Să faci tot ceea ce faci cu iubire și pasiune este idealul în viața fiecărui om. Desigur, mă auto includ. Dar împrejurările, condițiile, chiar vremurile, nu mi- au fost întotdeauna favorabile.
Cuprins
Cuvintele de luni- Poveste de iubire
Dragi prieteni, ”Cuvintele de luni” este o acțiune care mi s-a părut potrivită și provocatoare. Mi-a plăcut și deja am aderat la ea, acesta fiind deja al doilea articol.
Mă voi strădui să scriu pe cât posibil săptămânal la ”Cuvintele de luni”. Sper ca poveștile mele să încânte și să trezească puțin din trăirile mele: emoție, pasiune, iubire și entuziasm.
A fost o vreme când eram nevoită să fac lucruri care nu mi se potriveau. Ba, aș spune chiar mai mult: nu mi le doream. Nici vorbă de a face pe eroul! Educația și limitele impuse își spuneau cuvântul și îmi influențau conduita.
Cuvintele de luni: Iubire, entuziasm, serviciu
Dar nu și felul meu unic de a fi! Nu și interiorul meu, care clocotea de iubire, de entuziasm, speranță și libertate. Inima îmi era plină de astfel de sentimente și visam la vremuri în care valoarea lor putea fi fructificată. Iar tinerețea îmi permitea adrenalina maximă fără presiune asupra inimii.
Sentimentele și cuvintele iubire și entuziasm erau la ele acasă, acolo, între camerele inimii, sufletului și minții. Le făceam un serviciu imens păstrându-le acolo, fără a le expune griurilor din exterior. Căci, chiar lumina zilei era astfel umbrită de cenușiul și ternul apăsător al obligațiilor. Ca un porumbel închis în colivie visam la ziua eliberării lor.
Socoteam cuvintele acestea atât de prețioase, încât nu le puteam rosti oricând și oricum. Simțeam că le-aș fi pângărit, că le-aș fi luat în derâdere sensul adevărat. Dar povestea mea de iubire era atât de frumoasă! O spun cu entuziasm celor ce simt la fel sau care vor să afle o poveste de iubire adevărată.
O poveste de iubire unică și adevărată
Poate, chiar unică în felul ei! Deși sunt milioane de alte povești frumoase de iubire. Unicitatea poveștii mele constă în inedit, în deosebit. Ce șanse să existe, să-ți găsești marea iubire atunci când alegi să cobori la capătul traseului?
Toți colegii își aleseseră destinația în care urmau să-și facă practica, înainte de serviciu. El a ales să coboare la ultima locație, adică la capătul traseului. Ce șanse să ai să întâlnești un om cu care să fii pe aceeași lungime de unde? În a cărui prezență și conversație să te simți așa de relaxat încât să crezi că e balsam pentru inimă?
Li se întâmplau acestea toate unor oameni, care nu se văzuseră în viața lor, de până atunci. Nimeni nu s-ar fi gândit, nici măcar preț de o secundă, că două săptămâni pot fi definitorii pentru viața a doi oameni. Două săptămâni în care- din partea mea- nu a fost dragoste la prima vedere.
Inedit
Povestea se bazează pe mult adevăr din ”nimic din ceea ce ni se întâmplă, nu este întâmplător”. De aceea am și spus că este o poveste deosebită, inedită. Prea multe elemente și întâmplări care nu au șanse credibile în mod obișnuit, fac parte din povestea mea (noastră) de iubire.
El, venit în practică în subordinea șefului de serviciu (care era tata). Putea alege oricare alt post de serviciu, dar s-a lăsat în mâna sorții. Tata, plecat la rândul său, la specializare. Astfel, tânărul practicant se trezește într-o situație bizară. Locația era încuiată iar el nu avea cum să se ”cazeze”.
Norocul însă nu-l părăsește de tot, deoarece locația de serviciu avea și locuință de serviciu. Prin urmare, îl preia mama, îi oferă mâncare și contactează adjunctul. Abia după câteva zile ne întâlnim față în față și facem cunoștință. Fără scântei sau fluturi în stomac.
Diferiți și totuși atât de apropiați prin pasiuni
Comportându-ne absolut firesc. Doi tineri care aveau preocupări diferite, cu serviciu în domenii diferite. Aparent, nimic care să ne apropie. Discutam banalități pentru început. Imediat ce ne-am lansat în conversații pe teme de pasiuni, studii, cărți etc. lucrurile s-au schimbat.
El spunea ce gândeam eu, eu spuneam ce gândea el. Descopeream pasiunea de a citi, citisem același gen de cărți. Apreciam aceleași lucruri, aveam cam aceleași principii și aceleași valori. Deși, proveneam din două zone diferite ale țării. Și ne despărțeau vreo 400 km.
Nu eram îndrăgostită! Apreciam omul. Mă făcea să mă simt bine în prezența lui. Cuvintele, gândirea, comportamentul, aspectul, totul avea un efect extraordinar asupra mea. Simțeam liniște, nicidecum încordare sau presiune, un fel de alarmă generală a simțurilor.
Eram tratată așa cum meritam
Perioada de practică s-a încheiat, dar am acceptat continuarea comunicării prin scrisori. Abia atunci au apărut primii fiori. Revăzând în minte diferite situații, discuții, întâmplări. Începusem să-mi dau seama că mă trata altfel, așa cum meritam. În felul în care îmi doream să fiu tratată.
Îmi era jenă și mă simțeam de deranjată, că nu ieșisem mai devreme din carapacea mea. Simțeam furie gândindu-mă că m-am supus regulilor tâmpe. Că nu avusesem curaj să ies din cercul trasat de alții. Pentru că nu eliberasem și nu experimentasem entuziasm și iubire adevărată, decât în interiorul inimii.
Scrisorile? O, Doamne! Primisem scrisori de dragoste desprinse parcă din romanele de dragoste. Scrise cu romantism, cu delicatețea pe care mi-o cunoștea expeditorul. Dar scrisorile pe care le primeam de la El aveau un parfum de poezie. Deși, nu erau versuri.
Cuvintele și puterea lor
Aveau așa, o împletire armonioasă între romantic, visare, entuziasm și realism. Ne descopeream din ce în ce mai mult. Era sigur: mă îndrăgosteam. Îmi imaginam deja viitorul lângă el. Ce și câte aș mai putea descoperi, dacă am fi cu adevărat împreună.
Mă iubea cu adevărat. Demonstra sentimentul de iubire, nu-l flutura în text ca pe un steag al victoriei. Iar eu mă deschideam ca o floare în roua dimineților însorite. Eram eu, cea cu adevărat valoroasă. Știam că mă redescopăr prin iubire.
Aveam convingerea că puterea cuvintelor era demonstrată. Aceasta era iubire și nu mă mai temeam să pronunț cuvintele cu entuziasm. Dispăruse teama și jena, puteam striga în gura mare: Iubeeesc! Peste 6 luni a venit momentul marii întrebări.
Cuvintele dragi inimii: iubire, entuziasm
Respectul pentru cuvintele pe care le prețuiam ca pe o comoară, nu mi-a permis totuși să mă arunc din prima secundă. Nu voiam să nu le rostesc nebunește sau în van, ci cu responsabilitate și prețuire. O fac la fel și acum: cu asumare, cu respect și apreciere pentru cuvintele dragi inimii mele.
Cum ar fi fost dacă nu l-aș fi întâlnit pe el? Ce s-ar fi întâmplat dacă tata nu lucra la acel serviciu? Dacă El nu ar fi ales să coboare la ultima stație, numită iubire? Cred că planetele s-ar fi aliniat în așa fel încât toate astea să se întâmple.
La final
Cred că rotițele mecanismului de iubire s-ar fi învârtit până ar fi ajuns la același final. Sunt convinsă că ar fi existat alt scenariu, poate alt serviciu, dar același entuziasm și iubire. Aceasta a fost povestea mea scrisă pentru acțiunea Cuvintele de luni. Povestea mea reală de iubire.
Până data viitoare, iubiți-vă mult!
Cu drag, MM
Articol scris pentru acțiunea Cuvintele de luni
Vă invit să citiți și celelalte articole:
Mulțumesc pentru vizită!
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți prietenilor. Abonați-vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Categoric, nimic nu este întâmplător în viață, iar povestea ta de iubire confirmă acest lucru. Chiar este o poveste absolut minunată, care încântă cititorul.
Astfel de povesti mereu imi ating sufletul si ma pun pe ganduri…
Mi-a placut povestea ta de dragoste. Si eu sunt de parere ca nimic nu e intamplator.
Foarte frumoasa poveste, citesc cu drag blogul tau!
Si eu sunt de parere ca nimic nu este intamplator!Frumoasa povestea!
Foarte frumoasa povestea, nimic nu este intamplator! Cum zboara anii si iubirea se aseaza….frumos!!
Minunate cuvinte ai lasat sa zboare spre noi. Multumesc.
Mă bucur că împărtășești cu noi astfel de cuvinte frumoase și povesti de suflet.
Ma bucur sa citesc astfel de povesti de iubire care imi plac enorm
Waw, dar ce frumos ai scris. 😊 😊