• Interviu cu omul din spatele glumelor

    Bun găsit, prieteni! Astăzi, am pentru voi o surpriză. V-am pregătit un interviu- surpriză, o lectură cu care merită să începi ziua. Cel care mi-a răspuns la câteva întrebări, este (încă) un om descoperit prin intermediul SuperBlog. Știu, toată lumea spune despre SuperBlog că este locul în care se cunosc oameni, se leagă prietenii etc. Aceleași cuvinte. Doar meșteșugul unora de a le îmbrăca în haine diferite, elegante, sofisticate, face diferența. Cu modestie vă spun, eu voi lăsa cuvintele așa cum sunt ele, simple și clare. Despre unul dintre oamenii pe care i-am descoperit și m-au impresionat de la prima mea participare în competiție și gală SuperBlog 2017, veți afla în interviul de astăzi. Vă invit să- l citiți până la capăt și promit că veți găsi  lucruri interesante și veți zâmbi, cel puțin o dată. Interviu cu omul din spatele glumelor.

     

     

    Interviu cu omul din spatele glumelor

    1. Bună! Îți mulțumesc că ai acceptat să-mi acorzi un interviu pentru UniquebyMM, Eustachiu Belafonte Clementin, GiGigel sau, ”La râma tăvălită”! Mi-a scăpat ceva? Aaa… Givan Iusein! Cum preferi să mă adresez? De fapt, cred că cititorilor le-ar plăcea să afle, dacă se poate, despre toate aceste apelative/nume și ”istoria” lor. Sunt nume de ”scenă” blogosferică sau sunt reale?

    -Când am creat contul de Facebook, primul nume ce mi-a trecut razant prin cap, a fost Gi Gigel. Are alură, are prestanță şi impune o anumită stare. Ca şi Dorel :).

    După un timp, am simţit că nu mă mai reprezintă şi l-am schimbat în Eustachiu. E mai bogat, mai ferchezuit! Clementin a venit de la sine, iar Belafonte trebuia să umple golul dintre ele.

    Blogul, l-am creat după contul de Facebook şi, mi se părea corect la vremea aceea, să fiu în ton cu profilul de Facebook. Când sunt în lumea reală, oamenii îmi spun Givan, Iusein Givan. Unii, îmi spun domnul Givan, iar un şef mă alintă Givi. Îi zâmbesc şi dau mărunt din gene, când mă strigă aşa.

    Am citit printre rândurile unor comentarii din grupul de SuperBlog de pe Facebook, cum că mi-ar fi ruşine să-mi folosesc numele real. La concursuri, îmi folosesc numele real, în relaţii cu instituţii îmi folosesc numele real, în lumea reală îmi folosesc numele real.
    În virtual pot să fiu cine vreau să fiu. Poate că mâine îmi voi schimba numele profilului în Desdemon Butelca Spiridon. Poate! Pentru că în virtual poţi să fii mai mult decât în viaţa reală. Limita este doar imaginaţia fiecăruia.
    Şi -apoi, să ne gândim puţin, ai fi râs la articolele mele dacă blogul se numea „Atingerea sufletului”?

    2. Ne-am cunoscut la gala Superblog. Acesta este unul dintre aspectele pentru care mă bucur că am intrat în lumea competiției SB. Cum te-ai apucat tu de blogging? Care este povestea ta?

    – Din greşeală. De fapt, căutam un loc de pripas pentru tonele de gânduri ce mişunau prin creier. Nu am ştiut la acel moment, că poate crea un impact, cuiva.
    Înainte de a scrie prima oară pe blog, am tot căutat un loc în care să mă desfăşor în voie, iar de-a lungul timpului au tot fost locuri. Rând pe rând, s-au închis toate şi rămăsesem cu gustul de scris. Preferam forumurile, pentru că aveam subiecte din belşug.

    Tot citind prin stânga sau prin dreapta, bloguri creative sau bloguri de plângeri, am văzut că unele erau incluse în tot felul de concursuri. Mi-am zis „De ce nu?!?”.
    De Gala SuperBlog am auzit abia pe la ediţia a treia. Nu mă interesa prea tare socializarea, eram în stadiul de testare a propriilor capacităţi.

    3. Dacă tot ne-am amintit de SuperBlog, ce a însemnat, ce înseamnă pentru tine această competiție?

    – O, da! Superblog! Mă trec fiorii când mă gândesc. Dacă înainte de ei scriam mai mult pentru mine, SuperBlog m-a învăţat să scriu pentru alţii. Iar pentru asta a trebuit să reiau toată cartea de gramatică, de la clasa întâi până la a doua. Cineva mi-a spus că există şi gramatica pentru clasa a 3-a, da’ nu-l cred! 🙂
    SuperBlog m-a scos din ”mocirla” în care mă scăldam, m-a făcut să-mi netezesc capacităţile, m-a ajutat mult, să evoluez, să mă şlefuiesc… Opreşte-mă când crezi că exagerez.
    Şi am întâlnit oameni. Unii fericiţi!

     

    Interviu cu omul din spatele glumelor

    4. Ai un mod de a scrie cu totul deosebit, atipic. Sincer, nici nu știu să definesc exact stilul tău. Marea majoritatea articolelor tale sunt spumoase, este imposibil să nu-ți smulgă un zâmbet până la sfârșitul lecturii. De unde acest ”izvor” de inspirație?

    – Când plec dimineaţa la serviciu, trec de colţul blocului şi dau nas în nas cu Gică Valutistu’. I-a rămas aşa numele, deşi acum nu mai schimbă valută. Mă salută şi mă întreabă mereu: „Şefu’, cât îţi dau azi? O pungă, două de inspiraţie?”. Îi răspund: „Dă-mi două, că intrăm în uichend.”

    Habar nu am de unde vine! Nici nu m-am întrebat. Dacă e acolo, e bine. Câteodată mă pun la tastatură şi las degetele pe taste. Se pare că există o conexiune puternică între degete şi creier. Mă trezesc că apar pe ecran tot felul de fraze. Uneori alambicate, încât nici nu prea le înţeleg. Eu pot să mă duc să fumez o ţigară în balcon, tot comunică între ele.

    5. Scrisul are multe efecte asupra oamenilor, pe unii îi transformă total, pe alții îi maturizează. Ce efect are asupra ta? Ce reprezintă scrisul pentru tine? Eliberare, hobby?

    – Când scriu, mă simt ca în curtea şcolii. Alergăm, strigăm, ne îmbrâncim şi facem glume unii pe seama altora. Câte puţin din toate. Un hooby nu prea puternic, o eliberare, o exteriorizare, un medicament antidepresiv, tratament împotriva calviţiei gândurilor. O hoinăreală prin cartierul copilăriei, o pasiune de o noapte.
    Scriu pentru că îmi vine să scriu. La fel ca şi fumatul. Fumez pentru că-mi vine să fumez. Sau, dragostea. Fac dragoste când se strâng nişte condiţii.
    Dacă trei luni nu-mi vine să scriu, nu scriu.

    6. De multe ori în viață avem parte de dezamăgiri. De cele mai multe ori, ele vin din partea oamenilor.Ți s-a întâmplat să vrei să renunți din cauza asta? Care a fost cea mai mare dezamăgire în blogging? Ce te-a ajutat să mergi mai departe?

    – Să fim serioşi! Nu am avut parte de dezamăgiri. Adică, ce ar fi trebuit să facă cineva să mă dezamăgească? Doar să-mi fure tastatura! Micile scântei apărute de-a lungul timpului, nu fac altceva decât să strălucească pentru puţin timp. Dar nu le includ în categoria dezamăgiri. Opiniile negative şi critica au reacţii inverse la mine. Pe vremuri mi se spunea ”Gică contra”.
    Dezamăgit aş fi, să zicem, că Gică Valutistu’ nu este la colţul străzii. Sau să-mi vândă marfă contrafăcută. Aia da dezamăgire! Să te trezeşti în faţa tastaturii şi să nu ştii ce să scrii.
    Singurele chestii care m-ar opri din scris, sunt lipsa timpului şi oboseală. Din astea, am din belşug în ultimul timp.

    7. ”Prietenul la nevoie se cunoaște”. Acum, cu online-ul și rețelele de socializare ne spunem prieteni fără să ne știm. Spune-mi ceva despre prietenii off-line. Ai un criteriu, faci o selecție a oamenilor până să-i declari prieteni?

    – Ai văzut ce frumos plouă afară? Cu picături mari şi leneşe.
    Cred că am „norocul” să-mi fac prieteni, oameni care la un moment dat pleacă. Mă refer la prieteni adevăraţi, nu la amiciţii sau cunoştinţe temporare. Cel mai bun prieten din adolescenţă s-a mutat la Timişoara. Apoi, alt prieten foarte bun, a ales America. Singurii doi prieteni care mi-au rămas, sunt navigatori. Mai des văd cometa Halley, decât pe ei.
    Încep să mă întreb dacă nu cumva pleacă din cauza mea sau, eu am menirea asta, de a le deschide orizontul. Cred că de asta mi-e frică să-mi mai fac prieteni, să nu-i mai pierd.

    8. Am o întrebare pe care îmi place să o adresez tuturor intervievaților: Când suntem tineri, viața are alte culori. Dacă ar fi să te întorci în timp, există ceva din ceea ce ai făcut, alegeri, decizii, ce ai face altfel sau nu ai mai face?

    – E ciudat, dar viaţa se leagă cu fiecare eveniment. Îl trăieşti, te bucuri de el şi ajungi să-ţi închipui viitorul în baza acestui eveniment. Nu aş schimba nimic din trecut. Dacă aş schimba ceva, nu aş mai da acest interviu, nu aş mai fi scris, nu aş mai fi fost ceea ce sunt acum, poate nu aş mai fi avut ce am acum. Şi crede-mă, sunt mulţumit cu ceea ce am acum. Îmi place să cred că toate deciziile luate de-a lungul vieţi şi-au meritat soarta.

    9. Avem cu toții pasiuni, experiențe, visuri. Care este pasiunea la care ții cel mai mult? Și, care este tema care te inspiră sau despre care îți place cel mai mult să scrii?

    – Femeia! Cred că am moştenit aceasta pasiune de la tatăl meu. Mă ducea la film când eram mic, doar noi doi, şi îmi plăcea să-i văd zâmbetul acela misterios, amabil, cu dedicaţie, cald, când vreo femeie îl saluta şi îi zâmbea. Am făcut prostia să-i spun mamei despre acele momente şi de atunci nu m-a mai dus la film.
    Admir femeile! Iubesc o singură femeie. Pe celelalte le admir. O discuţie cu o femeie, e ca o incursiune în necunoscut. Orice ţi-ar aduce necunoscutul, ştii că există plăcerea drumului.
    Cel mai mult găsesc ceva de râs in lucrurile serioase. Iar SuperBlog mi-a dat subiecte din belșug.

    10. La final, aș vrea să ne spui care sunt planurile tale de viitor, dacă se poate și, câteva cuvinte pentru cititori.

    – Viitorul sună bine! Parcă aşa era o reclamă, nu? Prima persoană care m-a bătut la cap să scriu o carte, încă mă bate 🙂 . Acum, nu mă mai bate aşa tare, pentru că suntem în conflict de stiluri. Mi-a implantat această idee atât de bine, că până şi eu am început să cred că pot scrie o carte. Nu ştiu sigur dacă trebuie să-i mulţumesc, dar în momentul când voi vedea numele meu tipărit pe coperta unei cărţi, fie ea şi carte de telefoane, îi voi mulţumi, cu siguranţă. Pornind de la un articol scris pentru SuperBlog, am încercat să dezvolt ideea. Şi încă există material neşlefuit care s-ar preta bine pe hârtie. Rămâne doar să văd cum şi când scot ideile la suprafaţă.

    Ar mai fi ceva în viitorul foarte, foarte apropiat dar până nu se concretizează, parcă mi-e frică să vorbesc despre acel ceva. Dacă o să-i placă?!?
    Probabil la următoare ediţie de SuperBlog, voi fi mai întremat să pot duce până la capăt competiţia. Această ediţie este pentru prima oară din istoria participărilor mele, când nu scriu la toate probele. Pentru toate există un început.

    Pentru cititorii/scriitorii/bloggerii ce vor citi, fiţi voi înşivă! Nu am cuvinte mari care să vă impulsioneze. Nu mă descurc nici în calitate de sfătuitor şi nici nu pot compara o situaţie cu alta sau să le pun să se balanseze. Știu un singur lucru: atâta timp cât sunt eu, mă simt bine în cuvintele mele!

    Mulţumesc că mi-a dat ocazia acestui interviu! E primul din toată viaţa mea .

     

     

    Până data viitoare, trăiți frumos, îndrăzniți să fiți buni!

     

     

    UniquebyMM

    Rate this post

    Categories: Blogging, Interviu, SuperBlog

    Etichete: , , , ,

    22 thoughts on “Interviu cu omul din spatele glumelor

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.