit în momentul potrivit
Că mi-am dorit, nu este condamnabil și nu sunt de condamnat. De reușit … hmmm, ce să zic ?!? Probabil că în afară de analizele și verificările zilnice pe care le fac, voi sunteți cei mai în măsură să apreciați. Eu doar voi face tot posibilul să duc la îndeplinire dorințele voastre și ale mele. Iar pentru că nu pot face asta singură, cel puțin pe partea tehnică, de IT, am apelat la ajutor. Un ajutor care capătă o valoare extraordinară atunci când momentul în care vine este cel mai potrivit.
De multă vreme mi-am propus să mai fac una alta pentru blog, dar cum -necum nu s-a întâmplat. Ce să spun, nu a fost să fie! Vă rog, nu traduceți asta cu neglijență, cu nepăsare sau alte asemenea, căci parol d’honneur, nu despre asta este vorba. Pur și simplu am căutat în stânga, am căutat în dreapta, dar fără succes.

Campanie Thecon: #sustinembloggerii
Și, cum mă aflam așa la răscrucea dintre deznădejde și blazare, planetele s-au aliniat în favoarea mea. O campanie adresată bloggerilor mai mult decât binevenită: campania #susținembloggerii. Despre ce și cine este vorba?
Thecon susține bloggerii și nu este prima campanie de acest fel. Campania este dedicată bloggerilor care au nevoie de o mână de ajutor specializată și gratuit. Din experiența proprie știu că sunt destui în această situație. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem noi cei care solicităm și primim ajutorul este să împărtășim cu voi (alți bloggeri) experiența pe care o avem în această colaborare.
Fie că vă doriți un aspect diferit, un logo nou, recomandări pentru ca site-ul vostru să fie mai bun, mai competitiv, echipa Thecon poate fi ajutorul, aliatul nostru, al tuturor celor interesați. De asemenea, prin această campanie – #sustinembloggerii, echipa Thecon sprijină și oferă asistență profesionistă de creare site.
Experiența mea cu Thecon
Să vă mai povestesc despre bucuria cu care am primit această veste? Cred că nu este cazul! Dar merită să povestesc de ce atâta fericire pe capul meu. Pentru că, nu știu dacă voi vă amintiți – nu-i nimic vă amintesc eu -, dar nu sunt la prima colaborare cu Thecon.
Știam că Thecon are o echipă profi, deoarece m-a ajutat cu primul logo pentru blogul meu. Eram la început de tot, într-un moment la fel de … ”dureros”, când am aflat (de la un prieten) de campanie. Prin urmare, încrederea exista, doar pretențiile erau mai mari, iar așteptările la cote mai ridicate.
Cum a decurs totul și cum puteți proceda și voi dacă aveți nevoie de ajutor? Vă spun cum am procedat eu. Imediat după ce am aflat de campania #susținembloggerii am trimis rapid un email către Thecon. Solicitarea a fost acceptată și un membru al echipei m-a contactat în foarte scurt timp. Mi-a cerut detalii despre ce anume doresc să modific, să adaug sau ce alte probleme doresc să le rezolv.
Cum procedăm pentru a primi ajutorul Thecon

Deși am înregistrat o vizibilă creștere din punct de vedere al calității și aspectului, nu vă imaginați că am devenit vreun expert în ale tehnicii IT. Prin urmare, am explicat cu cuvintele mele ce mă nemulțumește și ce îmi doresc pentru blog. Specialistul a înțeles perfect iar asta mi-a plăcut extrem.
Campanie Thecon adresată bloggerilor #sustinembloggerii
Experiențele mai puțin plăcute în acest sens, în care am primit un tratament de parcă toată lumea ar fi expert în toate domeniile, m-au cam ținut deoparte de ”binefăcători” de acest fel. Ei bine, nu-i așa! E ca și cum i-aș cere unui medic să mă consilieze în domeniul financiar sau invers. Fiecare este priceput în domeniul în care practică și/sau de care e pasionat.
Okay. Deci prima bilă albă în colaborarea cu Thecon am acordat-o acestui aspect. Probabil că lucrurile merg și mai repede și mai bine când explicațiile sunt expuse pe aceeași limbă. Dar eu nu mă pot plânge din de timp, nici de neînțelegere sau tratament. Într-un timp rezonabil, după o analiză a site-ului, am primit propunerile și rugămintea de a comunica echipei decizia mea.
Recomandare campanie #sustinembloggerii
Rezultatul se vede ”cu ochiul liber”. Eu sunt tare mulțumită de colaborare și rezultatul obținut, iar voi vă puteți exprima opinia despre asta chiar aici, în comentarii. Acord notă maximă echipei și în mod special specialistului cu care am lucrat în mod direct. Mulțumesc Thecon, mulțumesc Sabina!
Inițiativa voastră #sustinembloggerii este extraordinară din punctul meu de vedere și sunt convinsă că nu sunt singura. Vă urez mult succes în ceea ce faceți și în noile proiecte. La cât mai multe campanii de acest tip!
Voi ați auzit de această campanie? Ați apelat la ajutorul echipei Thecon? Cum a fost experiența voastră? Aștept răspunsuri și opinii!
Până data viitoare, cere ajutorul celor mai buni!
Cu drag, MM
Mulțumesc pentru vizită!
Dacă v-a plăcut ce ați citit, vă aștept cu articole interesante și despre: sănătate, fashion, călătorii, carte & cultură, experiențe etc.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Personalized T-shirts in my clothing style
Crăciun pentru frați – Al Konda – Opinii
Surse foto: bannere thecon; pexels
Bun articol și utile informații!
Nu știam că pot primi asistență pentru site în mod gratuit. Ăsta e un ajutor binevenit, mai ales în aceste vremuri. Cei de la Thecon par foarte interesanți, și din câte văd, profesioniști. Cred că va trebui să îi pun la încercare.
De aceea, multe felicitări, MiraMar și mulțumesc pentru informații!
Mersi pentru recomandare! Mi se pare util un ajutor din partea cuiva cunoscator. ^_^
am apelat si eu mai demult la ei printr-o astfel de campanie. acum, insa, m-au intrebat ce probleme am… iar eu ma gandeam ca imi ofera ei sugestii….
Ma intereseaza si pe mine o astfel de asistenta pe partea tehnica si de SEO pentru ca nu ma pricep deloc si sunt convinsa ca blogul are mare nevoie de asta.
Avem si noi nevoie de sustinere! Bine ca s-au gandit la noi!
Am avut și eu contact cu cei de la Thecon. Sunt super profesioniști și pricepuți. Iar această campanie este foarte binevenită.
Am mai auzit de o campanie asemănătoare în urmă cu un an sau doi. Cu toții avem nevoie de susținere și mă bucur că există astfel de campanii care să le fie de ajutor tuturor.
Pare foarte interesantă campania. Cu totii avem nevoie de ajutor uneori.
da.ai multe lucruri bune pe blog.chestia cu postarea articolelor recente etc.acuma trafic depinde si de ce nise abordezi, adica ce targetezi.dar blogul e frumos, stiu ca ai vrea sa se incarce mai repede, dar acest lucru depinde si e imagini si cat de optimizate sunt, nr. de posturi pe pagina, lungimea paginii.dar per total e un progres care o sa iti aduca si mai mult trafic.cel putin asa vad eu.
Mulțumesc!
Sunt lucruri pe care încerc să le înțeleg mai bine, voi face tot ce pot să fie așa cum îmi doresc și își doresc cititorii.
Ce campanie faina! Ma bucur ca cei de la Thecon ne ofera consultanta la nevoie, mai ales ca uneori chiar e nevoie. Foarte utile infornatiile din articol.
O campanie care merita a fi luata in calcul!
Am apelat si eu la ei de cateva ori si sunt niste profesionisti. Ma bucur ca ai putut sa te bucuri si tu de serviciile lor