• Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”

    Bun găsit! După cum ați putut observa, cu ochiul liber :), nu mă pricep la mașini. Pot cel mult enumera mărci, mașinile preferate, ce mașini am avut sau care este mașina viitorului. Când vine însă vorba de călătorii, … aș vorbi cu mult mai multă iscusință. Chiar dacă nu mă pricep la mașini, am chiar și școala de șoferi dar nu conduc :), am foarte multe călătorii la activ, ca pasager. Fie că am călătorit în țară sau în străinătate, am avut parte de peripeții despre care ne amintim și povestim cu drag. Pornind de la ”banala” pană,  problemele computerului de bord și terminând cu parbrizul spart la întoarcerea din Slovenia, de un fazan care nu și-a ”calculat corect traseul de zbor”, am trecut printr-o gamă largă de întâmplări.

    Dar pentru toate acestea, aș avea nevoie de mult spațiu și mai multă răbdare din partea voastră. Prin urmare, astăzi este timp și loc doar pentru una dintre ele: Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”.

     

    Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”

    Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”

    Skoda S100 a fost mașina în vogă a anilor ’70-’80, robustă, motor/tracțiune pe spate, cunoscătorii știu mai bine despre ce vorbesc. A fost și prima noastră mașină, între ’84 -’90, cu care am parcurs mulți kilometri și am adunat multe aventuri. A făcut față cu brio ”navetei” lunare București – Moldova, vacanțelor la mare și la munte, două pe an și escapadelor la Sinaia, Predeal, Cheia, Olănești etc.

    Mașina era bună, noi aveam însă o ”problemă” :). Portbagajul mic devenise și mai mic după ce am mărit rezervorul, benzina fiind în perioada aceea raționalizată. Aventura la care fac referire se petrecea în vara  lui ’88, când plănuiserăm o vacanță de o săptămână la mare și una la munte. Ne-am pregătit bagajele, ne-am îmbarcat în mașină cu destinația Mamaia, noi, copilul (5 ani) și prietenii noștri. Gașca se întregea odată ce ajungeam la mare, restul prietenilor având bilete la Venus. Vacanța la mare s-a scurs repede, ne-am luat porția de bronz și aerosoli marini, ne-am distrat, totul a fost minunat.

    Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”

    Bagajele

    Urma partea a doua a vacanței, muntele. Destinația, Muntele Roșu, formația, aceeași. Dar nu am luat în calcul bagajele pentru munte care includeau haine groase, cort, aragaz de voiaj, pături, perne și multe altele absolut necesare, care impuneau mai mult spațiu. În fine, după ce am reușit să găsim soluția, arătând ca în filmele comice, am pornit la drum. Ce bine ne-ar fi prins o cutie portbagaj!

    Rezervorul plin, roata de rezervă, trusa cu scule, cricul și cam atât a mai întrat în portbagaj. Înteriorul, full și el. Pe bancheta din spate erau prietenii iar lângă ei, saltele, pături, perne etc. stivuite până sus. Deasupra tuturor, copilul întins pe burtă. Botezată ”Florentina”, mașina noastră a reușit să ne ducă la destinație, Muntele Roșu.

    Cabanele și camerele motelului fiind epuizate, am ales un loc de campare unde am montat cortul pentru noi și am pregătit mașina pentru priteni. Norocul nostru că după două nopți petrecute astfel s-au eliberat câteva cabane. În cea de-a treia noapte, ursul a vizitat stațiunea și din curiozitate a sfâșiat căteva corturi, fără alte incidente.

    Spre sfârșitul săptămânii de vacanță vremea și-a făcut de cap și ploile ne-au gonit de la munte. Cum nu prea ne trăgea inima să plecăm acasă, ne-am reconfigurat traseul și am hotărât să petrecem cele câteva zile rămase în Moldova. Aici am găsit cazare, vremea a fost superbă, am bifat mânăstirile, prietenii aflându-se prima oară în zonă.

    Și, abia acum, pe drumul de întoarcere, încep peripețiile călătoriei cu ”Florentina”, pe patru roți. Offf, că bine ar fi fost să fi avut mai multe (roți) sau, măcar o rulotă montată la cârligul de remorcare! Cârligul îl aveam, lipsea rulota :)!

    Peripețiile ”Florentinei”

    După aproximativ 80-90 km parcurși, facem pană. Oprim, coborâm noi toți și o parte din bagaje și rezolvăm pana. Ei, se mai întâmplă, nu-i așa?, nimic ieșit din comun. Urcam bagajele, ne amuzăm și pornim din nou la drum. Nu știu să vă spun pentru cât timp sau după câți kilometri, e ceva vreme de atunci, dar, poc, buf, trosc, pană. A doua. Evident, era nevoie de vulcanizare, cea mai apropiată aflându-se la aproximativ 2 kilometri.

    După ceva timp, cineva din trafic oprește și ne ajută să rezolvăm problema. Pornim mai departe, cu mai puțin chef de glume și bună dispoziție dar reușește copilul să ne readucă la ”normal”. Exact când părea că toate-s bune și frumoase, a treia pană ne reduce la tăcere.. Norocul nu ne părăsise (încă) de tot, vulcanizarea fiind doar la aproximativ 500 metri.

    Parcurseserăm cam jumătate din distanță, aveam trei pene la activ, odată rezolvată și aceasta, ce se mai putea întâmpla? Reluăm ”ritualul” urcării și o luăm (din nou :)) din loc. La fiecare hop eram cu sufletul la gură și ochii cât cepele, ținându-ne respirația și răsuflând ușurați când mașina rula mai departe.

    Dar nu ține mult norocul ăsta și ne trezim cu, a câta?, a patra pană!!! Eram deja obosiți, flămânzi, irascibili, se însera și noi eram în drum! Epuizaserăm soluțiile și energia. Când  ne gândeam să căutăm un loc de cazare până a doua zi sau să încuiem mașina și să mergem la cea mai apropiată gară, oprește cineva.

    Străinul

    Fusese impresionat probabil de tabloul trist pe lângă care trecea sau, de prezența copilului. Omul, străinul care ne-a întins o mână, s-a oferit să ne împrumute roata de rezervă a mașinii lui. Locuind undeva în apropiere, la 10-15 kilometri mai departe de noi, am reușit să ajungem acasă.

    A fost ultima oară când am plecat la drum nepregătiți. Problemele se datoraseră bagajelor multe, greutății, căldurii și distanței mari parcurse în acele condiții. Vă imaginați ce ne-am fi făcut totuși dacă nu am fi avut nici cortul?

    De atunci, înainte de orice călătorie, mai ales pe distanțe mari, soțul meu face o minimă verificare a mașinii.  Apelează la accesoriile de mașină pe care le consideră necesare evitând peripețiile de genul celei descrise. Merităm călătorii, vacanțe reușite!

    În ’91 am vândut-o pe ”Florentina” și pentru că ne plăcuse atât de mult marca, am cumpărat o Skoda Felicia, noul model. Deși aventurile nu au lipsit, acestea au fost mult mai ușoare pentru că experiențele trecute ne învățaseră lecții importante. Facem întotdeauna o selecție riguroasă a bagajelor, evităm încărcătura mare iar atunci când este cazul, apelăm la o cutie portbagaj. Folosim scut de protecție motor iarna și nu lipsește cârligul de remorcare.

    Călătorim destul de mult cu mașina, cu familia sau prietenii, în țară și în străinătate, Grecia, Slovenia, Austria. Anul acesta ne dorim tare mult o călătorie prin mai multe țări din Europa cu o rulotă montată la cârligul de remorcare al Mercedesului Benz E Class.

     

    Voi ce peripeții ați avut în călătoriile cu mașina? Folosiți accesorii de mașină? Le considerați necesare? Vă aștept răspunsurile în comentarii.

    Până data viitoare, călătoriți inteligent, fără peripeții!

     

     

    UniquebyMM

     

    Această povestire este reală și v-am împărtășit-o provocată de proba nr. 8 Spring SuperBlog 2019

     

    Rate this post

    Categories: Blogging, Călătorii, SuperBlog

    Etichete: , , , , ,

    25 thoughts on “Peripețiile unei călătorii cu ”Florentina”

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.