Salutare, dragii mei! În draft zac zeci de articole pe diverse teme. De la tradiții de sărbători, la vacanțe, de la impresii la final de competiție SuperBlog, la idei de fashion. M-a cuprins însă așa, un amalgam de sentimente: dezamăgire, tristețe amestecată cu nostalgie și păreri de rău.

Orice am încercat, oricare temă am abordat, m-a dus înapoi la starea complicată. Și atunci, am hotărât să scriu despre acest subiect:  Decembrie ’89  – Timișoara primul oraș liber.

Decembrie ’89 – Timișoara primul oraș liber

decembrie

Perioada aceasta a lunii decembrie are o încărcătură extraordinară. E ceva ce nu-ți dă pace nici dacă ai vrea, atâta timp cât mai ai în suflet amintirile lui decembrie 89. Îi spunem perioada de început a ceea ce a dus la libertatea, la democrația, la deschiderea către lumea largă de care ne bucurăm. (Deși, uneori mă întreb dacă chiar le avem pe toate.) 

Sigur mă veți întreba, de ce dezamăgire. Și răspunsul meu ar conține multe motive, dar spun doar atât: e teribil de frustrant ca o țară să nu-și omagieze eroii. Martirii. Desigur, vorbesc în numele meu (dar sunt convinsă că nu sunt și singura) unul dintre cei care am trăit zilele acelea de teroare, dar și cumplita perioadă de dinainte.

Tristețe

De ce tristețe? Pentru că orice s-ar spune, nu poți uita. De fapt, corect este ”nu e normal să uităm”. Da, s-au scurs 32 de ani. O viață de om. Da, generația care s-a născut atunci a ajuns la maturitate. Unii dintre ei știu câte ceva despre cum s-a câștigat libertatea în care au crescut, s-au maturizat, au învățat și s-au realizat profesional. Prea puțini, din păcate.

Dar ce ne dă dreptul să uităm chiar și după 32 de ani? Care ar putea fi explicația plauzibilă care ne-ar îndreptăți să uităm că în Decembrie ’89 ne-am eliberat? 

decembrie

Datoria noastră

Cred însă, că este datoria noastră, a celor care știm, a celor care am trăit vremurile acelea, să povestim, să dăm mai departe tot ceea ce știm. Să afle și generațiile viitoare cum ne-am câștigat libertatea și drepturile. Cum au murit copii nevinovați, cum au luptat tinerii ca ei, cei mai mulți înarmați doar cu idealuri și speranțe. 

Să știe despre copiii care au rămas fără părinți pentru că au murit în zilele acelea teribile. Zile în care fiecare dintre noi a pierdut pe cineva. Fie că era din familie, din cercul de prieteni, fie un coleg sau vreun vecin. Poate chiar un cunoscut ”din vedere” de prin cartier sau vânzătorul de la alimentara din colț. 

16 Decembrie- Timișoara

De aici, dezamăgirea, supărarea, furia, frustrarea. Cum să nu amintești măcar în treacăt de Timișoara și eroii orașului în 16 decembrie? Timișoara a fost primul oraș liber de comunism din țară. A fost deschizătorul de drum, a fost tonul care a dat drumul cântecului de libertate. Toate acestea nu avem voie să le uităm. Istoria nu ne permite. 

În 16 Decembrie al anului de grație 1989, în orașul de pe Bega, Timișoara, a început totul. De unde și sloganul care a făcut înconjurul lumii: ”Azi în Timișoara, mâine în toată țara”. Poate că și eu ar fi trebuit să încep filele mele de jurnal cu 16 Decembrie și Timișoara. Pornirea însă  fost firească, am scris ceea ce am trăit personal.  

decembrie

Duminică 16 Decembrie ’89 București

Duminică 16 Decembrie ’89, București. În apartamentul cu două camere în care locuiam era frig, iar gaze pentru a găti aveam începând cu ora 22-23. La alimentara din zonă, băgase ciocolată chinezească și nes Amigo. Apucasem 6 bucăți de ciocolată (2 persoane) și o cutie de nes. 

Jucăriile, chinezești și ele, dar de foarte bună calitate, le luam de la librăria la care lucra o rudă din partea soțului. Încă nu apucasem să iau jucăriile și cărțile, dar știam că erau puse deoparte. Bineînțeles, în acel moment nici măcar nu bănuiam, că nu vor mai ajunge niciodată sub bradul copilului nostru.

O săptămână înainte de Crăciun

Cu alte cuvinte, începusem pregătirile pentru Crăciun.  Mai era doar o săptămână până la Crăciun și încercam să strâng cadourile și pregătesc bunătățile preferate. Speram să fim împreună toți trei în Ajunul Crăciunului, pentru a surprinde bucuria copilului când își va primi cadourile.

Când s-a dat alarma, am crezut că este doar un exercițiu. Mi-am liniștit copilul, ne-am făcut planuri și ne-am imaginat cadourile pe care urma să le aducă Moș Gerilă. Gerilă se numea atunci Moș Crăciun, din cauză că nu era agreat de tovarășul și conducerea de partid Crăciunul ca sărbătoare creștină a nașterii Domnului.

Decembrie ’89 – Timișoara primul oraș liber

Aveam însă un sentiment de neliniște, un fel de presimțire că ceva nu este în regulă. În ultima vreme se simțea o stare încordată oriunde mergeam. Fie la serviciu, fie când duceam copilul sau îl luam de  la grădiniță, în piață sau în mijloacele de transport în comun, peste tot se simțea un soi de apăsare.

”S-a răzvrătit un preot … s-a adunat multă lume” mai auzeai frânturi din șoaptele dintre oameni. Sau ”vor să trimită armata … e răzmeriță … e de rău” și așa mai departe. 

Instinctul nu mă înșelase, deși nu aveam o experiență vastă de viață. De unde să știe un tânăr ce înseamnă o revoluție? În afară de ce învățasem la istorie, ce mai citisem sau îmi povestise bunicul, habar nu aveam. Cum nu știam ce înseamnă un cutremur până să-l trăiesc pe bune, nu am știut nici ce înseamnă o revoluție.

Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu își cunoaște părinții – Nicolae Iorga

Aveam să înțeleg ce însemna cu adevărat, la o săptămână după ce se întâmplase la Timișoara. Valul se propagase și ajungea în toată țara, exact cum strigau oamenii pe străzile orașului Timișoara. Dar despre zilele 20-22 Decembrie și experiența proprie am scris în filele de jurnal -așa cum am numit primele articole despre acest subiect. 

În acest decembrie  nu mi-am propus să mai scriu despre perioada aceea sau despre revoluție. După încurajările de început, parcă s-a simțit o scădere a interesului pentru  acest subiect.

Apoi, am gândit așa cum am povestit mai sus: măcar un remember din partea celor mici să existe.  Probabil o voi face atâta timp cât memoria nu mă va trăda. Mă înclin și le mulțumesc tuturor acelora care și-au dat viața atunci!

La final

Cu siguranță, istoricii pot spune și scrie mult mai bine decât mine despre aceste evenimente. Ca de altfel, scriitorii sau analiștii. Dar experiențele celor care le-au trăit sunt adevărata sursă de inspirație și de documentare.

Eu am făcut-o pentru memoria celor care au murit în Decembrie ’89 și pentru generațiile viitoare. Un umil omagiu și un mic mesaj, dar care înseamnă mai mult decât orice elogiu mincinos.

Mulțumesc pentru citire și acceptare! 

Până data viitoare, nu uitați cui datorăm libertatea!

Cu drag, MM

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

Omenie sau clubul faptelor bune

Aranjamente florale – cadoul pentru suflet (Artezania)

Înfrumusețare & stil – ISV Beauty Salon

5/5 - (1 vote)