Salutare, dragilor! După cum am promis, am revenit cu forțe proaspete. Ceea ce înseamnă că este timpul să vă povestesc despre altă bine-cunoscută pasiune, cititul. Cărțile nu puteau lipsi din bagajul meu, prin urmare astăzi vă voi vorbi despre una dintre ele. Cât timp înfloresc salcâmii scrisă de Zoulfa Katouh este o carte pe care mi-am dorit tare mult să o citesc.
Cuprins
Cât timp înfloresc salcâmii scrisă de Zoulfa Katouh
Încă de la apariție și mai apoi de la recomandarea făcută de Mihai Morar la un eveniment a fost pe lista de priorități. I-a venit vremea acum, într-un context neașteptat și foarte plăcut. Pe scurt, prietena mea Adriana, avea pe măsuța din salonul ei Cât timp înfloresc salcâmii. Am văzut-o, i-am mărturisit dorința și așteptarea mea și mi-a împrumutat-o.
La scurt timp după ce ne-am despărțit mi-a trimis un mesaj prin care îmi spunea că îmi dăruiește cartea. Să consider că este cadoul ei pentru vacanță. Bucurie mai mare, nici că se putea din partea mea. Cum era de așteptat, Cât timp înfloresc salcâmii m-a însoțit în vacanța mea. Și mai puțin surprinzător este că m-am apucat de citit imediat ce am urcat în avion. Cine nu ar fi făcut-o?
Întorcându-mă la subiect, adică la Cât timp înfloresc salcâmii, nici nu știu cum să încep. Ce cuvinte să folosesc pentru a descrie emoția creată de paginile acestei cărți. Cum să o fac astfel încât să exprime clar, corect, trăirile expuse cu atâta firesc. Cărțile sunt cele care ne poartă în lumi inimaginabile.
Cât timp înfloresc salcâmii – personajul principal
Scriitorul este ca un vrăjitor care, folosindu-și condeiul vrăjește cititorul. Talentul scriitorului are puterea de a ne transforma, de a ne transpune, de a fi parte a acțiunii. Fără îndoială, autoarea cărții Cât timp înfloresc salcâmii îl are cu prisosință. Zoulfa Katouh reușește să redea scene absolut uluitoare din ceea ce se numește revoluția din Siria.
Scrisă cu pasiune și implicare, foarte bine documentată, cartea asta se citește într-un mod aparte. Ești implicat trup și suflet, cu fiecare părticică din tine, cititor. Nici nu ai cum altfel, când dai peste povestea unui copil de 17 ani sortit să treacă prin ceea ce trece Salama.
Salama este personajul principal al romanului. Studentă în primul an la Facultatea de Farmacie, Salama ajunge să lucreze în spital ca medic. Operează, pansează, ajută peste tot, închide ochii celor care au pierdut lupta.
Destinul înfiorător al unui tânăr
Fără voia ei, Salama trăiește un destin înfiorător, infernal, pe care este nevoită să-l gestioneze. O viață pe care nu și-ar fi imaginat-o, care speră să fie un coșmar ce se termină cât mai curând. Toate astea, din cauza revoluției izbucnite în Siria.
Impresionant este însă cum reușește să facă față tuturor atrocităților, pierderilor suferite. Salama făcea parte dintr- o familie frumoasă, era iubită. Tocmai trăise cu bucurie imensă și petrecuse la nunta fratelui său cu prietena ei cea mai bună. Visa la ziua în care se va căsători și ea, ziua în care va absolvi facultatea de farmacie.
Dar toate s-au năruit ca un castel de nisip. Salamei nu-i rămâne decât să lupte cu toate puterile sale, cu toate himerele, toate durerile. Cum reușește o mână de om nemâncat, plin de răni fizice și sufletești? Vorbind cu un personaj imaginar, o halucinație, Khawf.
Cum reușește să supraviețuiască Salama
Imaginându-și conversații cu cumnata ei, însărcinată fiind, Layla. Slama îi promisese fratelui său să aibă grijă de Layla. Dar ea nu reușise, aceasta murind într-un atac al armatei regimului aflat la putere. Și nu în ultimul rând, iubind. Cunoscându-l pe Kenan, băiatul care ar fi trebuit să vină în vizită în ziua în care a izbucnit revoluția.
Salama este prinsă la mijloc. Pe de o part sunt îndemnurile lui Khawf de a părăsi Siria, unde nu mai are nicio șansă de supraviețuire. De cealaltă parte, dorința de a lupta pentru o Sirie a viitorului. Întâlnindu-l pe Kenan, Salama este și mai derutată.
Își dorește să urmeze îndemnurile de a părăsi țara având drept scop salvarea Laylei și a copilului. În același timp, îl iubește pe Kenan, care vrea să rămână și să-și dea viața pentru țara lui. Cât timp înfloresc lămâii este o carte pe care o citești cu inima. Nu ai cum să-i parcurgi paginile fără să trăiești alături de Salama.
Un roman pe care îl simți cu inima
Fără să stai cu emoția sus, simțind fiecare cuvânt cum trece direct prin suflet. Deoarece, dincolo de toate, Cât timp înfloresc salcâmii este un roman care transmite speranță. Un roman de iubire pură, sinceră, al primei iubiri. L-am citit în 2 zile.
M-a surprins, mi-a rămas în suflet personajul Slama. L-am îndrăgit într-un mod deosebit, de parc ar fi fost cineva foarte drag. La o zi după ce am citit cartea, m-am apucat să-l recitesc. Rareori sau poate că niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Cât timp înfloresc salcâmii scrisă de Zoulfa Katouh este ceva deosebit.
Prin scrierea inteligentă, dar care reflectă o realitate cruntă încă trăită în Siria zilelor noastre. Va reuși Salama să plece, dar și să fie alături de iubirea ei? Ce se va întâmpla cu cei 4 protagoniști, Salama, Kenan și cei doi frați ai acestuia? Cu siguranță vă doriți să aflați și de asemenea să citiți cartea Cât timp înfloresc salcâmii. Desigur, dacă nu ați citit-o deja până acum.
Mi-a plăcut, recomand!
Eu am primit cartea in dar. Un cadou neașteptat, care a devenit și mai prețios după ce am citit romanul. Se găsește și poate fi comandată însă pe Bookzone. Că mi-a plăcut, este inutil să o mai spun, căci m-aș repeta, deși am folosit alte cuvinte.
Dacă aș recomanda-o, clar, da. Chiar nu știu câți vor putea spune despre Cât timp înfloresc salcâmii că nu le-a plăcut. Așadar, dragii mei, aceasta este prima mea recomandare de carte după revenirea din vacanță. Țineți aproape, fiindcă mai am câteva.
Până data viitoare, lecturi interesante!
Cu bucurie și drag,
MM
Ce poftă mi-ați făcut să citesc o carte… :)