Cuprins
Dincolo de stele de Kristin Hannah
Talentul de povestitor al unui scriitor te face să nu poți lăsa din mână cartea pe care o citești. Acesta a fost unul dintre motivele care m-au ținut cu sufletul la gură până am terminat de citit Dincolo de stele. Cartea este semnată de scriitoarea Kristin Hannah și este continuarea romanului Aleea cu licurici.
După ce Kate a descoperit că că are cancer, a trecut peste ultimul obstacol pe care îl oferise viața prieteniei sale cu Tully și a sunat-o. Tot ea, cea care făcea asta întotdeauna, deoarece Tully era prea mândră să -și accepte greșelile.
Deși toată familia îi este alături, Kate simte că îi este mult prea greu să transmită fiecărui membru tot ce avea de spus. Avea nevoie ca prietena ei de 30 de ani, să-i fie alături în ultima perioadă a vieții.
Prietenie versus succes profesional
Tully se dedicase în totalitate visului său de a se realiza din punct de vedere profesional. Credea că nimic, în afară de succesul său nu conta. S-a crezut puternică, invincibilă, dar și-a dat seama de contrariu când a aflat de boala prietenei sale. Puterea ei venea de fapt de la cea mai bună prietenă iar asta a făcut-o să pună capăt muncii care îi oferise un succes colosal.
Nu vă voi povesti prea multe din romanul pe care l-am devorat pur și simplu. Vreau să descoperiți voi înșivă acest roman emoționant despre viață, iubire, speranță, maternitate, prietenie. Dincolo de stele este încă unul dintre romanele scriitoarei de succes, Kristin Hannah, care ne aduce cu picioarele pe pământ.
Dincolo de stele
Viața ca o carte
Ce înseamnă asta? Înseamnă că viața este o ”carte” care cuprinde și durere, și iubire, și bucurie, și tristețe, și succes și eșec. Dincolo de stele este romanul care cuprinde toate aceste ingrediente ale vieții. Ne reamintește că suntem oameni.
Ideal ar fi să avem o carte cu rețete pentru fiecare provocare a vieții, dar cum suntem unici, nici asta nu ar funcționa la fel pentru fiecare. De aceea sunt cărți care ne inspiră, care se reflectă în viața noastră. Cartea Dincolo de stele este o poveste inspirată din viață din care ne putem inspira și apoi aplica în viață.
Prietenia, dincolo de moarte
Impresionant în romanul scriitoarei Kristin Hannah este, cum o prietenie poate continua și după moarte. Tully, cea încrezătoare în ea încearcă să ducă la îndeplinire promisiunile făcute prietenei sale, Kate.
Trecutul însă o bântuie, succesul pe care îl avea dispare ca un fum iar eșecurile se țin lanț. Tully își dă seama că, de fapt era dependentă de Kate.
Sănătatea psihică începe să-i fie afectată afectată, se simte complet singură. Toate acestea se adună și o duc pe Tully la provocarea unui tragic accident. În urma acestui accident, ea ajunge în același spital în care prietena ei își petrecuse ultimele 6 luni de viață.
Nu te întreba cât te costă o carte. Întreabă-te cât te costă dacă nu o citești. Jim Rohn
Dincolo de stele de Kristin Hannah
Va reuși Tully să depășească acest obstacol dur din viața ei ? Va reuși să se achite de sarcinile lăsate de prietena ei? Ce se va întâmpla cu fina ei, fata prietenei sale, cu familia lui Kate care o adoptase în urmă cu 30 de ani? Iată întrebările cărora le veți putea afla răspunsurile, doar dacă citiți cartea.
Spuneam mai devreme că Dincolo de stele m-a ținut cu sufletul la gură, prin urmare, mi-a plăcut. Era cât pe ce să spun ”mi-a plăcut până la lacrimi”. Poate că, nici nu ar fi fost prea rău sau greșit, deoarece este genul de carte care impresionează și emoționează oricât de ”tare” ai fi.
Recomandare
Bineînțeles, nu încape nicio îndoială, recomand din tot sufletul romanul Dincolo de stele, alături de Aleea cu licurici. Cele două romane reprezintă lecții de viață, dar și balsam pentru suflete rănite sau rătăcite. Pentru cei care nu cred în iubire, familie, maternitate.
Genul de roman care ne amintește că acolo unde există viață există speranță, acolo unde există iubire există iertare.
Un roman care va ajunge direct la inimile cititorilor.
Haffington Post
Până data viitoare, păstrați cărțile ca faruri înălțate în imensul ocean al timpului.
Cu drag,
UniquebyMM
Mulțumesc pentru vizită! Găsiți lucruri interesante dacă citiți și: 6 moduri de preparare a cafelei
Călătorie și gastronomie: cartofii antici canarieni
5 recomandări pentru munca la distanță
Am citit Aleea cu licurici – m-a impresionat foarte mult povestea. Dincolo de stele ma asteapta, trebuie sa o citesc cat de curand! Nu am niciun dubiu ca na va impresiona la fel de mult ca Aleea cu licurici.
Chiar este o carte foarte interesantă, o să o caut și eu ❤
Minunata aceasta carte, ca si toate cele scrise de Kristin Hannah.
Am vazut serialul Aleea cu licurici si mi-a placut mult! Acum as vrea sa citesc si cartile.
Am si eu cartea in biblioteca. Isi asteapta randul. 💖
Primul volum mi-a plăcut foarte mult. Urmează curând și acesta.
Ador stilul lui Kristin Hannah. Cartea e minunata si merita citita!
Am adorat seria asta. Kristin Gannan scrie minunat si creeaza povesti de viata uimitoare.
Superbă cartea și stilul autoarei. <3