Bun găsit, dragi prieteni! Dacă ați crezut că lista evenimentelor al dragului septembrie s-a încheiat, v-ați înșelat. Un eveniment tare drag, pe care l-am așteptat cu sufletul la gură și cu inima bătând să- mi iasă din piept, a avut loc sâmbătă seara.

De departe, unul dintre cele mai importante evenimente ale toamnei. Pentru mine, cred că și pentru împătimiții și iubitorii de modă și frumos, chiar în topul evenimentelor anului.

Cuprins

Trends & Trends by Liza Panait – lansare colecție 

trends & trends

Un eveniment frumos, cu și despre frumusețe și creativitate. Posibil să fi aflat și voi despre el, cel puțin cu 2 zile înainte, atunci când am distribuit vestea pe facebook și instagram. Dar, indiferent dacă ați aflat sau nu, vă voi povesti despre ce este vorba. Tobele: Dum-dum, dum-dum… Taaa- daaa…

Doamnelor și domnilor, preafrumoase domnițe și cinstiți cavaleri, dar și voi toți dragi curteni. La Palatul Mogoșoaia a avut loc mare lansare mare de modă: Colecția Trends & Trends by Liza Panait.

Colecția de toamnă 2022 semnată de fashion designer a fost așa cum ne-a obișnuit: demnă de Palat și domnițe! Prima mea impresie? Dacă laringita cu care m-am pricopsit nu m-ar fi lăsat fără voce, s-ar fi întâmplat cu siguranță privind colecția Trends & Trends. 

trends

Impresionantă, superbissimă !

Aș fi spus și ”no comment” pentru a sintetiza stările ce explodau pe rând în toată ființa mea. Dar cum să spui așa ceva, când simți să-ți strigi bucuria, uimirea? Când vrei să afle toată lumea, câtă frumusețe poate fi în apariția unei creații aparținând colecției ? Efectiv nu poți fi ”cuminte”, nu-ți poți stăpâni exaltarea, oricât de critic ai vrea să fii.

Exact atât de impresionantă, de superbissimă, de fascinantă a fost această colecție. De fapt este, pentru că se poate urmări în continuare. Și, de asemenea, puteți vedea toate creațiile disponibile pe site Colecția Trends & Trends. Și nu în ultimul rând, pe conturile de social ale fashion designerului.

Încă aflată sub efectul colecției lansate online – modele, culori sau manechine- , nici nu știu cu ce să încep. Da, aveți dreptate (mi s-a părut că aud remarca), am trecut deja de introducere. Pe voi vă interesează să aflați cât mai multe despre creațiile colecției Trends & Trends.

Colecția Trends & Trends, o altă poveste

De fapt, la acest aspect mă refeream și eu. Numai că, nu doar voce nu am, ci nici cuvinte care să descrie exact ceea ce a provocat acest efect. Și, nu știu dacă să vă spun mai întâi despre paleta de culori sau despre materialele folosite.

Sau să încep cu piesele create și modelele care au defilat la Palatul Mogoșoaia? În orice caz, cu orice aș începe, opinia este aceeași: colecția Trends & Trends este o nouă poveste. O poveste despre stiluri și, bineînțeles, despre trenduri. În plus, tot ce veți citi reprezentă propria opinie, absolut sinceră și obiectivă. 

309216213 5901334886578449 8990608507010303709 n Trends & Trends by Liza Panait - lansare colecție

Fără subiectivism

Chiar dacă mi-aș permite să vă spun ceva mai personal, tot nu mă veți putea bănui de subiectivism. Deoarece, veți constata și singuri, cu ochiul liber cum s-ar spune, fiecare detaliu sau aspect la care fac trimitere.

Un exemplu ar putea fi faptul că am înțeles și mai bine ce a însemnat o comandă în plus. Printre atâtea creații la care s-a lucrat în mare parte manual, cu detalii de mare finețe, mulți ar fi spus ”pas”. Din acest punct de vedere mă simt într-adevăr o norocoasă,- nu subiectivă!- iar voi ați aflat povestea mea (rochiei de seară). 

Nici faptul că îmi plac materialele ca dantela, catifeaua, voalurile sau mătasea nu se numește subiectivism. Modelele create pentru fiecare ocazie și moment al zilei, sunt cele care conving. 

Arta, talentul și creativitatea conving întotdeauna

Arta de a îmbina materiale și culori, și inspirația de a crea piese care îți taie respirația. Sau te lasă fără glas. Măiestria  și talentul de a realiza creații admirabile, folosind tonuri sau texturi complementare. Potrivite atât din punct de vedere al țesăturilor, cât și al picturilor realizate manual.

trends

Iar colecția Trends & Trends are toate acestea. Și mai mult. Întâlnim noblețea și bogăția culorilor în combinații uluitoare. Iar asta se traduce într-un singur fel: arta, talentul, creativitatea și pasiunea conving întotdeauna.

Creații și manechine superbe

trends & trends

Ce piese conține colecția nouă? Pe unele dintre ele am avut onoarea să le văd și să vi le prezint în exclusivitate. (Asta pentru a înțelege ce înseamnă pregătirea unei colecții!) Ei bine le veți revedea de această dată purtate de frumoasele manechine, în combinații extraordinar de bine gândite.

309195642 5901326413245963 2904368901105532879 n Trends & Trends by Liza Panait - lansare colecție

Iar pentru că am amintit de frumoasele manechine, printre cele care au prezentat noua colecție veți avea ocazia să le admirați pe Nicoleta Luciu și Maria Panait. Toate fetele sunt superbe! Le-am amintit doar pe ele deoarece, sigur vă fi o surpriză plăcută să le revedeți.

trends & trends

Trends & Trends by Liza Panait 

Colecția Trends & Trends by Liza Panait conține creații din toată gama pieselor de vestimentație. De la pantaloni din denim pictați manual, cu broderii sau dantelă, la rochii din catifea, stofă, dantelă, vâscoză sau voal. De la bluze asortate perfect cu fuste sau pantaloni, la poncho și jachete din blăniță ecologică.

308994973 5901327736579164 2178455555220816622 n Trends & Trends by Liza Panait - lansare colecție

De la jachete din fâș cu dantelă sau broderie, la rochii din tul pe catifea sau dantelă. Sunt doar câteva dintre creațiile care mi- au captat atenția. Ce spun eu? mi-au rămas pe retină. Cu alte cuvinte, mi le doresc tare, tare de tot în garderoba mea. Și sunt convinsă că nu sunt singura. 

trends

Creații pe gustul tuturor

Siguranța vine din faptul că prin diversitatea de culori, modele și materiale, creațiile se adresează tuturor gusturilor, dimensiunilor sau vârstelor. Este imposibil să existe cineva care să nu-și găsească măcar o creație vestimentară pe gustul său. 

Sunt gata să pariez. Și ce poate fi mai convingător, decât dimensiunile mele (trecute de mult peste cele de manechin, 90-60-90)? În plus, nici prețurile nu intră în categoria inaccesibile. 

Nota finală

Dincolo de opiniile specialiștilor, mă refer la critici, comentatori fashioniști etc., cred în impresia (sau părerea) ”consumatorului”. Cel care poartă creația care i se potrivește, piesa care îi place și și-o dorește în garderobă. Celui căruia i se adresează fashion designerul prin creațiile sale. Acesta este cel care dă nota finală, cea care contează la final.

trends & trends

Din acest motiv mi-am și permis să scriu câteva impresii și opinii. Altfel, am putea citi cronicile mondene care ne vor spune în termeni de specialist despre ce este vorba. Vor puncta ce cred ei de cuviință, ne vor aminti de culori și modele în tendințe.

Ce/cine mă convinge

309357857 5901339193244685 264116068060667313 n Trends & Trends by Liza Panait - lansare colecție

Pe mine însă mă convinge creatorul de modă și creația vestimentară care spune ceva despre mine. Care lasă să se descopere ceva din ceea ce sunt. Mă convinge povestea creației care se armonizează cu povestea pe care o trăiesc la acel moment. 

Mă conving materialul și culoarea, care mă fac să mă simt bine. Să fiu eu însămi. Îmi iau informațiile direct de la fashion designer, cel care știe cel mai bine ce mi se potrivește.

trends & trends

La final

Poate de aceea am găsit atâtea creații în Colecția Trends & Trends by Liza Panait pe care mi le doresc. Închei cu invitația de a viziona colecția nou lansată, caldă-călduță și de a lăsa în comentarii ce v-a plăcut. Pentru vizionare, accesați link ul de aici. Mi-aș fi dorit să vi le arăt eu pe toate, dar vă las plăcerea de a le descoperi singuri.

Până data viitoare, be fashionable!

Cu drag, MM!

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

povestea

șapcă

5/5 - (1 vote)