Salutare, prieteni! Sunt convingeri pe care nu ți le schimbi niciodată. Sau, cel puțin asta cred în ceea ce mă privește. Spre exemplu, nu îmi voi schimba convingerea în ceea ce privește scrierile mele cu și despre experiențe de viață. Cred cu tărie că nu are rost să afișezi atitudinea de, ”la vie en rose” atâta timp cât realitatea este cu totul alta.
Cuprins
2 experiențe din viața reală
Ce aș putea învăța, cum m-ar putea ajuta o atitudine falsă? Wait, nu spun că nu sunt și povești cu întâmplări minunate. Sau, că nu există relații extraordinare, povești de iubire frumoase și durabile. Trăiesc una dintre aceste admirabile povești. Și, cu mâna pe inimă pot spune, că tot din categoria ”experiențe de viață” face parte.
La ce doresc să mă refer, este tipul de experiențe pe care viața le presară în drumul nostru. De pildă, experiențele pe care le avem cu medicii. Câte astfel de experiențe nu avem cu toții? Dar din fiecare putem învăța ceva. Fie că sunt pozitive, fie că sunt negative.
Sigur, haters vor fi mereu, indiferent de subiect. Însă atâta timp cât există credința că aceste experiențe vor avea un ecou, vor oferi o informație pe care o poate folosi cineva, e minunat. Iată 2 experiențe de viață edificatoare, în cel mai sincer și real sens.
Experiențe teribile
Povestea, spun eu de obicei. Acum, așa cum spuneam în introducere este vorba de experiențe. Teribile, aproape de neimaginat. Și încep pentru rigurozitate, cu redarea evenimentelor așa cum s-au derulat. Nu artistic, imaginativ, poetic.
De curând m-am confruntat cu o problemă gravă de sănătate a mamei. Când primești un telefon care anunță o problemă legată de un părinte, intri într- o stare de alarmă. Pur și simplu, tot corpul este cuprins de niște procese pe care nu le poți explica în cuvinte. Creierul începe să proceseze și să prioritizeze lucrurile, pașii de urmat, așa cum așezăm cărțile într-o bibliotecă. Pe categorii, autori, în funcție de importanță etc.
Primul lucru pe care mintea mi l-a arătat clar, a fost să iau legătura cu medicul de familie. Logic, într-o societate normală, nu? Da, dar într-o societate normală, daaa. ”… Și marmota învelea ciocolata …”
Povestea cu medicul de familie
Ei bine, povestea cu medicul de familie e una destul de încâlcită. Pe scurt, medicul la care mama a fost înscrisă, cel mai apropiat de localitatea de domiciliu, s-a mutat la oraș. De ce nu? Tot omul vrea să îi fie mai bine. Numai că, a plecat cu tot cu lista de pacienți înscriși. Iar mama se afla printre aceștia.
Locul medicului de familie plecat a fost luat într-un târziu, de alt medic. Bineînțeles, trebuia să se înscrie la medicul nou venit, pentru a beneficia de serviciile sale. Cu ajutor, am reușit să facem și acest lucru. Problema mea, de data aceasta? Nu aveam numărul de telefon al nou venitului medic.
Medicul specialist
Problema de sănătate era foarte presantă și trebuia acționat rapid. Până să aflu numărul de telefon, am contactat medicul specialist. Medicul specialist ortoped Noemy R., cunoștea istoricul mamei ca și pacient. Beneficiase în urmă cu câțiva ani de consultații, tratamente, infiltrații, recomandări. Deci, exista un istoric în acest sens. Plus încrederea în specialist dobândită din experiențe adunate în timp.
La descrierea primară pe care o primisem și eu telefonic (mă despart câteva sute de km. de mama), specialistul a presupus ce era mai rău. Mi-a pus întrebări ale căror răspunsuri nu le aveam. Totuși, din puținele informații și din felul în care mama vorbea, am eliminat AVC ul. Imediat ce am putut vorbi și primi fotografii de la fața locului, medicul specialist mi-a dat primele indicații.
Fac mențiunea că o consultație nu se poate realiza cu acuratețe de sută la sută prin telefon. Cu toate acestea, medicul specialist m-a ajutat să stabilizez situația. De asemenea, mi-a recomandat să luăm legătura cu medicul de familie pentru a lua decizia corectă. Cu alte cuvinte, numai un medic ar fi putut evalua corect situația de la fața locului.
Urgență în weekend ?!?
Bineînțeles, am făcut tot posibilul și am reușit să-l contactez. La primul apel, m-a rugat să revin în jumătate de oră. Firește, mi-am imaginat că are pacienți, deci m-am conformat. Când am revenit, mi-a spus că deja e weekend și a plecat spre casă.
Într-adevăr, era vineri, aproximativ ora 12,30. De altfel se și auzea mașina în mers. A precizat că doar marți la prânz ar putea ajunge. Cu un telefon din partea mea în prealabil, în jurul orei 12. Pusă în fața unei astfel de experiențe, m-am gândit că nu m-am făcut bine înțeleasă.
I-am explicat metodic, cât am putut de bine cum stau lucrurile. Cum a debutat starea, detalii pe care specialistul mi le ceruse, și că este o urgență. Nimic nu a schimbat însă decizia și discuția s-a finalizat cu concluzia că va ajunge marți. Adică, atunci când are program de teren în zona respectivă.
Până marți însă, s-ar fi putut întâmpla orice. Noroc cu medicul specialist cu care am discutat și comunicat fiecare pas, fiecare acțiune. Doamna doctor ne-a spus ce medicamente să luăm, cum să acționăm, și să o monitorizăm. Aveam încredere, mă bazam pe profesionalismul, experiența și disponibilitatea medicului specialist.
Ceea ce m-a calmat oarecum și pe mine după 5 zile de alertă maximă. În urma indicațiilor, măsurilor și recomandărilor de tratament, cu ajutorul Mihaelei, situația s-a stabilizat. Până marți dimineață, când a ajuns medicul de familie, ușor-ușor, lucrurile se îndreptau.
Vizita
Pentru corectitudine, menționez că medicul de familie a ajuns marți dimineață. Am apreciat când am primit telefon la 8 dimineața că a ajuns. A văzut-o, a consultat-o, i-a luat tensiunea și i-a prescris altă rețetă. Apoi am vorbit din nou la sfârșitul vizitei.
”Situația este dezastruoasă” -mi-a spus. Cum așa? – am întrebat știind că evoluția mamei era bună. ” Tensiunea este mare, 18 cu 8, medicamentele nu sunt cele potrivite etc.” Mărturisesc sincer, am avut un șoc. Câteva momente am rămas efectiv în transă. Rotițele mecanismului inteligent se învârteau însă cu precizie micronică.
Bun. Mama, vă imaginați, este un senior cu o vârstă respectabilă. Are o tensiune bună raportat la vârsta ei, dar crește brusc la emoții. Știam asta, am avut multe experiențe în acest sens. Se sperie, emoționează mai ales când vine vorba de medici, spitale și așa mai departe. Ceea ce se întâmplase și acum.
Experiențe cu efect de șoc
Pe moment însă, nu am realizat, prin urmare nu am evaluat exact situația. Nu mi-am imaginat nicio clipă lipsa de profesionalism și de experiență. Deși, semnele de întrebare apăruseră de la a doua discuție, le-am îndepărtat. Probabil, îmbunătățirea ușoară a situației m-a făcut să fiu mai blândă. Sau mai ignorantă.
Totuși, i-am comunicat doamnei doctor Noemi ce medicamente erau prescrise pe rețetă. Mesajul de răspuns a fost ”Atenție la Vimovo! La persoanele în vârstă are risc cardiac de infarct. Dacă nu a mai luat sau nu îl suportă să revină la tratamentul inițial.” Din nefericire, nu știu cum am făcut, dar am trecut cumva peste această informație.
Imediat ce a ajuns Mihaela cu medicamentele, mama a început tratamentul recomandat. Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte ce tragedie s- ar fi putut întâmpla.
Medicul de familie prescisese 3 medicamente. Nici nu mai contează că cel mai scump nu era pe rețeta de compensate. Ce contează este răul, riscurile pe care aceste medicamente le au. Primul medicament- Vimovo- are trecut la reacții adverse exact ce spusese medicul specialist. Și la mama a avut un efect dezastuos.
Da capo!
Apelul telefonic primit m-a pus în fața altei experiențe extrem de dură. Nici nu știu exact ce cuvânt ar fi mai potrivit: șoc, groază. Doamne, îți mulțumesc că nu s-a întâmplat ce era mai rău! Mulțumesc de asemenea că nu m-am blocat pentru mult timp. Imediat am contactat-o pe doamna doctor și i-am explicat ce s-a întâmplat. Evident, profesionist fiind, și-a dat seama de efectul medicamentului Vimovo.
Din nou, indicații, măsuri urgente de luat. Da capo! Eu, pe telefon, între pauze de contact telefonic, plâns, disperare, speranță, neîncredere. Gândind la pașii următori, ce am de făcut, cum să acționez. Primul lucru, medicamentele prescrise scoase din schema de tratament. Pentru totdeauna.
Luasem deja decizia de a pleca imediat la mama. Până ajungeam, lucrurile trebuiau însă gestionate corect, precis. Mihaela a fost cea care a fost lângă mama. Doamna doctor Noemy, lângă mine telefonic, empatic, cu recomandări, susținere morală. Oare voi putea să le mulțumesc îndeajuns în această viață? Mi-au salvat singurul părinte pe care îl mai am!
Recunoștință, milioane de mulțumiri
Câtă recunoștință ar putea încăpea într-un suflet de om, pentru a fi transmisă unui medic ca acesta? Câte milioane de mulțumiri ? Eu nu știu să răspund. Iar doamna doctor, medicul specialist ortoped Noemy R. nu are nevoie de nimic din partea mea. Este suficient să primească un mesaj de tipul ”Mama e bine.”
Am ales să scriu. Am ales să spun tuturor celor care ajung aici cu ce experiențe reale de viață ne putem întâlni. Ce fel de oameni, căci mă repet: medicul trebuie să fie și OM. Și totuși, îmi exprim recunoștința și respectul nelimitat, infinite mulțumiri, medicului specialist ortoped Noemy R!
Pentru că am două exemple diametral opuse, am înțeles esențialul. A fi medic înseamnă să fii OM înainte de toate. Nu e suficient să studiezi medicina, pentru care am toată admirația și respectul de altfel. Este nevoie de pasiune, de empatie, de disponibilitate, pe lângă pregătire și profesionalism.
În loc de concluzii
Când am ajuns la mama, am citit prospectele medicamentelor prescrise de medicul de familie. Pe lângă cel cu risc de infarct, un alt medicament – Sermion- figurează pe lista neagră a medicamentelor cu mai multe efecte secundare decât beneficii.
Să ne înțelegem, ele sunt în farmacii, au avizele necesare. Dar, oare un medic, un pregătit, experimentat, nu ar trebui să știe atunci când recomandă un medicament? Și care sunt efectele secundare?
Adică, ce spun eu aici, nu e recomandare. Luăm doar medicamentele de pe rețeta dată și respectăm cu sfințenie indicațiile. Credem în experiențe acumulate, în anii de studii, în profesionalism și empatie. Dar nu toți le au. Cam de aici cred că ar trebui să pornim. Asta am constatat după 2 experiențe prin care nu i-aș dori nimănui să treacă.
Până data viitoare, sănătate și experiențe fericite!
Cu drag și empatie,
MM
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Am avut si eu diverse intimplari mai mult sau mai putin placute cu doctorii, dar am norocul ca fiul meu sa aiba parte de o doctorita de familie empatica si bine pregatita, iar atunci cand nu e disponibila sun la Alopedi sau merg la urgente la privat, pentru ca la Stat am avut experiente horror.
Vimovo este un medicament cu eficacitate foarte buna, la fel si Sermion. Important este sa fie administrate persoanelor care au nevoie de ele.
Asta spuneam și eu: nu la persoanele în vârstă de 80 de ani, nu?
Hugs!
Eu am mare grija de sanatatea mea tocmai pentru ca stiu cat de important e.
Ma bucur mult ca ai reusit sa dai peste cineva competent care sa te ajute si sa fie totul bine pana la urma. Multa sanatate mamei tale
Mulțumesc!
Higs!