Bun găsit, dragii mei! Dacă ar fi să mă iau după cât de mult vă cunosc, aș spune că nu v-a scăpat informația despre ultimele evenimente. Printre acestea, sunt convinsă că se află și ediția Webstock 2024. Iar astăzi tocmai despre asta vreau să vă povestesc puțin: ce s-a întâmplat la evenimentul toamnei, Webstock 2024.

Deși au trecut ceva zilele, parcă a fost ieri. Nu știu cum vi se pare vouă, dar eu, am senzația că timpul trece cu mare viteză. Îi aud și pe cei din jur spunând același lucru, dar nu prea avem soluții. Revenind la oile noastre, haideți să vedem ce s-a întâmplat la evenimentul toamnei acesteia.

evenimentul toamnei

Cuprins

 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

În Octombie 18 al anului de grație 2024, s-a desfășurat ediția Webstock organizată de Evensys & partenerii. Ediție care va rămâne în galeria edițiilor de succes, interesante ale acestui eveniment deja consacrat. Așteptat cu mult interes de creatorii de conținut, agenții, branduri etc., reuniți într-un singur loc.

Cel mai mare eveniment de social media și comunicare online al toamnei lansat în 2008 a fost plin de energie, inedit și creativitate. De invitați din diverse sfere de activitate, de cornere care au îndulcit (la propriu) și tendințe de top din social media. Cum te simți la evenimentul toamnei la care fac referire? Cum ai putea să te simți decât perfect!

Evident, adăugând revederea prietenilor pe care nu i-ai mai întâlnit de, ă…hăăă-hă-hăăă. Plus interacțiunea, comunicarea, energia și bucuria. Într-o lume imperfectă, un fel de stare perfectă, fără pretenția de a ne încadra (perfect) în definiția cuvântului ”perfect”.

20241018 112738 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

De ce Webstock, evenimentul toamnei

Așa se vede din partea celor ca mine, care își doresc să învețe mereu. Cei care apreciază și așteaptă cu interes schimbul de idei și experiențe, ba chiar oportunități de creștere. De ce se vede așa de la mine și de la mulți alții ca mine evenimentul toamnei, Webstock? Datorită formatului, varietății și alegerilor inspirate pe care organizatorii le fac.

Mă refer la parteneri, branduri, invitați, speakeri. Amintesc partenerii Vodafone România– partenerul fondator, TikTok- partenerul principal, cu sprijinul Raiffeisen Bank, Milka, Samsung, Heineken, De’Longhi, glo, Siviero Maria, Aqua Carpatica, Lay’s, Bonduelle, DM, Rosé Verité, MTH Digital și FameUp.

Module & invitați

Inspiration stage by Vodafone

Structurat în module unul mai interesant decât altul, evenimentul toamnei a avut și invitați/speakers la înălțime. În primul modul, Inspiration Stage by Vodafone am avut plăcerea să îi vedem și ascultăm pe Adina Jipa- Chief marketing Officer, socialinsider de la care am aflat importanța de a crea conținut perfect pentru fiecare platformă

evenimentul toamnei

Desigur, au fost speakers care au susținut că nu este neapărat nevoie utilizarea tuturor platformelor sociale. Important este să ajungi la publicul țintă, să ai un mesaj clar, inteligent și creativ. În cele din urmă, alegerea aparține fiecăruia dintre noi. În ceea ce mă privește, am ales argumentația care m-a convins. Iar dacă mă urmăriți, v-ați dat seama cam care este linia.

Cel de-al doilea vorbitor urcat pe scenă pe care l-am ascultat cu interes a fost Mugur Pătrașcu- Partner & Srategy Director Sunshaine The Agency. Mi-am notat câteva idei, printre care cine deține puterea în comunicare. Am reținut de asemenea că trebuie să fim mereu pregătiți pentru reorientare.

Inteligenta Artificială și evoluția zilnică ne vor limita activitatea actuală, prin urmare este nevoie de adaptare și o strategie de viitor. Printre invitați s-a aflat și Andrei Șelaru- content creator. Cea care l-a descusut pe renumitul Selly a fost Raluca Hagiu, jurnalist. Iar moderator a fost simpaticul radio host- Alex Grecu.

evenimentul toamnei

Evenimentul toamnei – Inspiration Stage sesiunea 2

După o binemeritată pauză de cafea și diverse activări, întâlniri și socializare, am urmărit sesiunea cu numărul doi. Mai întâi am aflat câteva lucruri despre măsurarea optimă a performanței campaniilor de video advertising. Protagonist, invitata Roxana Gabriela Alecu- Client Solutions Manager TikTok.

De la conținut care rezonează cu publicul, la lirism în social media și hit-uri în business a fost titlul momentelor dedicate următorului invitat. Artistul Deliric a fost numele invitatului iar Andreea Lupu- Strategy & Innovation Director Starcom România cea care l-a intervievat. Desfășurat cu aplomb și relaxare, în stilul artistului, am avut ocazia să descopăr câteva lucruri interesante.

Partea în care am aflat cum să cucerești internetul prin autenticitate și umor a fost de departe nu doar interesantă. A fost și deosebită, și delicioasă și caldă, ca o … bunică. Au urcat pe scenă în aplauzele și bucuria noastră, cei prezenți în sală dar și cei conectați online, adorabilii Mircea Bravo și Lenuța Moldovan alias Bunica.

20241018 115803 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Jurnalista Mara Coman a fost cea care a pregătit și adresat întrebările. Scopul a fost atins prin obținerea răspunsurilor, deși Bunica cu spontaneitatea-i cunoscută i-a luat-o uneori înainte. Chiar și cu desfășurătorul puțin dat peste cap al Marei, panelul a fost deliciul conferinței.

Asta datorită celor doi invitați, dar și inspirației organizatorilor de a avea și momente care îmbină perfect umorul cu comunicarea în social media. Și din acest motiv îmi place să particip la evenimentul toamnei, Webstock.

Digital Creators Stage

După pauza de prânz, la evenimentul toamnei au urmat sesiuni care s-au desfășurat în paralel. Între Growth Stage, Strategy Stage by Raiffeisen Bank și Creators Stage, alegerea mea a fost Digital Creators Stage. Motivul: am dorit să aflu cum se pot construi parteneriate de succes între branduri și creatori de conținut.

20241018 094735 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Știam că la bază stă autenticitatea (bat-o vina, cum spun unii :)). Dar are și autenticitatea aceasta limitele ei. Sau, autenticitate, autenticitate, dar nu dusă în derizoriu. Nu autenticitate prost înțeleasă.

Însă pe lângă autenticitate mai este vorba de tactici de colaborare și de bune practici. Un parteneriat bazat pe respect, încredere, loialitate, seriozitate și nu în ultimul rând, creativitate. Aș adăuga și ceva maleabilitate din partea ambelor părți, în sensul de a nu rămâne captivi tiparelor și limitărilor.

E nevoie ca ambele părți să- și poată exprima creativitatea, de libertatea a alege unicitatea, stilul. Să- și atingă scopul atât brandul, indiferent de mărime, cât și creatorul de conținut. Bineînțeles, indiferent de ”mărime”  rămâne valabil și în cazul creatorului de conținut. Deosebit de important este ca rezultatul final să aducă valoare ambilor parteneri.

evenimentul toamnei

Evenimentul toamnei – Scena 2, sesiunea 1

Prima parte a acestei conferințe a fost deschisă de Adina Plugaru- Talent Manager Cat Music & Tru. Lăsând deoparte aprecierile și preferința (personale), Adina ne-a vorbit despre drumul de la creator de conținut la influencer. Bine structurat și punctat cu idei numai bune de reținut, mi-a plăcut spech-ul său. În pauză am și interacționat puțin, din păcate prea puțin, căci așa se întâmplă când timpul nu face concesii. :)

 People do not buy goods and services. They buy relations, stories, and magic. – Seth Godin 

Marius Marin (moderator)- Advocacy & Influence lead L’oreal România a prezentat rând pe rând invitații acestui secțiuni. Mai mult, a pus întrebări și a adus completări despre subiecte, activități și speakeri. L-am ascultat în continuare pe Adrian Anghel- Head of Digital Content Golin România care, a adus în fața noastră teme și subiecte de mare interes.

evenimentul toamnei

Spre exemplu, ne-a explicat cum putem debloca parteneriate de succes cu brandurile în posibile colaborări. Primul pas în acest sens este înțelegerea brandului. Cine este, cum comunică în social, ce valori împărtășește și dacă ne regăsim în valorile acestuia. Iată doar câteva întrebări de bază de la care ar trebui să pornim într-o colaborare. Apoi urmează setarea unei strategii, cu etape, analize și puncte clare.

464850616 959876356180448 8939820181863544835 n Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Strategii, crize, socializare, prieteni

Octavian Gheorghe- Academy Director & Trainer, GMP Academy, a explicat cum tratăm crizele din social media ale influencerilor. Ei bine, crizele costă și încă mult. Pot fi short or long therm, depinde de gestionarea crizelor și necesitatea utilizării consultanților. Iar dacă nici după o temă ca cea crizelor nu se cere o pauză de cafea…, nu e vorba despre evenimentul toamnei!

20241018 145326 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Așadar, gând la gând cu bucurie! A urmat pauză de cafea și, o surpriză dulce oferită de Raiffeisen Bank: eclere personalizate. Am prins și eu și m-am bucurat să le împart cu o bună prietenă împreună cu care am fost la una din primele ediții Webstock. Și, dacă tot am amintit de prieteni & prietenii vechi, l-am întâlnit după ceva timp și pe Cristian Berbece.

Conferința a continuat cu alți invitați interesanți. Despre Sore- artist poți spune însă că este și îndrăgită și drăguță și plăcută. Prezența ei la evenimentul toamnei a fost o reală plăcere. Evident, a avut un cuvânt de spus legat de tema conferinței. Sore s-a referit la relevanța în fața publicului tău. Cum reușim să facem asta? Cred că a fost relevantă și intervenția sa la evenimentul toamnei, Webstock 2024. Mie mi s-a părut interesantă și argumentată.

20241018 153900 Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Cum descoperă brandurile creatorii de conținut

Hei, și dacă am aflat cum ajunge creatorul de conținut la brand, a venit momentul să aflăm și reversul. Cu alte cuvinte, cum descoperă brandurile creatorii de conținut. Despre acest lucru ne-a povestit Cristian Florea- content creator la evenimentul toamnei, Webstock. S-au punctat idei esențiale, ce apreciază clienții, înțelegerea obiectivelor, respectarea termenelor.

Interesantă a fost și abordarea content creatorului Fabian Soare cu privire la calea spre succes în social media. Iar finalul a fost, aș putea spune apoteotic, deoarece nu aș greși prea tare. Fiind că Ana Maria Baciu- Managing Partner, Baciu Partners a vorbit despre ultima parte a unui parteneriat. Concret, despre ce ar trebui să știe un creator de conținut înainte de a semna contractul cu brandul. Moderatorul Andreea Retea- Founder, Creative City a condus discuția cu iscusință.

464307208 954468323387918 2221580093079649102 n Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Sip, Chat, and Connect

Deși conferința a luat sfârșit, evenimentul toamnei, Webstock 2024 a continuat. De la 18 la 19 am avut ocazia să socializăm. A fost o oră plină care a trecut ca și cum ar fi fost un minut. Așa se întâmplă când discuțiile sunt pline de interes, dezbatere, și voioșie. Când se întâlnesc oameni creativi din agenții, directori de marketing și comunicare din companii, creatori de conținut și specialiști în digital marketing.

464292487 955313843303366 5967383628990057900 n Evenimentul toamnei, Webstock 2024

Evenimentul toamnei, Webstock 2024 la final

Finalul, cu adevărat final a fost Gala Websock. Webstock Awards 2024 Ceremony s-a desfășurat începând cu ora 19. Deși nu am participat (m-am înscris de la început doar la conferință) știu că a fost specială. Ei bine dragilor, am încercat să povestesc cât de scurt am putut despre evenimentul toamnei 2024.

 

Chiar și așa, tot au mai rămas multe de spus. Am speranța însă că v-am stârnit interesul și ne vom întâlni la următoarea ediție. Nu-i așa că v-ați notat în agendă data de 17 Octombrie 2025? Aceasta este data următoarei ediții iar eu mi- am notat. Abia aștept!

Până data viitoare, inspirație și spor!

Cu prietenie și drag,

MM.

Mulțumesc pentru vizită! 
Dacă informațiile despre articolul ți-au plăcut, te aștept să revii pe acest blog. De asemenea, poți oferi editorului o  cafea    
Ceva interesant ai putea găsi și aici:

 

Rate this post