Salutare, dragilor! Pe cărarea vieții întâlnim oameni și situații dintre cele mai diverse. Trăim viața ca o poveste. Poveste de viață. Adunate de-a lungul drumului nostru, poveștile noastre pot fi incluse în cărți. Adevărate romane pe care mulți reușesc să le și scrie.

Pornind de la această metaforă, totul este bine scris undeva, poate în destin, poate în stele. Nu știu. Cert este că nimic nu e întâmplător, nimic fără rost. Nimic fără un scop anume. La început, tinerețea, adrenalina specific acesteia, în doze ce depășesc cu mult limita normală, dă un curaj  nebun. Încrederea aceea de care nimeni nu e străin, că putem muta munții din loc. Că putem schimba lumea.

Poveste de viață

Cu astfel de credință suntem la fel și în relațiile cu oamenii. Dacă mă gândesc bine, este o chestiune generală, universal valabilă, nicidecum una singulară. Propun așadar o poveste de viață. Una din realitatea noastră, din care cu siguranță veți recunoaște fapte sau oameni. Cu care vă veți identifica poate, într-o anumită fază. Sau, cine știe, poate chiar în această poveste de viață.

Povestea pe care v-o propun este o poveste de viață trăită, nu citită. Ca de altfel toate cele pe care le scriu. Doar numele sunt fictive, din motive lesne de înțeles. Drept pentru care adaug specificația întâlnită (și) la case mai mari: ”Orice asemănare cu personajele este pur întâmplătoare.”

Spuneam despre această poveste de viață că poate fi una ca multe altele. Spuse sau nespuse, știute sau neștiute. Diferită, particularizată prin personaje, caractere, situații. Generalizăm, dar nu putem proceda astfel, de la un capăt la altul, deoarece suntem unici. Așadar, vorbesc despre o poveste de viață unică în felul ei. Despre relația dintre doi oameni.

Poveste de viață – debutul

Dintre două femei. Ada și Thea. Sau altfel, corect spus, despre evoluția relației în timp. Povestea unei relații altfel (fiind vorba de rudenie), între două femei. Care s-a construit și consumat de-a lungul multor ani. Ani după care a venit momentul  fatidic în care s-a rupt. Abrupt. Dintr-o dată. Inexplicabil. Sau nu, dacă analizăm circumstanțele uneia dintre protagoniste.

Cam în orice poveste de viață, protagoniștii sunt firi total opuse. Dar, contrastele se atrag, nu? Eh, așa se spune. Cele două personaje ale poveștii noastre, hai să le numim astfel, nu fac excepție. Începând cu zodia din care făceau parte fiecare, una de Pământ, alta de apă.

Ada, genul de persoană încrezătoare în forțele proprii. Cu picioarele pe pământ, bazându-se doar pe concret. O trăsătură generală a zodiei de Pământ căreia îi aparține. Să nu insistăm însă asupra acestui aspect. Habar nu am ascendentul sau alte detalii. Știu doar atât: Ada e genul acela realist, pragmatic, dar pozitiv și cu o inimă largă cât Universul.

Ada

Mai ales când vine vorba de cei oameni dragi, din familie, prieteni sau apropiați. Ba, chiar și necunoscuții care îi stârnesc sentimentele bune. Cu siguranță în ADN-ul ei există o latură de a face bine cu orice preț. De a nu rezista cuiva aflat în situații mai puțin fericite. Și-ar da și inima din piept dacă s-ar putea.

Cu alte cuvinte, Ada este genul care nu știe să spun ”nu”. Ajută necondiționat fără să se gândească la ea. Sau la consecințele ce se pot întoarce precum bumerangul, împotriva ei. De multe ori acționează chiar fără să i se ceară ajutorul. E suficient să afle despre o problemă, un necaz și acționează. Ajută punct.

Cu resursele pe care le are, cum crede de cuviință. Iar în cazul în care vă întrebați dacă a avut surprize neplăcute, intuiția vă va da răspunsul corect. Pentru că, nu-i așa, sintetizând în câteva cuvinte, lumea este așa cum este iar noi suntem ca ea. Să continuăm însă să pătrundem în miezul poveștii. Să aflăm detalii despre această poveste de viață propusă.

Locuri noi, oameni noi

Drumul celor două protagoniste ale poveștii s-a intersectat atunci când Thea a intrat în familia Adei. Coincidență (ași, nu există așa ceva!), Ada simțea mai mult ca oricând nevoia unei prietene. Ba chiar mai mult de o prietenă. Și-ar fi dorit sora pe care n-a avut-o. Avea nevoie de cineva cu care să împartă bucurii, gânduri, experiențe. Să petreacă vacanțe împreună, dar să fie și sprijin una alteia, la bine și la greu.

Cu siguranță viața ne poate oferi și astfel de prieteni. Dar, de fapt, cred că Ada își dorea un om care să însumeze toate aceste calități la un loc. Greu, adevărat, dar asta simțea Ada în acea perioadă. Motivele pe care le avea însă, explicau starea.

Căsătorită de câțiva ani, Ada plecase la sute de km. distanță de casa părinților. Lăsase în urmă familie, prieteni, pe care nu-i putea înlocui. Totul era nou pentru ea. Se afla într-un oraș nou, mult mai mare decât cel natal. Cu oameni mult mai distanți, lipsiți de empatie. I se păreau chiar răi, reci. Job nou, colegi noi.

Poveste de viață – valoarea unui prieten

Colac peste pupăză, meseria și programul încărcat al soțului îngreuna și mai mult situația. Astfel, Ada rămânea mult timp singură. Indiferent cât de mult umplea timpul cu diverse activități, îi era teribil de greu. Cât să citești, cât să muncești, cât să faci curățenie, etc.? Oricum în acele vremuri nu existau prea multe posibilități.

Sărbători, aniversări și alte zile importante, Ada era nevoită să rămână singură. Își asumase însă toate acestea atunci când făcuse pasul. Știa bine ce o aștepta și nu ar fi procedat altfel dacă ar fi luat-o de la capăt. Prin urmare, nu se plângea. Realiza valoarea, nevoia unui prieten. Acesta era contextul în care se afla Ada.

Câteva cuvinte despre cealaltă protagonistă din poveste de viață, Thea: mai tânără decât Ada, mai copilăroasă. Simpatică, drăguță și încrezătoare, stăpână pe sine. Plină de curajul acela al tinereții despre care vorbeam. În orice caz, asta părea să-i dea un aer ușor arogant. Cel puțin asta lăsa să se vadă la prima vedere pentru ceilalți.

Thea

Thea a fost bine primită de către membrii familiei iar Ada se surprinse ușor geloasă. Se temea să nu fie îndepărtată, dar și-a revenit repede. Știa că inimile părinților săi aveau loc pentru amândouă. Astfel, în contextul dat, Ada ardea de nerăbdare să o întâlnească pe Thea. Se baza pe impresiile familiei. În plus se cunoștea bine pe sine însăși. Știa că îi va acorda Theei tot creditul său de încredere.

Trecând peste primele impresii, ea însăși fiind văzută ca o arogantă, Ada a plăcut-o de la prima vedere pe Thea. Iar din acel moment și-a luat în serios rolul de ”soră mai mare”. Își dorea să o învețe, să o protejeze, să o ajute. Din toate punctele de vedere. Ușor, ușor se derula o poveste de viață demnă de roman. Mai pe drum asfaltat, mai pe cărări înnămolite, cu provocări și căi de nimeni bănuite. Viața înainta iar relația își avea propriul parcurs.

Uneori viața este atât de imprevizibilă și de dură, încât nu îți dă prea multe variante de ales. E alb sau negru, e bine sau rău. Cu urcușuri și coborâșuri. Iar când e să alegi, rațiunea trece cumva prin inimă. S-a întâmplat la fel și în a noastră poveste de viață. Ambele familii, implicit protagonistele noastre, Ada și Thea trăiau perioade bune și foarte grele.

Viața, ca o poveste de viață

Dar nu asta este viața? Nu așa este de fapt drumul pe care plecăm cu exuberanță și încredere? Ba da. Exact așa este. Cele două tinere s-au bucurat de multe ori împreună. Au plâns, au râs, au suferit. Amândouă, alături de familii sau separat, fiecare în felul său. Au petrecut o vară întreagă împreună, alături de minunile lor născute în același an. 

Poate cea mai frumoasă vară. Și-au povestit, au făcut lucruri împreună, și-au făcut confidențe. S-au apropiat cum poate nici nu-și imaginaseră. Cu tot optimismul de care erau capabile, cu toată încrederea pe care erau dispuse să o acorde, tot existau ceva dubii. Dar și acestea au dispărut ca prin minune. Pe scurt, lucrurile mergeau grozav.

Atât de bine încât Ada a devenit nașa micii minuni a Theei. Acum, Ada avea un motiv în plus să ajute, să împartă, să dăruiască. Iar când Theei i-a fost greu, Ada i-a oferit suport. Psihic, emoțional, material. Pentru ea, pentru minunea lor, pentru familia lor. De multe ori. Doar ea știe cum, de câte ori, de ce sau, pentru ce și-a pus pielea la saramură.

Ruptura 

Au fost minivacanțe la mare, la munte, Revelioane petrecute împreună. Bineînțeles, au fost și perioade extrem de grele, de negre și urâte. Dar o poveste de viață trăită în atâția ani nu poate fi comprimată în câteva paragrafe. Și nici nu e locul sau timpul potrivit să ne pierdem în detalii.

Sintetizând, cred că s-ar potrivi perfect afirmația: ”nebănuite sunt căile Domnului.” Anii treceau iar drumurile vieții au dus familia Theei în străinătate. După ce se chinuiseră în fel și chip separat, familia a ales drumul împreună. În străinătate.

Firesc, cele două femei și familiile lor nu prea se mai vedeau. Relația devenea din ce în ce mai distantă. Iar după câțiva ani buni de străinătate, a apărut și ruptura definitivă. Urmată de zece ani de tăcere. Zece ani de … gheață.

Viața însă, în generozitatea ei, poate Universul prin ale sale planete sau divinitatea. Ceva, cineva, cine știe, căci nimeni nu are toate răspunsurile, oferă șanse, situații incredibile. După zece ani de încercări dintre cele mai grele, membrii familiei s-au reunit. Încet, încet, s-au reluat și legăturile dintre Thea și Ada.

Poveste de viață – reînnodarea firului

Surpriza însă în această poveste de viață abia acum vine. După încă doi ani de tatonări, discuții urmate de pauze, a apărut miracolul. Îl numesc așa și, cu siguranță Ada ar fi de acord, deoarece s-a întâmplat chiar în preajma sărbătorilor de iarnă. Sărbătorile, Crăciunul care au o magie, ceva aparte. Chiar dacă unii nu sunt convinși. Ei bine, de sărbători, Ada a trăit momente de neuitat. Aș spune că a primit cele mai neașteptate cadouri.

În conversațiile dintre ele, ca între fete (:)), Thea i-a spus lucruri pe care Ada nu și-ar fi imaginat că le va auzi vreodată. În paranteză fiind spus, nici Ada nu fusese cruțată de viață. Suferise la rândul ei mult și multe, astfel încât așteptările sale erau minime, spre zero. Învățase să și le seteze astfel, în urma lecțiilor primite a evenimentelor trăite.

Tocmai când se afla la un astfel de nivel, Thea a reușit să schimbe paradigma. Redându-i Adei încrederea în ea și în oameni, speranța, așezându-le din nou în tabloul firesc al vieții. 

Minunile există

În acele conversații, Thea își exprima recunoștința față de Ada. Pentru tot ce făcuse pentru ea, pentru familia ei. Mulțumindu-i și vorbindu-i într-un fel atât de benefic sufletului! Neașteptat balsam pentru orice inimă, cu atât mai mult pentru inima Adei. Acesta era, de departe, un cadou extraordinar de prețios. Pe de altă parte, gestul a fost însoțit de un cadou material. Pecuniar. 

No comment!! Zic eu, povestitorul. Căci Ada, sigur a știut ce să spună. Magia îi atinsese inima. Realistic vorbind, Ada a tradus tot ce s-a întâmplat drept (încă) o valoroasă lecție de viață. Nimic din ce a făcut nu regreta, dar acum înțelegea, i se confirma, că nu a fost în zadar. Rostul existenței sale pe planeta Pământ nu era în zadar.

Cele două protagoniste și-au promis continuarea și consolidarea relației lor. Indiferent de provocări și situații livrate de viață. Cu deschidere, cu transparență, dar mai ales cu încredere. Cu alte cuvinte, poveste de viață… to be continued!

La final sau, un fel de concluzie

Poate vă întrebați de ce am ales să spun această poveste de viață. În cazul în care se întâmplă, explic. Am punctat deja câteva aspecte pe care, sunt convinsă, le-ați reținut în timpul lecturii. Dar motivul cel mai puternic pe care l-am considerat a fost altul.

Într-o lume a instabilității, a incertitudinii și nesiguranței, relațiile reale, bazate pe încredere, loialitate și recunoștință sunt extraordinar de importante. Să fim recunoscători pentru ce avem, ce am primit, ce suntem, este esențial. Să avem puterea de a înțelege, de a depăși greul, urâtul, necazul, de a merge mai departe.  Iar această poveste de viață mi s-a părut un exemplu. Este convingerea mea. Aștept să-mi spuneți cm vedeți voi lucrurile.

Până data viitoare, aveți grijă de voi!

Cu drag, din drag,

Mirela

Sursa foto: pexels