Crâmpei din cocktailul colorat al vieții

Bun găsit, prieteni! Prea des aud vorbindu-se despre supărări, necazuri, durere sau lipsuri. Prea des, pornește dinspre noi ura și delimitarea de ceea ce nu ”dă bine” sau neîncrederea. Știu, acestea sunt la tot pasul, fac parte din noi, din viață, sunt ale noastre. Și totuși! Oare nu există și bucurii, fericire, iubire sau succes? Desigur, nu le putem avea pe toate! Viața însăși este un amalgam, un cocktail. Cred însă în elogierea binelui și a reușitelor de orice fel. Cred în recunoștință, cred în iubire și mă întreb, de ce ne este greu să vorbim despre asta? Prezentul articol face trimitere la pozitivism, la un crâmpei din cocktailul colorat al vieții.

 

Crâmpei din cocktailul colorat al vieții

Când viața îți dă lămâi, fă din ele limonadă, cam așa se spune, nu? Pentru noi, în cei 35 de ani, lămâile au fost chiar și pelin, dar am știut să-i folosim calitățile terapeutice. Am reușit să luăm partea bună, care ne folosea să mergem mai departe, nu oricum, ci întărindu-ne convingerea în iubire. 

Spun iubire și nu obișnuință, obligativitate, moralitate etc. De câte ori nu am auzit că nu mai există iubire după un număr de ani petrecuți în doi?!? Cum rutina, vârsta, obișnuința, chestii de-astea, ”filozofice” de altfel, o înlocuiesc?!? 

Am privit în interiorul relației noastre, în interiorul meu, am privit în urmă și în prezent și nu am găsit argumente favorabile acestei ”teze”. Argumentele mele sunt împotrivă, însă nu am dorit niciodată să intru în polemici. M-am gândit chiar la probabilitatea de a fi posesorii unui ADN îmbogățit, mai ”altfel” poate, chiar ciudat. Temerile au fost mai puternice, fapt pentru care am preferat să las lucrurile așa.

 

 

Când faci fericit omul de lângă tine cu lucruri și gesturi mici, când există înțelegere și respect, cu siguranță există iubire. Când celălalt știe să se bucure de acele mici bucurii, să le aprecieze și să le întoarcă la rândul său, este iubire împărtășită, indiferent de vârstă sau vechimea relației. 

Când ești pe marginea prăpastiei sau chiar ai căzut în ea, și nimeni nu te-ar mai vrea în preajmă iar el/ea este acolo să te sprijine, înseamnă mai mult decât compasiune sau devotament. Sunt lucruri pe care le înțelegi doar după ce le treci prin filtrul tău, cel care a înfruntat culorile și gusturile vieții. 

Cum trec peste ziua asta?

După zilele pline de activități și fenomene extenuante, după nopți de nesomn și mii de gânduri, m-am trezit cu sentimentul de, ”cum trec eu peste ziua asta?” 

 

 

În răcoarea plăcută a dimineții, muzica pătrunde de undeva de afară, împreună cu amestecul de cafea și ”ceva bun”, nu-mi dau seama exact ce. 

Un sentiment agreabil mă cuprinde deși, nu sunt foarte surprinsă. Îmi cunosc bine jumătatea și, știu că îi place să mă surprindă uneori. Dar acum eram singură! Soțul meu a plecat cu noaptea în cap, la un prieten care îl rugase să-l ajute, deci, exclus ca aromele să fie de la noi.

Este ziua mea de naștere dar nu-mi doresc nimic. Vreau doar să-mi plâng singură de milă, să-mi ”ling rănile”. Nu vreau petrecere sau ”prieteni” pe fața cărora să citesc compasiune. Discutaserăm problema asta împreună și mă înțelesese deși, își dorea să -mi alunge suferința, prin care de altfel, amândoi treceam.

Îmi iau cafeaua, sandvișul și ies pe terasa din spate. Muzica și aromele venite din vecini sunt atenuate de cafeaua mea și muzica radioului fixat pe Magic FM. 

Crâmpei din cocktailul colorat al vieții

Corpul și mintea par a-mi fi amorțite, parcă nu sunt nici bine, nici rău. Nu mai știu ce simt sau ce-aș putea face, astfel încât să – mi golesc mintea de toate gândurile. De ce oare, nu mă pot bucura oare de florile mele, de natură, de frumusețea ce mă înconjoară?

Încerc să citesc, dar constat că nu mă pot concentra. Habar nu am ce citesc, deși parcurg fiecare rând, de sus până jos, dau pagina mai departe … mecanic, ca un robot.

 

Surpriza

Telefonul sună și soțul meu mă anunță că ajunge acasă în jurul prânzului. Bine- bine, am înțeles că a trebuit să plece, dar parcă era vorba că trecem împreună peste ziua asta pe care o voiam ștearsă cu adevărat.

Îmi spuneam toate acestea în gând și încercam să găsesc ceva care să-mi capteze atenția astfel încât timpul să treacă mai repede. Ah, ce bine-ar fi să închid ochii și să mă trezesc, mâine!!!

Luptându-mă cu mine și gândurile toate care se învârteau în mintea mea, aud mașina intrând în curte. Sar pur și simplu să -mi întâmpin soțul, dar înainte să ies pe ușă, arunc o privire pe geam. Rămân încremenită în mijlocul camerei. În mașină mai era cineva, nu vedeam cine, dar simțeam cum o tensiune nervoasă îmi invada corpul.

”Cum, după ce că întârzie, mai vine și cu prietenul, pe care nici  măcar nu-l cunosc?” Dar, până să termin cu apostrofările din gând, ușa mașinii se deschide și coboară … mama!!! Până să ajung la ușă, să ies în întâmpinarea ei, în curte apar încă două persoane: două dintre surorile mamei, mătușile mele preferate.

Cu alte cuvinte, nu fusese vorba de niciun prieten care avea nevoie urgentă de soțul meu. Adevărul era că plecase cu noaptea în cap, conducând 600 de km. dus-întors, pentru că știa că astfel, voi putea trece peste ziua aceea grea.
Și așa a fost! Cum poți trece mai ușor peste orice, decât alături de mamă, soț și rudele tale preferate?

Peste puțin timp, au ajuns direct de la un eveniment și cei mi buni prieteni ai noștri. Fără să anunțe, fără să știe, doar pentru că așa au simțit! În felul acesta, restul zilei până târziu, spre dimineața următoarei zile, s-a scurs mai ușor. Am reușit să facem ca supărarea, să fie mai puțin amară. 

 

 

În dimineața aceasta, m-am trezit mai devreme, am pregătit mic dejunul și cafeaua, pe care le-am savurat în doi, pe terasă. Ne-am pus muzica preferată, ne-am făcut planuri, ne-am bucurat de fiecare floare, fluture, pasăre … tot ce ne înconjoară. Iar eu, mi-am amintit de ziua ”aceea”.

Crâmpei din cocktailul colorat al vieții

Mă întrebam și vă întrebam la început, dacă puțin mai mult pozitivism strică. Dacă este ceva greșit sau rău să crezi în bine și în iubire, dacă iubirea există și după X ani. Ei bine, eu cred că nu, nu strică deloc.

De omul acesta m-am îndrăgostit cu ani în urmă și aș face-o din nou. Cocktailul vieții noastre a fost tare colorat, dar chiar și culorile care nu ne sunt pe plac, le-am  combinat până a ieșit ceva plăcut. 

Am simțit că trebuie să scriu despre crâmpeiul acesta din viața noastră, care poate fi a multor altor cupluri. Despre realități care evidențiază fapte (nu vorbe), sentimente frumoase, recunoștința și iubirea.

Poate că, odată cu vârsta, înțeleg mai bine sentimentele. Poate că le dau o altă definiție, mai amplă, mai profundă, cuprinzătoare. Acum știu că ele cuprind și responsabilitate, și acțiune, și recunoștință, și toleranță, și prietenie. Și totuși, există iubire!

Dacă v-a plăcut sau nu, povestea, aștept să-mi spuneți în comentarii. Sunt deschisă la opiniile și ideile voastre, în cazul în care doriți să mai citiți astfel de teme.

 

Până data viitoare, trăiți, prețuiți ce aveți, iubiți! Pentru că viața fără iubire, nu are sens!

 

 

UniquebyMM