Bun găsit! Dacă am putea controla timpul, dacă l-am putea „dilata”, ah, cât de multe lucruri am mai face! Uităm însă de timp – cât e ora, cât e secunda -, la fel cum uităm de ierarhii, râdem și povestim, apoi, tăcem. Uităm de simplitatea acestei lumi, despre care credeam că o putem stăpâni. Nu!

De fapt, nu avem cum stăpâni tainele lumii, dar putem mulțumi că existăm! Că suntem sănătoși, că ne sunt copiii bine. Astfel, ne putem bucura de toate tainele lumii: de apă, de vânt, de soare, de vise, de iubire, creațiile lumii. De viața pe care o avem.

Creațiile designerului Liza Panait – succesul garantat

IMG 20200917 092240 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Există însă un adevăr demonstrat științific cu privire la scurtarea timpului. Ceea ce, ar trebui să ne (re)aducă cu picioarele pe pământ și la simplitatea lumii. Poate dăm vina pe el, timpul, dar vina ne aparține în mare măsură. Se întâmplă adesea, deoarece nu reușim să-l gestionam corect.

Surprinzător, în ciuda acestor „neajunsuri”, undeva, cineva, ne ghidează și aranjează totul în așa fel, încât rezultatele sunt așa cum trebuie să fie. Nu, nu filozofez, nici nu intenționez să mă duc în zona SF-ului. Totuși, când simțim presiunea timpului și cum acesta ne scapă printre degete, când deznădejdea ne pândește de după colț, dar totul se rezolvă ca printr-un miracol, exact în zona aceasta ne plasăm. Să fie un mister? Să fie creațiile?

Creațiile Lizei Panait

IMG 20200915 154739 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Povești de viață

Că sunt o visătoare și o iubitoare de frumos, un om cu pasiuni, cu plusuri și minusuri, nu mai este niciun secret. Nici credința că fiecare dintre noi este unic, că merităm să trăim, să iubim, să creăm, în stilul nostru, nu vă sunt străine.

Voi, cei care mă citiți constant, mă cunoașteți suficient de bine. Știți deja că ador poveștile de viață. Îmi place să le descopăr, să le scriu și să le fac cunoscute. Întâmplător, deși sunt convinsă că nu este deloc așa, am norocul să le intuiesc, să le simt, să le găsesc, să le văd.

IMG 20200915 152845 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Iată încă o astfel de poveste: despre oameni și întâmplări care s-au petrecut exact ca într-o poveste extraordinar de bine scrisă. În ziua aceea, totul se derula de parcă din când în când mă atingea o baghetă magică care împlinea dorințe. De fapt, am și numit-o (așa, pentru mine) „ziua magică, ziua împlinirii dorințelor”.

Întâlnirea cu creatoarea de modă Liza Panait

Înainte să intru în Showroom ul cu creațiile Lizei Panait din Strada Tunari nr. 2,  emoțiile mă copleșiseră atât de tare încât simțeam un nod în gât. Doar faptul că eram însoțită mi-a dat curajul, dovada că nu visez, și mi-a mai temperat starea. Bineînțeles, senzația se datora faptului că urma să întâlnesc și să cunosc unul dintre cei mai mari, celebri și buni creatori de modă ai țării. Mă refer desigur la creatoarea de modă Liza Panait pe care îmi doream enorm să o întâlnesc face to face.

IMG 20200915 152832 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

E -adevărat, am mai întâlnit oameni talentați. Adevărați monștri sacri din diverse domenii, pe care îi apreciez și respect enorm. Dar, de această dată era vorba despre altceva. Îmi doream tare -tare și de multă vreme să o cunosc pe marea doamnă a modei românești.

Îi cunoșteam creațiile, dar era ca o dorință ascunsă. Adunam tot mai multe motive și motivații, dar, de câte ori mă apropiam de împlinirea ei, intervenea ceva. Astfel, ajunsesem să consider că este o dorință irealizabilă.

IMG 20200915 152526 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

“Îmbracă-te bine și vor reține rochia; îmbracă-te impecabil și vor reține femeia.” Coco Chanel

Pe vremea când purtam piese vestimentare de la Fondul Plastic, le-am prins gustul. Din creațiile unicat, absolut minunate am purtat și rochia de cununie civilă. De atunci mi-am dorit să am cât mai multe piese deosebite. Bugetul nu mi-a permis întotdeauna să am în garderobă tot ce mi-aș fi dorit. Pe măsură ce timpul trecea și aflam mai multe despre creațiile designerilor și despre creatori, am devenit un adevărat fan. 

IMG 20200915 152413 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Așa am început să urmăresc colecțiile, creațiile fashion designer Liza Panait. Fiecare colecție lansată fiind o poveste despre feminitate, romantism, identitate. Admiram fiecare piesă, materialele naturale- vâscoză, bumbac, catifea de mătase, pânză topită -, piese cu detalii lucrate manual.

Apoi, am descoperit magazinele fizice (Cocor, RubensArt, Showroom) și online, reușind din când în când să -mi îmbogățesc garderoba cu creațiile creatoarei de modă. V-ați prins: deja  devenise fashion designerul meu preferat. Prin urmare, e de înțeles cât de mult însemna pentru mine să cunosc omul din spatele acestor minunate creații.

Iată, în sfârșit asta se întâmpla! Și nu oricum, oricând, ci exact de ziua mea! Dar nu întâlnirea în sine este de consemnat ci, omul Liza Panait pe care am avut onoarea să-l cunosc.

IMG 20200915 152404 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Jack Canfield spune că sunt două lucruri esențiale care te vor face înțelept : cărțile pe care le citești și oamenii pe care-i întâlnești.

În ceea ce mă privește, nu știu dacă am devenit mai înțeleaptă, dar pot afirma că mă simt îmbogățită. Din copilărie cărțile mi-au devenit cei mai buni prieteni iar mai târziu, am conștientizat că aveam o deschidere, o afinitate pentru oamenii talentați, pasionați, care fac ceva.

Mai târziu mi-am dat seama că, fiecare dintre acești oameni pe care i-am întâlnit mi-au transmis ceva. Au lăsat un fel de amprentă, au pus o cărămidă la construcția caracterului și felului meu de a fi.

IMG 20200915 152519 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Omul Liza Panait dincolo de talentul și pasiunea pe care le descoperim în creațiile sale. Ei bine, creatoarea este de o modestie, naturalețe, căldură și bunătate, cum rar mi-a fost dat să găsesc într-un singur om. Timpul petrecut în preajma Lizei Panait trece ca vântul și este atât de prețios și plăcut. De calitate!

IMG 20200915 152514 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Creațiile designerului Liza Panait – succesul garantat

Povestea care m-a adus aici, o știți. Trebuia să ajung la atelier pentru un retuș la piesa pe care mi-o alesesem pentru unul dintre evenimente. Și, cum nu orice obiect vestimentar se potrivește cu o creație Liza Panait, mi-am dorit bluza prezentată în colecție, dar pe măsura mea.

Îmi imaginam o întâlnire protocolară, atitudine distantă, de business man. Un salut rece și nimic mai mult. Eram convinsă că de restul se va ocupa o persoană dedicată acestor lucruri. Dar nu a fost nimic din scenariul imaginat. Spre marea, imensa, dar plăcuta mea surprindere, lucrurile nu se întâmplau cu totul altfel.

IMG 20200923 171124 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Experiența la cabina de probă

Până să-mi vină rândul, admirând și fotografiind cât puteam din impresionantele creații, am observat implicarea directă a creatoarei. De la operațiunile de probă, la modificare, ajustare etc. totul se desfășura sub ochii și cu implicrea fashion desgnerului.

Poate că era vorba despre cineva foarte cunoscut, mi-am spus în sinea mea. Dar când mi-a venit rândul la cabină, am constat că se întâmpla exact la fel. Mi-a acordat aceeași asistență și atenție, m-a consiliat pe tot parcursul ședinței. Totul cu atâta blândețe, amabilitate și un ton atât de cald. Parol, mi se părea ireal! Părea că sunt într-un basm plin de magie. Să mă ciupească cineva, îmi venea să strig.

Bluza creație Liza Panait

„Accesoriile sunt știință, frumusețea este o armă, modestia este eleganță.” Coco Chanel

Conversația, care a curs natural de parcă ne știam de o viață, am simțit o energie bună și un tonus incredibil. Prin urmare, m-am deschis și nu am mai avut niciun fel de trac. Am probat și am acceptat provocări, m-am simțit bine, în elementul meu. Dar dincolo de asta, m-am simțit răsfățată, importantă. M-am simțit eu. Mai mult, am găsit – a se citi a găsit! – și soluția pentru cel de-al doilea eveniment.

IMG 20200915 152534 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Două ținute, două evenimente

În concluzie: la primul eveniment am purtat fustă lungă din organza neagră cu flori argintii (Colecța Pasărea măiastră). Din ținută a făcut parte și bluza din catifea neagră cu paiete, concentrată pe accentuarea siluetei, dar fără exagerare.

Am asortat pantofi din piele (nude) și clutch din catifea cu paiete – creație Liza Panait. Bijuteriile pe care le-am purtat au fost perle gri-sidefat cu argint – colier, brățară și cercei. Hair-style și make-up – realizat de Isv Beauty Room.

IMG 20200930 162240 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

 

A doua ținută a fost recomandarea creatorului de modă Liza Panait și, mi s-a potrivit mănușă. Modelul rochiei alese este foarte interesant, iar pictura manuală îi dă nota de unicitate și inedit. Purtată a doua zi, a fost așa cum mi-a spus cunoscătorul: o apariție!

Opinia proprie: Creațiile fashion designerului Liza Panait reprezintă succesul garantat.

116363987 3537916109587017 7656829276165952371 o Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

„Poți să fii fabuloasă la vârsta de 30 de ani, încântătoare la 40 de ani și irezistibilă pentru tot restul vieții.”

Coco Chanel

Ambele ținute mi-au dat încrederea, eleganța, feminitatea și puterea de care aveam nevoie. M-am simțit unică, atrăgătoare (like Queen Cleopatra -cum îmi place să spun!). Ba chiar frumoasă! Și știți de ce m-am simțit așa, dragilor?

Deoarece, vedeți voi, asta înseamnă un creator de modă mare, adevărat: apropiat de oameni. Un creator de modă care știe și reușește să îmbrace și o femeie care nu este model. O femeie care nu are dimensiunile 90/60/90. Fashion designerul care are soluții pentru toate vârstele, toate dimensiunile. Creațiile care satisfac toate gusturile și, chiar pentru toate buzunarele. Aceasta ar putea fi „definiția” creatorului de modă bun, dacă nu chiar perfect. În concepția mea.

IMG 20200917 092053 Creațiile designerului Liza Panait - succesul garantat

Creațiile designerului Liza Panait – succesul garantat

Mulțumesc pentru experiența minunată, pentru visul împlinit! Și, nu în ultimul rând, pentru creațiile pe care le-am purtat. Mulțumesc că m-ați făcut să mă simt fantastic! Voi reveni, așa cum am promis.

Bineînțeles, pentru voi, am făcut și câteva fotografii grăitoare. Dar vă rog: fiți blânzi, cu îngăduință! treceți cu vederea emoția și fascinația care mă cuprinsese și pe care le veți simți privind fotografiile. La următoarea vizită promit să fac un shooting! Am auzit cumva vociferări? Ei, haideți, e un început timid, dar e un început! ( :-P ;-) )

Dacă nu cunoașteți creațiile fashion designerului Liza Panait, vă invit să intrați degrabă pe site-ul magazinului online. Nu știți ce pierdeți dacă nu purtați măcar una dintre piesele creatoarei de modă. Dacă știți despre ce vorbesc, aștept impresii și opinii în comentariile voastre. Eu abia aștept să port una dintre creațiile potrivite în plimbările mele din Tenerife!

Până data viitoare, fiți frumoase, fiți unice, fiți voi înșivă!

Cu drag,

MM

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

năzdrăvani

Cântărețul

diva

P.s. Fotografiile de la evenimente nu au ajuns încă. :)

Acesta nu este un advertorial! Este o experiență trăită și povestită sincer, în stilul meu, așa cum v-am obișnuit.

Rate this post